© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 15 mai 2025 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de radiere de pe rol în cauza Pogor v. Republica Moldova (nr. 35297/15).
În fața Curții, reclamanta s-a plâns de încălcarea drepturilor sale garantate de Articolele 6 § 1 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza pretinsei neexecutări a unei hotărâri judecătorești.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 19 noiembrie 2005 reclamanta a acordat un împrumut lui T.J. Acest împrumut era supus unor garanții în caz de nerambursare în termen de un an, precum creșterea ratei dobânzii de la 15% la 50% și alocarea unei părți dintr-un imobil deținut de către reclamantă. În urma neplății în termenul stabilit, reclamanta a inițiat proceduri pentru recuperarea sumei respective.
După două reexaminări ale cauzei de către instanțele naționale, printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție din 28 august 2013, reclamantei i s-a admis o creanță de aproximativ 12.000 de euro, plus dobânzi împotriva lui T.J. în calitate de debitor.
În cursul procedurii, la 29 noiembrie 2006, la cererea reclamantei, au fost aplicate măsuri de asigurare asupra unui alt imobil al debitorului. Cu toate acestea, executorul judecătoresc responsabil de cauza respectivă a ridicat măsurile de asigurare la cererea debitorului și, ulterior, bunul în cauză a fost vândut. În fața executorului judecătoresc, debitorul a făcut o declarație în care a indicat că nu deține conturi bancare sau numerar, ci doar o mașină avariată și o casă care fusese deja sechestrată de către alți creditori timp de mai mulți ani. Aparent, executorul judecătoresc a inițiat o cauză penală împotriva debitorului.
Reclamanta a inițiat o acțiune în baza Legii nr. 87/2011. Prin încheierea sa din 29 aprilie 2015, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. Instanțele judecătorești naționale au considerat că o perioadă de neexecutare de optsprezece luni nu constituia o încălcare a Articolului 6 din Convenție. Instanțele au reținut, printre altele, că fuseseră întreprinse acțiuni în vederea executării hotărârii respective și că imposibilitatea executării s-a datorat lipsei de mijloace financiare din partea debitorului. Autoritățile naționale au susținut că răspunderea financiară a statului nu putea fi angajată în cazul în care debitorul nu-și putea îndeplini obligațiile financiare care îi revin în baza titlurilor executorii.
În cauza respectivă, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală prin care a recunoscut că a existat o încălcare a Articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza neexecutării în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, invitând Curtea să radieze cererea de pe rol. Totodată, Guvernul s-a oferit să achite reclamantei 1.600 de euro pentru prejudiciul moral și 250 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Având în vedere concesiile conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse (care este în conformitate cu sumele acordate în cauze similare), Curtea a radiat cererea de pe rol, în conformitate cu Articolul 37 § 1 litera c) din Convenție. Totodată, Curtea a reținut că în prezenta cauză executarea titlurilor executorii este încă în curs de desfășurare și că reclamanta are posibilitatea de a-și exercita drepturile atunci când situația financiară a debitorului se modifică.
Actualmente, decizia este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
