© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 23 octombrie 2025, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Urusbiev și alții v. Republica Moldova și Rusia (nr. 33519/15 și alte 4 cereri).
Cauza se referă la lipsirea de libertate a reclamanților și aflarea lor în condiții materiale precare de detenție în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Reclamanții s-au plâns în fața Curții în baza Articolelor 3 și 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”). Unii reclamanți au invocat și încălcarea dreptului lor la protejarea vieții private și de familie, a dreptului lor la libertatea de exprimare, inclusiv a dreptului la libertatea de circulație, garantate de Articolele 8 și 10 din Convenție și, respectiv, Articolul 2 din Protocolul 4 la Convenție. Reclamanții s-au bazat și pe Articolele 6, 13 și 14 din Convenție.
La capitolul jurisdicției exercitate de către Federația Rusă, Curtea a notat că pretinsele încălcări s-au produs până la 16 septembrie 2022, atunci când Federația Rusă a încetat să fie parte la Convenție. Deși Guvernul rus a invocat lipsa jurisdicției sale în raport cu plângerile invocate în aceste cereri, Curtea a notat că obiecții similare au fost examinate în cauze anterioare, fiind respinse de către Curte. În lipsa unor informații convingătoare privind schimbarea situației analizate în cauzele anterioare, Curtea a concluzionat că atât Guvernul rus, cât și Guvernul moldovean și-au exercitat jurisdicțiile în privința plângerilor invocate de către reclamanți.
Referitor la detenția reclamanților în diverse închisori din stânga Nistrului pentru perioade care variau de la câteva zile la peste trei ani și la condițiile materiale din celulele în care s-au aflat reclamanții, care erau descrise ca fiind infestate cu paraziți, nesanitare, umede și suprapopulate, fără acces la ventilare, lumină naturală, alimente și apă potabilă, Curtea a reiterat jurisprudența sa anterioară, potrivit căreia condițiile materiale de detenție din penitenciarele și izolatoarele de poliție din regiunea transnistreană erau inadecvate. Respectiv, Curtea a constatat o încălcare a Articolului 3 din Convenție.
Cu privire la plângerea bazată pe Articolul 5 § 1 din Convenție, Curtea a reiterat constatările sale, potrivit cărora în perioada de timp relevantă sistemul judiciar din auto-proclamata „republică moldovenească nistreană” nu reflecta o tradiție judiciară compatibilă cu Convenție, astfel încât mandatele de arest emise de către autoritățile de facto nu puteau fi considerate legale, în sensul prevăzut de Articolul 5 din Convenție. Deoarece Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a ajunge la o altă concluzie în această cauză, ea a constatat și o încălcare a Articolului 5 § 1 din Convenție în privința celor cinci reclamanți.
În continuare, analizând dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile sale pozitive de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a asigura respectarea drepturilor reclamanților, Curtea a notat că evenimentele în acest caz s-au produs în perioada 2014-2017. Bazându-se pe jurisprudența sa anterioară care se referă la același interval de timp, Curtea a observat că părțile n-au prezentat nicio probă care să demonstreze că Guvernul moldovean și-ar fi schimbat poziția sa în raport cu „rmn”. Respectiv, Curtea a concluzionat că Republica Moldova și-a îndeplinit toate obligațiile pozitive și că nu a avut loc nicio încălcare a Convenției de către respectivul Stat.
Pe de altă parte, Curtea a notat că Federația Rusă a continuat să exercite un control efectiv asupra regiunii din stânga Nistrului în timpul aflării reclamanților în detenție. Corespunzător, Federația Rusă a fost găsită responsabilă de încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Articolele 3 și 5 § 1 din Convenție.
În plus, Curtea a identificat o încălcare a Articolului 34 din Convenție în cererea Ilcenco (nr. 40836/15), imputabilă Federației Ruse, dat fiind faptul că autoritățile „rmn” au împiedicat reclamantul să-și exercite în mod efectiv dreptul său de a depune o cerere individuală la Curte, lipsindu-l de pix și foaie în penitenciarul din „rmn” și cenzurându-i toată corespondența, inclusiv cea pe care o purta cu avocatul său.
Examinând toate materialele prezentate de către părți, Curtea a identificat și o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție, rezultată din condamnarea ilegală de către „instanțele” din stânga Nistrului; mai multe încălcări ale Articolului 8 din Convenție, cauzate de percheziția ilegală a domiciliului și ridicarea bunurilor personale, verificarea comunicărilor dintre reclamant și avocat, și imposibilitatea întoarcerii reclamantului la domiciliul său; o altă încălcare a Articolului 10 din Convenție, referitoare la limitarea libertății de exprimare a jurnaliștilor; o încălcare a Articolului 13 din Convenție coroborat cu alte prevederi din Convenție, rezultată din lipsa unor remedii naționale efective în „rmn”; inclusiv o încălcare a Articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, cauzată de interdicția intrării în „rmn”, emisă de către structurile din stânga Nistrului.
Curtea a concluzionat că, în raport cu respectivele încălcări, Republica Moldova și-a îndeplinit toate obligațiile sale pozitive prevăzute de Convenție și de Protocoalele sale. Pe de altă parte, datorită controlului său efectiv exercitat în regiune, Federația Rusă a fost găsită responsabilă de încălcarea drepturilor celor 6 reclamanți, ea fiind obligată să plătească despăgubiri care variază între 7.500 și 26.000 de euro pentru prejudiciul moral, precum și să recupereze costurile și cheltuielile suportate de către reclamanți în fața Curții.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
