Luca v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 17 octombrie 2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Luca v. Republica Moldova (nr. 55351/17).

Cererea se referă la eșecul autorităților naționale de a proteja reclamanta împotriva violenței în familie și de a-i acorda sprijinul necesar pentru a-și menține contactul cu copiii săi.

La momentul desfășurării evenimentelor, reclamanta era căsătorită cu A.I. În timpul căsătoriei, în anul 2006 s-au născut fiii lor. Reclamanta a invocat faptul că ar fi fost supusă violenţei din partea lui A.I. din octombrie 2015. Plângerile inițiale ale reclamantei au fost admise, ea reușind să obțină o ordonanță de protecție, care însă nu a fost executată. Cererile ulterioare privind eliberarea altor ordonanțe de protecție, după alte cazuri de violență, au fost respinse de către instanțele judecătorești, ca fiind neîntemeiate.

În particular, reclamanta a sesizat autorităţile cu referire la două acte de violenţă din partea soţului său, la 13 iulie 2016 şi 4 noiembrie 2016.

În luna august 2016 a fost eliberată o ordonanţă de protecţie faţă de reclamantă şi copii, iar lui A.I. i-a fost interzis să se apropie de ei sau să îi contacteze. Reclamanta s-a plâns la poliţie că A.I. nu respectase condiţiile ordonanţei de protecţie. Ulterior, reclamanta a solicitat din nou eliberarea unei ordonanţe de protecţie, iar instanţele naţionale i-au refuzat cererea.

În noiembrie 2016 în privința lui A.I. a fost pornită o cauză penală pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie, în legătură cu agresarea reclamantei. În acest context, reclamanta a solicitat din nou eliberarea unei ordonanţe de protecţie, care a fost respinsă de către autorităţi. Instanţa de apel a notat, printre altele, că nu fusese identificată existenţa violenţei în familie.

Concomitent, în iulie 2016 reclamanta a depus o plângere, invocândcă ar fi fost agresată fizic de către soțul ei. A.I. a fost sancționat cu amendă pentru vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale. Alte două plângeri depuse de către reclamantă împotriva lui A.I. cu privire la violenţa domestică au fost ulterior investigate. În cele din urmă, A.I. a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute la art. 201¹ și 320¹ din Codul penal, fiindu-i aplicată o pedeapsă cu închisoare pe un termen de doi ani și trei luni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, precum şi repararea prejudiciului moral provocat reclamantei.

Din luna august 2016 copiii au plecat să locuiască cu A.I., iar contactul cu aceştia a încetat. Reclamanta a sesizat Direcţia asistenţă socială şi protecţie a familiei („DASPF”), invocând împiedicarea accesului la copiii săi de către A.I. De asemenea, ea a solicitat stabilirea unui grafic de întrevederi cu copiii minori. În septembrie 2016, DASPF a emis un aviz prin care s-a abținut de la întocmirea unui grafic de întrevederi al reclamantei cu copiii, din motiv că ultimii își exprimaseră dezacordul de a locui cu mama lor. Reclamanta a contestat acest act.

În cele din urmă, instanţa de judecată a obligat DASPF să întocmească în beneficiul reclamantei un grafic de întrevederi cu copiii minori. Reclamanta a depus plângeri în care a invocat nerespectarea de către A.I. a graficului de întrevederi cu copiii.

În martie 2022 a avut loc desfacerea căsătoriei dintre reclamantă şi A.I.

Invocând încălcarea Articolelor 3, 8 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamanta s-a plâns în fața Curții de măsurile insuficiente întreprinse pentru a o proteja de violență în familie și de imposibilitatea de a-și vedea copiii.

Cu privire la alegațiile reclamantei în baza Articolului 3 din Convenție, Curtea a notat că autorităţile naţionale eşuaseră să efectueze o evaluare promptă și proactivă a riscului de violență împotriva reclamantei și de a lua măsuri preventive pentru a atenua acest risc, pentru a o proteja pe reclamantă și pentru a sancționa comportamentul făptuitorului. În ciuda reacției lor inițiale prompte, autorităţile nu au reușit ulterior să ofere un răspuns preventiv adecvat, într-o manieră coordonată între mai multe autorități, au rămas pasive în fața riscului grav de maltratare a reclamantei și, prin neaplicarea unor măsuri de descurajare, a permis făptuitorului să continue să agreseze și să hărțuiască reclamanta fără impedimente.

De asemenea, având în vedere modul în care autoritățile au examinat plângerile reclamantei referitoare la violența domestică – în special eșecul acestora de a desfășura o investigație eficientă în privința afirmațiilor credibile referitoare la aplicarea violenței psihologice și a violenței fizice la 13 iulie 2016, și de a asigura urmărirea penală și pedepsirea făptuitorului fără întârziere nejustificată – Curtea a reţinut că autorităţile naţionale au eşuat să efectueze o investigație eficientă și promptă referitoare la relele tratamente suferite de către reclamantă. Prin urmare, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție atât sub aspect material, cât și procedural.

În cele din urmă, ţinând cont de desfășurarea procesului intern în ansamblu și, în special, de eșecul autorităților naționale de a lua în considerare incidentele de violență domestică la stabilirea drepturilor de contact cu copiii și, în consecință, lipsa întreprinderii unor măsuri prompte pentru a sprijini reclamanta în menținerea contactului cu copiii ei, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a Articolului 8 din Convenție.

Cu referire la pretinsa manifestare a atitudinii discriminatorii bazată pe gen în raport cu reclamanta, Curtea a notat că circumstanţele particulare ale prezentei cauze demonstrau că acţiunile autorităţilor nu au fost doar un eșec izolat sau o întârziere în abordarea situaţiei de violență împotriva reclamantei, ci au tolerat violența, reflectând o atitudine discriminatorie față de ea ca femeie. Având în vedere că cinci ani mai târziu a urmat o condamnare penală întemeiată pe aceleași fapte, rezultă că la momentul evenimentelor, măsurile necesare au fost respinse prin folosirea de declarații și motive discriminatorii. Prin urmare, a avut loc o încălcare a Articolului 14 coroborat cu Articolul 3 din Convenție.

Curtea a acordat reclamantei 14.250 de euro pentru prejudiciul moral și 3.840 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.