© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 12 decembrie 2024 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Borisova v. Republica Moldova (nr. 37190/19).
Cauza se referă la pretinsa încălcare a Articolelor 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), cauzată de durata excesivă a procedurilor civile și lipsa unui remediu efectiv în acest sens. De asemenea, făcând referire la dreptul său de acces la o instanță independentă și imparțială, garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție, reclamanta s-a plâns că fusese victima unui sistem judiciar corupt, controlat de puterea politică.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 7 februarie 2007, reclamanta a depus împotriva unor terți o acțiune civilă privind partajul proprietății, recunoașterea dreptului de proprietate și determinarea utilizării terenului adiacent casei sale. Cererea reclamantei, conexată cu alte trei cauze civile și o cerere reconvențională, a fost de două ori transmisă instanței de fond pentru reexaminare, implicând patru rapoarte de expertiză. Potrivit informațiilor din dosar, cauza este încă pendinte la nivel național.
La 8 mai 2018, reclamanta a inițiat o acțiune judecată în baza Legii nr. 87/2011 privind repararea prejudiciului cauzat de stat prin încălcarea dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil sau la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Acțiunea a fost respinsă de către instanțele de fond și de apel, însă Curtea Supremă de Justiție, printr-o decizie definitivă din 22 mai 2019, a admis parțial cererea și a acordat reclamantei 30.000 de lei pentru prejudiciu moral și 1.000 de lei pentru costuri și cheltuieli. Instanța supremă a considerat că argumentele reclamantei erau întemeiate, constatând că ea nu beneficiase de o justiție efectivă, iar dreptul său la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil fusese încălcat. Examinarea cauzei a durat mai mult de 11 ani din momentul inițierii, în ciuda faptului că dosarul nu prezenta elemente de complexitate, rămânând pendinte în instanța de fond. Totodată, Curtea Supremă a constatat pasivitatea instanțelor judecătorești în gestionarea și organizarea procesului, precum și lipsa unor măsuri adecvate pentru prevenirea întârzierilor în soluționarea cauzei.
Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, recunoscând durata excesivă a procedurilor civile și lipsa unui remediu efectiv în această privință, invitând Curtea să radieze cererea de pe rol. Totodată, Guvernul s-a oferit să achite reclamantei 1.500 de euro pentru prejudiciul moral și 250 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Având în vedere concesiile conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse (care este în conformitate cu sumele acordate în cauze similare), Curtea a radiat partea din cerere referitoare la durata excesivă a procedurilor, în conformitate cu Articolul 37 § 1 litera c) din Convenție.
Cu privire la plângerea reclamantei referitoare la lipsa de imparțialitate și independență a instanțelor naționale, Curtea a constatat că, în ipoteza epuizării căilor de atac interne, faptele denunțate nu probează nicio încălcare a drepturilor garantate de Convenție sau Protocoalele sale. Astfel, cererea a fost considerată vădit nefondată și respinsă, conform Articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție.
Actualmente decizia este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
