© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 16 iulie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Guzun v. Republica Moldova (nr. 18059/16).
Cauza se referă, în principal, la presupusa provocare a reclamantului la comiterea unei infracțiuni pe care, în alte condiții, nu ar fi comis-o.
La momentul faptelor, reclamantul activa în calitate de ofițer de urmărire penală în cadrul Comisariatului de Poliție Râșcani din municipiul Chișinău. La 3 august 2012, T. a sesizat Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (în continuare „CCCEC”), susținând că reclamantul îi solicitase suma de 250 de euro în schimbul exercitării influenței asupra procurorului pentru încetarea urmăririi penale pornite împotriva fiicei sale și pentru a împiedica inițierea unor noi proceduri penale atât împotriva fiicei sale, cât și împotriva sa. În aceeași zi a fost inițiată urmărirea penală pentru suspiciunea de luare de mită.
La 6 august 2012, Judecătoria Buiucani a autorizat efectuarea măsurilor speciale de investigație, inclusiv interceptarea și înregistrarea comunicărilor dintre T. și reclamant, precum și supravegherea transmiterii banilor. La 7 august 2012, T., fiind echipată cu dispozitive audio și video, i-a transmis reclamantului prima tranșă de 100 de euro, iar la 10 august 2012 i-a remis și diferența de 150 de euro. Imediat după aceasta, reclamantul a fost reținut de către ofițerii CCCEC.
Prin hotărârea din 23 martie 2015, Judecătoria Buiucani l-a achitat pe reclamant de acuzația de luare de mită prin extorcare, însă l-a recunoscut vinovat de trafic de influență, respingând totodată argumentul acestuia privind pretinsa provocare la comiterea infracțiunii. Curtea de Apel Chișinău a menținut soluția în fond, modificând doar pedeapsa, iar Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului.
În fața Curții, reclamantul s-a plâns, în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), că a fost provocat de către T., care acționa sub îndrumarea autorităților, să comită o infracțiune pe care altfel nu ar fi săvârșit-o și că instanțele naționale și-au întemeiat condamnarea pe probe obținute în urma acestei provocări. De asemenea, el a susținut că procedurile interne au încălcat principiul egalității armelor, deoarece procurorul și instanța au respins mai multe cereri formulate de către el. Invocând Articolul 6 § 2 din Convenție, reclamantul s-a plâns și de încălcarea prezumției de nevinovăție, ca urmare a declarației făcute într-un interviu de către șeful Direcției urmărire penală a CCCEC, potrivit căreia reclamantul acceptase mită.
Referitor la pretinsa provocare la comiterea infracțiunii, Curtea a observat că autoritățile au intervenit numai după primirea unei plângeri concrete potrivit căreia reclamantul solicitase bani în schimbul exercitării influenței asupra procurorului, că măsurile speciale de investigație au fost autorizate în prealabil de către un judecător, în conformitate cu legislația națională, și că T. nu a exercitat presiuni asupra reclamantului pentru a accepta banii. Din înregistrările audio și video rezulta că reclamantul a promis că își va exercita influența asupra procurorului, iar autoritățile s-au limitat la documentarea unei activități infracționale deja inițiate de către reclamant.
În aceste circumstanțe, Curtea a concluzionat că reclamantul nu a fost provocat de către autorități să comită infracțiunea și că utilizarea, în cadrul procesului penal, a probelor obținute prin măsurile speciale de investigație nu a ridicat nicio problemă din perspectiva Articolului 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, Curtea a respins acest capăt de cerere ca vădit nefondat.
Cu referire la plângerile privind pretinsa încălcare a principiului egalității armelor și a prezumției de nevinovăție, Curtea a constatat că acestea fie nu îndeplineau criteriile de admisibilitate prevăzute de Articolele 34 și 35 din Convenție, fie nu relevau nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate de Convenție.
În consecință, Curtea a declarat cererea inadmisibilă, în baza Articolului 35 §§ 3 lit. a) și 4 din Convenție.
Actualmente, decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
