La 19 decembrie 2025, la Strasbourg,  Franța, cu sprijinul Proiectului Consiliului Europei „Consolidarea sistemului de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova – Faza II” a avut loc reuniunea Consiliului Consultativ de pe lângă Agentul guvernamental.

Agenda reuniunii a vizat, în principal, analiza remediilor naționale preventive și compensatorii în contextul proiectului de modificare a Legii nr. 1545/1998, inclusiv în raport cu executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului privind încălcările Articolului 5 din Convenție, cu referire la grupul de cauze Șarban, precum și aspecte legate de condițiile de detenție și asistența medicală acordată persoanelor private de libertate.

Un segment distinct al reuniunii a fost dedicat implementării obligațiilor pozitive ale statului în cauzele de violență în familie și protecția persoanelor cu dizabilități, în lumina jurisprudenței Curții în grupul de cauze T.M. și C.M. și cauza I.C. În acest context, au fost analizate provocările actuale și necesitatea consolidării răspunsului instituțional la nivel național, fiind propuse soluții pentru accelerarea procesului de executare a hotărârilor Curții în cauzele respective.

Discuțiile au reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai Departamentului pentru Executarea Hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și ai societății civile, contribuind la identificarea direcțiilor prioritare de acțiune pentru consolidarea cadrului legislativ și a practicilor instituționale în domeniul drepturilor omului.

În cadrul reuniunii, a fost subliniată importanța cooperării continue între autoritățile naționale și Consiliul Europei, precum și necesitatea asigurării unor remedii efective la nivel intern, în conformitate cu standardele Convenției și jurisprudența CtEDO.

Consiliul Consultativ pe lângă Agentul Guvernamental este un organ colegial creat pentru a sprijini reprezentarea eficientă a Republicii Moldova în fața CtEDO și pentru a facilita punerea în aplicare a hotărârilor acesteia.