© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 9 octombrie 2025 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Vataga v. Republica Moldova (nr. 15666/18).
Cauza se referă la pretinsa încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), determinată de durata procedurilor naționale, care era incompatibilă cu cerința unui „termen rezonabil”.
Potrivit circumstanțelor cauzei, în luna iulie 2007, fiul reclamantei a fost acuzat de trafic de ființe umane, iar în anul 2009 cauza penală a fost transmisă în instanță. În anul 2010, fiul reclamantei a fost achitat, decizie care a fost menținută de către Curtea de Apel Bălți. În scurt timp, sentința de achitare a fost anulată de către Curtea Supremă de Justiție, cauza fiind transmisă la rejudecare. Dat fiind decesul fiului reclamantei, la 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bălți a recunoscut-o pe reclamantă drept succesor în cadrul procesului penal.
În același timp, reclamanta a depus o acțiune în instanță în baza Legii nr. 87/2011, solicitând repararea prejudiciului pentru durata excesivă a procedurilor naționale. La 20 martie 2017, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a respins cererea reclamantei, deoarece reclamanta nu avea statut de victimă și, astfel, nu se putea plânge de durata procedurilor, din considerentul că ea nu era nici victimă, nici inculpat în cadrul procesul penal. Hotărârea instanței de fond a fost menținută de către Curtea de Apel Chișinău la 21 iunie 2017 și de către Curtea Supremă de Justiție la 18 octombrie 2017. La 23 noiembrie 2018, procesul penal în privința fiului reclamantei a fost clasat, din motivul decesului său. Această decizie a devenit definitivă la 29 ianuarie 2019.
În aprecierea sa, Curtea a constatat că instanțele naționale au continuat să examineze acuzațiile penale împotriva fiului reclamantei timp de aproape cinci ani de la decesul său, pentru singurul motiv că mama sa, reclamanta din prezenta cauză, a dorit să continue să participe la procedurile penale pentru a dovedi că fiul său decedat nu a comis nicio infracțiune, mai ales că fusese achitat anterior de două instanțe. Instanțele naționale nu s-au opus statutului de victimă al reclamantei și i-au permis să intervină în procesul penal, acordându-i anumite drepturi procedurale similare cu statutul procedural al unui reclamant civil. În consecință, Curtea concluzionează că reclamanta ar putea invoca Articolul 6 din Convenție și poate pretinde că este „victimă”, în sensul Articolului 34 din Convenție, în raport cu durata excesivă a acestor proceduri.
Curtea a observat că procesul penal împotriva fiului reclamantei a început în iulie 2007 și a continuat până la decizia finală din 29 ianuarie 2019. Reclamanta s-a alăturat procesului în calitate de succesor al fiului său la 14 noiembrie 2013, fiind acceptată de către instanțele naționale. La 21 decembrie 2016, reclamanta a solicitat despăgubiri, în temeiul Legii nr. 87, pentru durata excesivă a procedurilor. Cu toate acestea, instanțele naționale i-au respins pretențiile, dată fiind lipsa statutului de victimă. În aceste condiții, Curtea a constatat că reclamanta nu mai era obligată să epuizeze calea de atac internă pentru perioada ulterioară, după ce un astfel de remediu s-a dovedit a fi ineficient în cazul ei.
Curtea a reiterat că natura rezonabilă a duratei procedurilor trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de următoarele criterii: complexitatea cauzei; comportamentul reclamantului și al autorităților relevante; și miza reclamantului în litigiu. Ea a reamintit că a constatat deja o încălcare în ceea ce privește aspecte similare celor din prezenta cauză în cauza Cravcenco v. Republica Moldova (nr. 13012/02, 15 ianuarie 2008).
După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să poată justifica durata totală a procedurii. Având în vedere jurisprudența sa cu privire la acest subiect, Curtea a considerat că, în acest caz, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința unui „termen rezonabil”. În acest sens, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.
Astfel, Curtea a acordat reclamantei 1.600 de euro pentru prejudiciul moral și 250 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
