© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 27 iunie 2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărâreaîn cauza Negru v. Republica Moldova(nr. 7336/11).
Cauza se referă la includerea reclamantei în lista persoanelor anunțate în căutare în lipsa unor garanții împotriva abuzurilor.
Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamanta și tatăl său, I.N., au avut o dispută în privința unei case. În timp ce procedurile civile erau în derulare, I.N. a formulat mai multe plângeri penale împotriva reclamantei. În decembrie 2007, în baza plângerii lui I.N., în privința reclamantei a fost pornită urmărirea penală sub acuzația de fals în înscrisuri (Art. 361 din Codul Penal). În cadrul acestei cauze penale, la 19 iulie 2008 reclamanta a fost reținută, dar eliberată câteva ore mai târziu. În 2008, la scurt timp după eliberarea din arest, reclamanta a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Ulterior, reclamanta a fost anunțată în căutare de către poliție. La 11 iunie 2010, cauza penală a fost clasată din cauza lipsei unei fapte penale.
La 18 septembrie 2008, la cererea lui I.N., a fost inițiată o altă cauză penală în privința reclamantei în baza art. 155 din Codul penal (amenințare cu omor). În perioada 6 martie – 26 august 2009, această cauza penală a fost suspendată din cauza neidentificării făptuitorului.
La 24 mai 2010, procurorul raionului Râșcani a înaintat acuzarea, în lipsa reclamantei, reiterând faptele descrise în ordonanța din 18 septembrie 2008. Această ordonanță nu a fost adusă la cunoștința reclamantei. La 25 mai 2010, Procuratura Râșcani a anunțat reclamanta în căutare.
Potrivit reclamantei, la 7 septembrie 2010, avocatul său a observat, din întâmplare, pe panoul public al secției de poliție Râșcani, că ea fusese anunțată în căutare. Cererea avocatului reclamantei cu privire la accesul la materialele cauzei penale și la încetarea cauzei penale în privința reclamantei a fost respinsă de către poliție.
La 19 octombrie 2010, avocatul reclamantei a depus o cerere la judecătorul de instrucție în baza articolului 313 din Codul de procedură penală, solicitând o copie de pe materialele cauzei penale, încetarea cauzei penale și anularea ordonanței privind anunțarea reclamantei în căutare. Această cerere a fost respinsă de către Judecătoria Râșcani la 3 decembrie 2010. Judecătorul de instrucție a notat că ordonanțele procurorului cu privire la pornirea urmăririi penale și punerea sub învinuire a reclamantei nu puteau fi supuse controlului judiciar. De asemenea, instanța a reținut că încetarea urmăririi penale ținea de competența procurorului și nu a judecătorului de instrucție, iar furnizarea copiilor de pe dosarul penal ar fi încălcat confidențialitatea urmăririi penale.
În fața Curții reclamanta s-a plâns că includerea sa în lista persoanelor anunțate în căutate, în lipsa unor garanții legale împotriva abuzurilor, a fost contrară Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”). De asemenea, ea s-a plâns de lipsa unei căi efective de atac pentru a contesta ingerința în dreptul său la respectarea vieții sale private, în conformitate cu Articolul 13 din Convenție.
Cu referire la existența unei ingerințe în drepturile reclamantei în baza Articolului 8 din Convenție, Curtea a constatat că atât includerea reclamantei în lista persoanelor anunțate în căutate, cât și divulgarea acestei informații, prin afișarea fotografiei reclamantei pe panoul de căutare, au adus atingere dreptului său la respectarea vieții private.
Cu referire la mijloacele de protecție juridică împotriva intervenției arbitrare, Curtea a notat că autoritățile naționale nu au întreprins nicio măsură de cercetare penală pentru a identifica dacă reclamanta traversase frontiera în perioada respectivă sau pentru a o cita prin intermediul avocatului său. În plus, Curtea a notat că materialele cauzei penale nu conțin nicio dovadă care să sugereze că autoritățile naționale au întreprins măsuri rezonabile de a informa reclamanta despre procedurile penale și despre necesitatea de a se prezenta în fața lor în cadrul acestor proceduri.
Deși procurorul fusese autorizat să anunțe reclamanta în căutare, Curtea a notat că ea nu este convinsă că procedurile aplicate pentru a ajunge la această decizie au fost „în conformitate cu legea”. Având în vedere lipsa de claritate a procedurilor de punere în aplicare a dispozițiilor legale și deficiențele de aplicare a acestora (a se vedea §§ 30-31 din hotărâre), atunci când reclamanta fusese anunțată în căutare, Curtea a observat că procurorul a dispus de o putere nelimitată, nefiind însoțită de o măsură de protecție împotriva ingerințelor arbitrare. În consecință, Curtea a conchis că a avut loc o încălcare a Articolului 8 din Convenție.
Având în vedere constatările sale în baza Articolului 8 din Convenție, referitoare în special la absența în dreptul intern – în partea ce ține de deciziile privind anunțarea unei persoane în căutare – a garanțiilor împotriva ingerințelor arbitrare și a posibilității unei verificări independente și pertinente, Curtea a considerat că, în circumstanțele prezentei cauze, nu este necesar să examineze separat admisibilitatea și fondul plângerii reclamantei în baza Articolului 13 din Convenție.
În consecință, Curtea a acordat reclamantei 4.500 de euro pentru prejudiciul moral și 1.925 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză, și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
