© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 26 martie 2026 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea Interactiv S.A. v. Republica Moldova (nr. 35303/15).
Cererea se referă la încălcarea dreptului societății reclamante la un proces echitabil și a dreptului său la respectarea bunurilor, ca urmare a motivării insuficiente și arbitrare a unei decizii pronunțate de către Curtea Supremă de Justiție, prin care au fost casate deciziile instanțelor inferioare, fără desfășurarea unei ședințe publice cu prezența sa. Societatea reclamantă pretinde că, în acest mod, ea a fost lipsită de posibilitatea de a-și apăra poziția în fața instanței de recurs și de a se expune în privința noilor probe prezentate de către partea adversă, care fuseseră admise de către Curtea Supremă de Justiție
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 21 decembrie 2005 societatea reclamantă și Direcția Construcții Capitale din cadrul Consiliului Municipal Chișinău (în continuare „CMC”) a încheiat un contract pentru cofinanțarea construcției unei conducte de gaze. Potrivit acestui acord, CMC urma să ramburseze 50% din cheltuielile suportate de către societatea reclamantă, iar în schimb urma să dobândească dreptul de proprietate asupra conductei și să o utilizeze pentru conectarea altor gospodării la rețeaua de gaz. Deși CMC a recunoscut datoria în corespondența avută în 2007, aceasta nu a fost achitată.
La 22 iulie 2011, societatea reclamantă a intentat un proces judiciar împotriva CMC și Primăriei municipiului Chișinău (în continuare „PMC”), solicitând recuperarea sumei datorate și a cheltuielilor de judecată.
La 12 decembrie 2013, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a admis parțial cererea, obligând părțile pârâte la plata sumei de 694 560 de lei și a cheltuielilor de judecată. Prin decizia din 25 iunie 2014, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea instanței de fond, confirmând validitatea acordului și obligația solidară a autorităților locale.
La 25 septembrie 2014, CMC și PMC au contestat cu recurs această decizie la Curtea Supremă de Justiție, invocând motive similare celor respinse anterior și prezentând noi probe privind conductele de gaze. La 21 ianuarie 2015, Curtea Supremă a admis recursul, a casat deciziile instanțelor inferioare și a respins cererea societății reclamante, fără însă a petrece o ședință publică și fără a permite părților să se expună în privința probelor noi prezentate de către partea adversă.
Societatea reclamantă a susținut astfel că procedura în fața Curții Supreme de Justiție a fost neechitabilă, argumentând că instanța supremă a analizat circumstanțele cauzei potrivit modului stabilit pentru o instanță de fond și că și-a fundamentat decizia pe probe noi, fără a-i acorda posibilitatea de a se apăra și fără a motiva corespunzător de ce a deviat de la deciziile instanțelor inferioare.
În hotărârea sa, Curtea a constatat că, în prezenta cauză, Curtea Supremă de Justiție nu s-a limitat doar la examinarea aspectelor de drept. Aceasta a reexaminat circumstanțele cauzei, inclusiv dimensiunea conductei și relevanța estimării de cost pe care s-a bazat societatea reclamantă. De asemenea, instanța s-a bazat pe rezultatele unei inspecții și ale unor măsurători prezentate de către părțile adverse pentru prima dată în cadrul procedurii de soluționare a chestiunilor de drept. Procedând astfel, Curtea Supremă de Justiție a acționat ca o instanță de fond, bazându-se pe aspecte de fapt contestate. Curtea a concluzionat că în astfel de circumstanțe era necesară desfășurarea unei ședințe publice, pentru a permite societății reclamante să își prezinte argumentele în mod eficient.
De asemenea, Curtea a notat că societății reclamante nu i s-a acordat posibilitatea de a formula observații sau de a contesta probele noi, care s-au dovedit a fi decisive pentru Curtea Supremă de Justiție la adoptarea concluziei sale, potrivit căreia cererea societății reclamante era nefondată. Acest fapt a poziționat societatea reclamantă într-un dezavantaj evident față de părțile adverse și a încălcat principiul egalității armelor.
Totodată, Curtea a menționat că argumentarea oferită de către Curtea Supremă de Justiție s-a limitat la presupusa discrepanță referitoare la diametrul conductei și la interpretarea sa privind estimarea costurilor. Aceasta nu a abordat argumentele societății reclamante și nici nu a explicat de ce s-a îndepărtat de concluziile celor două instanțe inferioare, care confirmaseră validitatea acordului și datoria recunoscută de către autoritățile locale.
Astfel, Curtea a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție, ca urmare a încălcării dreptului societății reclamante la un proces echitabil. Curtea a acordat societății reclamante 3.600 de euro pentru prejudiciul moral, precum și 1.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
