© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 9 mai 2025 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Birău v. Republica Moldova (nr. 62019/17).
Cauza se referă la casarea unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului prin examinarea (și, ulterior, menținerea) de către instanțele naționale a unui apel pretins prescris.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 6 iulie 2016 Judecătoria Centru, mun. Chișinău a emis o hotărâre în favoarea reclamantului, respingând pretențiile civile ale lui M.L.
La 22 iulie 2016, fiind reprezentată de către un avocat, M.L. a depus un apel nemotivat împotriva hotărârii din 6 iulie 2016.
Prin încheierea sa din 14 septembrie 2016, Curtea de Apel Chișinău nu a dat curs apelului, oferindu-i lui M.L. un termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești pentru a depune un apel motivat și pentru a achita taxa de stat. Încheierea respectivă a fost expediată la 18 octombrie 2016 la adresa lui M.L. și la biroul avocatului lui M.L.
Taxa de stat a fost achitată la 28 octombrie 2016, iar apelul motivat a fost depus la 1 noiembrie 2016.
Prin încheierea sa din 13 decembrie 2016, Curtea de Apel Chișinău a restituit cererea motivată de apel a lui M.L., deoarece apelul motivat fusese depus după trei zile de la expirarea termenului de 10 zile, care avusese loc la 28 octombrie 2016.
M.L. a depus recurs împotriva încheierii din 13 decembrie 2016, argumentând că fusese plecată din țară în perioada 15-22 octombrie 2016 și că aflase despre încheierea instanței la 23 octombrie 2016, după revenirea ei în țară. Ea a susținut că nici avocatul său nu recepționase încheierea instanței, deoarece biroul său fusese în curs de reconstrucție, iar semnătura sa nu era pe avizul de recepție.
Prin decizia sa din 15 februarie 2017, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul lui M.L. și a obligat Curtea de Apel Chișinău să examineze în fond apelul acesteia, notând că achitarea taxei de stat fusese efectuată la 28 octombrie 2016, în timp ce cererea de apel fusese depusă înainte de data ședinței de judecată, ceea ce nu ar fi periclitat și tergiversat examinarea cauzei.
Prin decizia sa din 14 august 2018, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea din 6 iulie 2016 și a admis pretențiile lui M.L. împotriva reclamantului. Această decizie a fost în cele din urmă menținută de către Curtea Supremă de Justiție la 30 ianuarie 2019.
În fața Curții, reclamantul s-a plâns de încălcarea drepturilor lui garantate de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), din cauza că instanțele naționale ar fi examinat (și ulterior admis) un recurs tardiv.
Guvernul a susținut că apelul motivat fusese depus în termen și prezentat înainte de prima ședință de judecată. El a susținut că depunerea apelului nu ar fi periclitat și tergiversat examinarea cauzei, fiind conformă cu jurisprudența aplicabilă la acea vreme. Guvernul a prezentat patru decizii ale Curții Supreme de Justiție pronunțate în 2016 și 2017, care adoptau o abordare similară cu cea din prezenta cauză. De asemenea, el a susținut că restituirea apelului fără examinare ar fi echivalat cu un „formalism excesiv” și ar fi limitat accesul lui M.L. la o instanță. Pe de altă parte, reclamantul a făcut referire la soluțiile altor decizii contradictorii emise de către Curtea Supremă de Justiție în ceea ce privește admiterea motivelor de recurs depuse după termenul stabilit și a prezentat nouă decizii ale Curții Supreme de Justiție pronunțate între anii 2017 și 2022, în care, cu excepția cauzelor prezentate de către Guvern, apelul fusese restituit fără examinare.
Curtea a notat că până în anul 2017 jurisprudența Curții Supreme de Justiție a fost consecventă în abordarea sa cu privire la acceptarea motivelor de apel ca fiind depuse în termen, în cazul în care fuseseră depuse înainte de data primei ședințe de judecată programate. La 14 aprilie 2017 Curtea Supremă de Justiție a emis Recomandarea nr. 99, adoptând o abordare mai strictă în ceea ce privește respectarea termenelor procedurale pentru depunerea cererilor de apel. Noua abordare este reflectată în mod consecvent în deciziile instanței respective din 2018, 2021 și 2022, prezentate de către reclamant.
Curtea a notat că prezenta cauză relevă, într-adevăr, o schimbare în jurisprudența Curții Supreme de Justiție din 2017 cu privire la admisibilitatea apelurilor, ale căror motive detaliate au fost depuse în afara termenului pregătitor acordat de către instanțe. Cu toate acestea, Curții nu i s-au prezentat dovezi care să ateste incoerența practicii înainte sau după ce aceasta a evoluat de la o abordare mai puțin strictă la una mai strictă. Reclamantul nu a prezentat nicio jurisprudență referitoare la perioada relevantă pentru a-și susține afirmațiile. Prin urmare, atunci când Curtea Supremă de Justiție a pronunțat decizia în cauza sa, la 15 februarie 2017, nu existau „diferențe profunde și de lungă durată” în jurisprudența relevantă cu privire la această chestiune procedurală.
De asemenea, Curtea a reiterat faptul că este în primul rând de competența instanțelor naționale să abordeze problemele de interpretare a legislației interne. Rolul său se limitează la verificarea compatibilității efectelor unei astfel de interpretări cu Convenția. În prezenta cauză, Curtea a notat că decizia Curții Supreme de Justiție din 15 februarie 2017 de casare a încheierii privind respingerea apelului și de a dispune examinarea acestuia pe fond a fost în conformitate cu jurisprudența internă aplicabilă la momentul respectiv. Reclamantul nu a prezentat nicio probă sau argument contrar aspectelor respective.
Prin urmare, plângerea cu privire la pretinsa încălcare a principiului securității raporturilor juridice garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție ca urmare a admiterii examinării unui recurs prescris a fost considerată vădit nefondată, Curtea declarând-o inadmisibilă în conformitate cu Articolul 35 § 4 din Convenție.
Actualmente, decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
