© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 29 iunie 2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de radiere de pe rol în cauzaPartidul Politic „Patria” v. Republica Moldova(nr. 8243/15).
Cererea se referea la confiscarea unor sume de bani pe care Partidul Politic „Patria” (în continuare „partidul reclamant”) le-ar fi primit în mod fraudulos în timpul unei campanii electorale. După depunerea cererii, procedurile naționale au fost redeschise, iar decizia cu privire la confiscarea mijloacelor financiare a fost casată.
Potrivit circumstanțelor cauzei, partidul reclamant a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. La 27 noiembrie 2014, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea Comisiei Electorale Centrale de excludere a acestuia din alegeri și a dispus confiscarea mijloacelor financiare în valoare de 8.158.056 lei (MDL) (aproximativ 437.500 EUR la momentul evenimentelor), aparent provenite din fonduri nedeclarate din străinătate. Hotărârea Curții de Apel Chișinău a fost menținută prin decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 29 noiembrie 2014.
Ulterior, partidul reclamant și 14 candidați de pe lista sa electorală au depus o cerere în fața Curții în baza Articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), precum și a Articolului 14 din Convenție. Prin hotărârea sa din 4 august 2020 în cauza Partidul Politic „Patria” și alții v. Republica Moldova (nr. 5113/15 și alte 14 cereri), Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, deoarece acuzațiile aduse partidului reclamant cu privire la utilizarea în cadrul campaniei electorale a mijloacelor financiare din străinătate nu aveau niciun suport probatoriu și că decizia de excludere a acestuia din cursa electorală a fost arbitrară.
Ca urmare a hotărârii Curții, partidul reclamant a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 29 noiembrie 2014. Astfel, prin încheierea din 10 februarie 2021, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea respectivă, a casat decizia sa din 29 noiembrie 2014 și a reținut cauza pentru examinarea recursului depus de către partidul reclamant împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2014.
Ulterior, prin decizia sa din 7 aprilie 2021, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul depus de către partidul reclamant, a casat hotărârea Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2014 și a respins cererea de chemare în judecată depusă de către Comisia Electorală Centrală împotriva partidului reclamant cu privire la anularea înregistrării în calitate de concurent electoral și confiscarea mijloacelor financiare. Bazându-se pe constatările Curții în hotărârea Partidului Politic „Patria” și alții, pre-citată, instanța supremă a reținut că nici Inspectoratul General al Poliției și nici Comisia Electorală Centrală nu au furnizat probe pentru a susține acuzațiile aduse partidului reclamant și că excluderea acestuia din cursa electorală și confiscarea mijloacelor financiare erau nefondate.
Prin scrisoarea sa din 7 martie 2022, Comisia Electorală Centrală a informat agentul guvernamental că nu a întreprins niciodată nicio acțiune pentru a pune în aplicare măsura de confiscare a mijloacelor financiare dispusă prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2014 și că, în urma excluderii partidului reclamant din cursa electorală, acesta transferase fără impedimente mijloacele financiare care se aflau în contul său de campanie într-un alt cont care îi aparținea. În același timp, Comisia Electorală Centrală a prezentat informații cu privire la contul utilizat de către partidul reclamant pentru activitatea sa de bază în perioada 2015-2021, care, dovedeau că partidul nu a întâmpinat niciun obstacol în ceea ce privește colectarea de fonduri și efectuarea de cheltuieli.
Invocând Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, partidul reclamant s-a plâns în fața Curții că confiscarea mijloacelor financiare dispusă împotriva sa fusese ilegală și nejustificată.
Guvernul a contestat alegațiile partidului reclamant, formulând două obiecții. În primul rând, Guvernul a susținut că cererea este abuzivă din cauza faptului că partidul reclamant nu a furnizat Curții informații esențiale pentru examinarea cererii, i.e. că (i) confiscarea dispusă împotriva partidului reclamant nu a fost niciodată executată și că (ii) după depunerea cererii la Curte și în urma redeschiderii procedurilor la nivel național, partidul reclamant obținuse o decizie în favoarea sa. Subsidiar, Guvernul a susținut inadmisibilitatea cererii pe motiv că partidul reclamant pierduse calitatea de victimă.
Cu privire la existența riscului de confiscare a sumei de 437.500 EUR, Curtea a confirmat informațiile furnizate de către Guvern, i.e. că confiscarea nu fusese niciodată executată, fapt recunoscut, de altfel, chiar de către partidul reclamant. În plus, Curtea a notat că această decizie fusese anulată definitiv la 7 aprilie 2021 în urma redeschiderii procedurilor la nivel național de către Curtea Supremă de Justiție, constatând că, de la acea dată, partidul reclamant nu a mai fost supus măsurii de confiscare.
Cu referire la consecințele negative pe care partidul reclamant pretinde totuși că le-ar fi suferit, Curtea a considerat neîntemeiată afirmația partidului reclamant cu privire la imposibilitatea utilizării pe deplin a contului său bancar în perioada în care măsura de confiscare era în vigoare. Curtea a reliefat că partidul reclamant nu furnizase nicio dovadă care ar pune la îndoială afirmația Comisiei Electorale Centrale potrivit căreia, partidul reclamant a putut utiliza contul bancar fără impedimente.
În consecință, Curtea a considerat că anularea deciziei de confiscare constituie o reparație adecvată și suficientă referitor la plângerea partidului reclamant în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1. la Convenție.
Din aceste considerente, în absența unor circumstanțe speciale cu privire la respectarea drepturilor garantate de Convenție și de Protocoalele sale, în conformitate cu Articolul 37 § 1 (b) din Convenție, Curtea a constatat că prezenta cauză fusese soluționată la nivel național. Prin urmare, ea a radiat cererea de pe rol.
Actualmentedeciziaeste disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
