© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 15 ianuarie 2026 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Răzeșu și alții v. Republica Moldova (nr. 10435/10).
Cererea se referă la încălcarea dreptului de acces la o instanță, ca urmare a scoaterii de pe rol a unei acțiuni civile, deși instanța de fond acceptase cauza spre examinare și nu constatase existența unor motive de inadmisibilitate.
Reclamanții sunt acționari ai societății M., deținând împreună 35% din acțiunile lui M. Ei au inițiat o acțiune în fața instanței civile, revendicând o parte din activele societății M. prin separarea/dezmembrarea acestora de societatea respectivă.
La 28 aprilie 2009, Judecătoria Economică de Circumscripție a emis o încheiere prin care a dispus admiterea cererii de chemare în judecată spre examinare, stabilind ședința de judecată pentru 4 iunie 2009. Instanța a indicat societății M. să prezinte referință la acțiunea reclamanților și să prezinte probele la care reclamanții nu au avut acces și care au fost necesare pentru examinarea cauzei. Încheierea respectivă a instanței putea fi contestată doar împreună cu orice hotărâre ulterioară a instanței referitoare la fondul cauzei.
Societatea M. a depus un recurs împotriva încheierii din 28 aprilie 2009, prin care a solicitat casarea încheierii respective. În cadrul ședinței de judecată din 4 iunie 2009 pârâtul a solicitat scoaterea cererii de pe rol, considerând că reclamanții nu epuizaseră calea extrajudiciară de atac prevăzută de art. 93 alin. (2) și (3) din Legea privind societățile pe acțiuni.
Instanța de judecată a dispus respingerea demersurilor respective ca fiind neîntemeiate, explicând posibilitatea de a contesta aceste încheieri odată cu fondul cauzei.
La 4 iunie 2009 societatea M. a depus recurs împotriva încheierii protocolare din 4 iunie 2009 și a încheierii din 28 aprilie 2009, solicitând admiterea cererii de recurs și anularea pct. 4 din încheiere în partea privind obligarea de a prezenta acte. La 9 iunie 2009 pârâtul a depus o cerere de recurs împotriva încheierii de respingere a demersului de scoatere a cererii de pe rol, conform art. 267 alin. 1, lit. c) din CPC.
Prin decizia sa din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Economică a casat încheierea din 28 aprilie 2009 și a dispus scoaterea de pe rol a cauzei în legătură cu faptul că nu ar fi fost epuizate căile de atac extrajudiciare. În particular, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 93 alin. (2) din Legea cu privire la societățile pe acțiuni, problema cu privire la separarea societății trebuia decisă de către Adunarea Generală. În cazul respectiv, nu a avut loc nicio adunare generală care ar fi dispus separarea societății. Respectiva decizie a Curții de Apel Economice fusese irevocabilă.
La 30 decembrie 2009 reclamanții au depus o cerere de chemare în judecată împotriva companiei M. După numeroase decizii de asigurare a probelor și anularea acestor decizii de către Curtea de Apel Economică, la 3 septembrie 2018 cauza a fost în cele din urmă admisă spre examinare de către Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Conform informațiilor expediate de către părți în luna octombrie 2024, cauza se afla pe rolul instanței de fond.
În fața Curții, reclamanții s-au plâns de faptul că instanțele naționale de judecată ar fi încălcat dreptul lor de acces la o instanță garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție.
Curtea a reținut că în prezenta cauză instanța de fond era singura autoritate competentă să decidă cu privire la admisibilitatea unei acțiuni în instanță, prin acceptarea unei acțiuni în instanță spre examinare, prin solicitarea reclamantului de a modifica acțiunea sau prin solicitarea de acte suplimentare. După cum a confirmat și Curtea de Apel Economică atunci când a anulat decizia instanței inferioare privind măsurile de asigurare a probelor, o astfel de decizie putea fi contestată doar împreună cu o cerere de apel împotriva oricărei hotărâri adoptate de către instanța de fond. De asemenea, decizia instanței de fond de a admite o cauză spre examinare nu putea fi atacată cu apel în baza art. 168 din Codul de procedură civilă.
Astfel, Curtea a notat că, în pofida interdicției legale exprese menționate mai sus, Curtea de Apel a examinat un recurs împotriva încheierii din 28 aprilie 2009, în absența unei hotărâri judecătorești referitoare la fondul cauzei. Deși s-a bazat pe Articolul 13 din Convenție, Curtea Economică de Apel a omis să menționeze faptul că M. dispunea de o cale de atac efectivă sub forma unui recurs împotriva oricărei hotărâri a instanței de fond cu privire la fondul cauzei. Prin urmare, interpretarea dreptului intern și a Convenției în decizia din 29 iunie 2009 a fost lipsită de un raționament coerent și și era de neacceptat.
De asemenea, Curtea a notat că decizia Curții de Apel Economice din 29 iunie 2009 a fost contrară dreptului intern și lipsită de o motivare coerentă. Prin adoptarea acestei decizii, Curtea de Apel nu doar a anulat hotărârea instanței inferioare, ci și a radiat cauza de pe rol, restricționând astfel accesul reclamanților la instanță într-o asemenea măsură încât însăși esența dreptului a fost afectată. Prin urmare, a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.
Curtea a acordat în comun reclamanților 3.600 de euro pentru prejudiciul moral și 1.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
