© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 27 februarie 2024 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Glavan v. Republica Moldova (nr. 42713/13).
Cauza se referă la pretinsa instigare a reclamantului la comiterea unei infracțiuni de către poliție.
Printr-o hotărâre din 9 februarie 2012, Judecătoria Ștefan Vodă a condamnat reclamantul pentru deținere și vânzarea de canabis. Instanța a reținut că reclamantul și-a recunoscut vinovăția, declarând că a cules plantele și le-a adus acasă, lăsându-le pe masa din bucătărie. La întoarcerea sa dintr-o călătorie, în octombrie 2010, a luat un taxi și l-a invitat pe șofer acasă pentru a-l plăti. Șoferul a observat plantele și a întrebat dacă poate cumpăra o parte pentru consum propriu. În aprilie 2011, două persoane, printre care și C.R. – angajat al unei agenții specializate în combaterea drogurilor – l-au abordat pe reclamant și l-au întrebat dacă le poate vinde droguri. Reclamantul le-a vândut 57,19 grame de canabis (THC). Ulterior, C.R. l-a contactat pentru a stabili o nouă întâlnire, iar pe 5 mai 2011 a venit la domiciliul reclamantului și a cumpărat 748 de grame de canabis. Imediat după tranzacție, reclamantul a fost reținut. O percheziție la domiciliul reclamantului a relevat alte 914 grame de canabis, precum și urme ale acestei substanțe și pe alte obiecte.
Instanța a mai reținut că C.R. a fost audiat în instanță și a confirmat existența unor informații operative din partea unor persoane implicate în consumul de droguri, potrivit cărora reclamantul vindea droguri în cantități mari. Pentru verificarea acestor informații, a fost efectuată o achiziție de control, care a demonstrat că substanța vândută de reclamant era într-adevăr cannabis. În urma achizițiilor de control ulterioare, reclamantul a fost reținut, iar în locuința sa a fost găsită o cantitate suplimentară de droguri. Instanța a constatat că multiplele rapoarte de expertiză și înregistrări audio-video ale reținerii reclamantului au dovedit că el a oferit spre vânzare și i-a vândut apoi lui C.R. 748 de grame de cannabis. Instanțele ierarhic superioare au menținut condamnarea.
Prin decizia sa definitivă din 12 decembrie 2012, Curtea Supremă de Justiție a respins ceererea de recurs, examinând, inter alia, argumentul reclamantului că ar fi fost instigat de poliție și că intenționase să păstreze drogurile doar pentru uz personal. Instanța supremă a respins această afirmație, considerând că probele din dosar demonstrau clar vinovăția reclamantului în comiterea infracțiunii imputate.
Ulterior, reclamantul a formulat o cerere de recurs în anulare, susținând că fusese instigat de poliție pentru a i se extorca bani, dar nu a oferit detalii concrete privind modul în care ar fi fost instigat. În consecință, acest recurs a fost declarat inadmisibil.
Invocând Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul s-a plâns că a fost instigat de poliție să comită o infracțiune pe care nu ar fi comis-o în absența intervenției poliției. El a subliniat lipsa antecedentelor penale și că instanțele naționale nu au verificat modul în care poliția a planificat și executat achiziția de control, dacă el era considerat predispus să comită astfel de infracțiuni sau dacă a fost supus unor presiuni din partea poliției.
Guvernul a susținut că reclamantul era deja cunoscut autorităților, pe baza unor informații operative, ca fiind presupus vânzător de droguri, iar utilizarea unui agent sub acoperire a fost necesară pentru a dezvălui o activitate infracțională preexistentă.
Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea nu a considerat că situația analizată se încadrează în categoria „cazurilor de provocare”, nici măcar prima facie. În acest sens, Curtea a subliniat declarația reclamantului în instanță, potrivit căreia el a cules plantele și le-a adus acasă din proprie inițiativă. Deși a susținut că acestea erau pentru consum propriu, cantitatea totală găsită în locuința sa (mai mult de 1,7 kilograme de cannabis) depășea clar un scenariu de consum personal, cu atât mai mult cu cât a acceptat imediat să vândă aproape jumătate din drogurile pe care le avea în acel moment, în loc să le folosească el însuși. Prin urmare, Curtea a notat că relcamantul era capabil să producă cantități mari de droguri într-un timp scurt, din propriile rezerve, fără a fi necesar să le procure de la alte persoane, și deținea o cantitate mult mai mare de droguri decât cea pe care a fost de acord să o vândă lui C.R.
În plus, Curtea a observat că reclamantul nu a prezentat copii ale apelurilor sau, după caz, a recursurilor sale pentru a permite Curții să stabilească ce probe sau argumente privind instigarea sa la comiterea infracțiunii imputate au fost invocate în fața instanțelor ierarhic inferioare. Din actele judecătorești ale instanțelor naționale, Curtea a reținut că reclamantul a invocat argumentul cu privire la instigarea sa, abia în recursul său în fața Curții Supreme de Justiție.
În consecință, Curtea a concluzionat că linia de apărare a reclamantului bazată pe versiunea instigării sale de a comercializa droguri nu a fost formulată clar și în timp util în procedurile naționale, declarând cererea inadmisibilă în baza Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Reclamantul s-a mai plâns, de asemenea, de tratamentul medical insuficient în timpul detenției sale, contrar Articolului 3 din Convenție. Având în vedere toate materialele aflate în posesia sa și în măsura în care aspectele reclamate intră în competența sa, Curtea a menționat că această plângere nu relevă nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților consacrate în Convenție sau în Protocoalele la aceasta. Prin urmare, această parte a cererii a fost respinsă în conformitate cu Articolul 35 § 4 din Convenție.
Actualmente decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
