© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 5 februarie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza A.V. v. Republica Moldova (nr. 40110/15).
Cauza se referă la investigarea defectuoasă a pretinselor fapte de abuz sexual și determinare la sinucidere comise în privința fiicei reclamantei.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 2 noiembrie 2013, în rezultatul căderii de la etajul nouăsprezece al unui bloc de locuințe, a survenit decesul lui A., fiica minoră a reclamantei.
În raportul de expertiză din 5 noiembrie 2013 s-a menționat că pantalonii lui A. erau rupți în mijloc și coborâți până la genunchi, iar cureaua era tăiată în două locuri. De asemenea, în raport era indicat că în vaginul lui A. au fost depistați spermatozoizi. Potrivit concluziilor raportului, vătămările corporale și decesul au survenit în urma căzăturii.
La 16 decembrie 2013, în rezultatul admiterii contestației reclamantei împotriva ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale, s-a dispus inițierea urmăririi penale pe fapta de determinare la sinucidere. În cadrul anchetei au fost audiați un număr semnificativ de martori, care, printre altele, au menționat despre starea psiho-emoțională complicată a lui A. Suplimentar, a fost prezentată o scrisoare din partea lui A., din care rezulta că ea urma să se sinucidă.
Un raport de expertiză din 19 februarie 2014 a reiterat concluzia potrivit căreia decesul survenise în rezultatul căzăturii. Privitor la urmele de spermatozoizi, raportul de expertiză menționa că aceste urme ar fi putut aparține ambilor prieteni ai lui A. sau doar unuia dintre ei, însă, deoarece nu exista în dotare echipamentul necesar, nu putea fi efectuat testul ADN.
La 31 decembrie 2014, procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, făcând referire la starea de depresie a lui A., declarațiile martorilor și rapoartele de expertiză.
Reclamanta a contestat ordonanța de încetare a urmăririi penale. Cererile sale au fost respinse de către procurorul ierarhic superior, de către judecătorul de instrucție și de către instanța de recurs.
Pe parcursul urmăririi penale, reclamanta a înaintat mai multe plângeri, invocând ineficiența anchetei, faptul că nu era informată despre cursul investigațiilor și nu i-au fost prezentate copiile actelor procedurale.
În paralel, la 29 decembrie 2014, a fost pornită urmărirea penală pe faptul întreținerii unui act sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani. Cu toate acestea, investigațiile au fost suspendate la 25 februarie 2015, până la identificarea eventualilor făptuitori. Reclamanta nu a contestat ordonanța de suspendare.
În fața Curții, reclamanta a invocat încălcarea Articolului 2 (dreptul la viață), a Articolului 3 (interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante), a Articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) și a Articolului 13 (dreptul la un recurs efectiv) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”).
Preliminar, Curtea a respins una dintre cele două excepții de inadmisibilitate ridicate de către Guvern. Excepția privind abuzul de drept la depunerea plângerii și pretinsa lipsă a împuternicirilor reprezentantului reclamantei a fost respinsă, deoarece nu s-a constatat că afirmațiile reclamantei erau ofensatoare, abuzive sau eronate. De asemenea, Curtea a reținut că nu s-a demonstrat faptul că reclamanta și-ar fi retras consimțământul de a fi reprezentată sau că nu ar dori continuarea examinării prezentei cauze. Referitor la excepția privind neepuizarea căilor de atac, Curtea a constatat că aceasta era strâns legată de fondul cauzei.
În contextul analizei încălcării Articolului 2 din Convenție, Curtea a considerat că investigațiile au fost marcate de mai multe deficiențe, care nu au permis clarificarea circumstanțelor decesului și identificarea eventualilor făptuitori. În particular, Curtea a subliniat că autoritățile au eșuat în a stabili circumstanțele în care A. întreținuse relații sexuale și consumase alcool la scurt timp înainte de deces. În aceeași ordine de idei, Curtea a notat că autoritățile nu au întreprins măsurile necesare pentru a clarifica de ce pantalonii victimei erau coborâți, dacă era singură pe acoperiș și când ea a înmânat „scrisoarea de rămas bun” prietenului ei. Reclamanta a invocat aceste omisiuni în fața organului de urmărire penală, însă fără succes. Curtea a statuat că, în pofida caracterului general al plângerilor sale, autorităților le-a fost oferită posibilitatea de a remedia situația. Astfel, Curtea a respins excepția privind neepuizarea căilor de atac interne, ridicată în contextul Articolului 2 din Convenție.
Cu privire la încălcarea Articolului 3 din Convenție, Curtea a reținut că investigarea faptei de întreținere a unui act sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani a fost dispusă după mai mult de un an de la data decesului. De asemenea, Curtea a statuat că unica acțiune de urmărire penală efectuată în această cauză a fost colectarea informației de pe rețelele de socializare ale lui A. Celelalte materiale se refereau la documentele obținute în cauza penală privind determinarea la sinucidere. În acest context, Curtea a indicat că autoritățile nu au dispus reaudierea prietenilor lui A., deși în raportul de expertiză se menționa că sperma putea să provină de la ei. Suplimentar, autoritățile nu au încercat să restabilească cronologia evenimentelor din acea zi, pornind de la premisa că actul sexual a fost voluntar.
Curtea a mai notat că ordonanța de suspendare a urmăririi penale pe cauza privind abuzul sexual era practic identică după conținut cu ordonanța de încetare a urmăririi penale pe cauza privind determinarea la sinucidere. În plus, autoritățile nu au demonstrat că au depus ulterior eforturi pentru a-i identifica pe eventualii făptuitori, așa cum este prevăzut în art. 287/2 alin.(2) din Codul de procedură penală.
Luând în considerare caracterul deficitar al investigațiilor desfășurate în cauza penală privind abuzul sexual, Curtea a considerat că reclamanta nu era obligată să conteste ordonanța de suspendare a urmăririi penale. Mai mult, reclamanta a invocat toate aceste lacune în contestațiile sale depuse în cadrul examinării primei cauze penale. Din aceste raționamente, Curtea a respins excepția de neepuizare a căilor de atac interne, ridicată în contextul Articolului 3 din Convenție.
Curtea nu a considerat necesar să examineze capetele de cerere referitoare la Articolele 8 și 13 din Convenție.
În fine, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare, sub aspect procedural, a Articolului 2 și a Articolului 3 din Convenție, acordând reclamantei 15.600 de euro pentru prejudiciul moral și 1500 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
