© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 2 iulie 2026, Curtea Europeană Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza S.C. Divado-Lux S.R.L. v. Republica Moldova (nr. 45585/15).
Cauza se referă la pierderea bunurilor societății reclamante în favoarea proprietarului inițial, ca urmare a conduitei pretins frauduloase a unui terț, după ce instanțele naționale au admis o acțiune considerată de către societatea reclamantă ca fiind prescrisă, fiind contestată și componența completului instanței de apel. Societatea reclamantă a invocat Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
La 7 martie 2001, în urma reorganizării unei întreprinderi de stat, a fost înființată societatea A., S. fiind desemnat în calitate de director general al companiei. La 24 ianuarie 2001 și ulterior, la 1 februarie 2003, S. a convocat adunări generale ale asociaților, care au decis excluderea unor asociați, transferul acțiunilor acestora către S., L., și D., precum și divizarea societății A. prin înființarea unei noi societăți, B., căreia i-a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei clădiri din Chișinău. La 3 aprilie 2004, societatea B. a vândut clădirea societății reclamante pentru aproximativ 73.000 EUR, tranzacția fiind înregistrată în Registrul bunurilor mobile.
La 24 septembrie 2010, societatea A. a solicitat anularea deciziilor adunării generale și a vânzării, invocând faptul că S. nu mai avea împuterniciri de a o reprezenta. Prin hotărârile din 2013 și 2014, instanțele naționale au admis acțiunea, constatând nulitatea actelor și dispunând restituirea clădirii. La 27 mai 2015, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul societății reclamante.
În fața Curții, societatea reclamantă s-a plâns că instanțele naționale nu ar fi aplicat termenul de prescripție și că schimbarea completului Curții de Apel i-ar fi încălcat dreptul la un tribunal instituit prin lege, astfel încălcând Articolul 6 § 1 din Convenție. De asemenea, ea a invocat Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, susținând că anularea contractului și pierderea clădirii au constituit o ingerință ilegală și disproporționată asupra dreptului său de proprietate.
Curtea a reținut că instanțele naționale au explicat în deciziile sale de ce Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată nu putea fi aplicată retroactiv, stabilind că adunările generale fuseseră petrecute anterior intrării în vigoare a respectivei Legi, și de ce, potrivit art. 217 din Codul Civil, acțiunea în constatarea nulității absolute era imprescriptibilă, considerând că această interpretare a dreptului intern nu era arbitrară.
Cu privire la schimbarea componenței completului, Curtea a constatat că societatea reclamantă nu a prezentat nicio dovadă care să sprijine un asemenea schimb. Prin urmare, ambele părți ale cererii au fost respinse ca fiind vădit nefondate.
Cu referire la Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a amintit că, în litigiile dintre particulari, Statul are obligația pozitivă de a asigura proceduri judiciare echitabile. Curtea a observat că instanțele naționale au echilibrat interese private concurente, aplicând dispozițiile Codului civil, fără a proceda într-un mod vădit eronat sau arbitrar. Totodată, societatea reclamantă nu a solicitat restituirea prețului plătit de la societatea B. sau de la fondatorii săi, deși, potrivit art. 219 alin. (3) din Codul civil, ea avea această posibilitate. În aceste condiții, argumentul companiei reclamante că i s-ar fi impus o sarcină individuală disproporționată nu a fost unul decisiv.
În consecință, Curtea a declarat în unanimitate cererea inadmisibilă, constatând că plângerile formulate în baza Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție sunt vădit nefondate.
Actualmente decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
