© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 13 decembrie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Naddur v. Republica Moldova (nr. 22939/19).
Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamantul a fost învinuit de escrocherie, invocându-se faptul că el ar fi fost parte dintr-un grup de persoane care delapidaseră un om de afaceri străin de o sumă mare de bani.
Prin sentința sa din 20 octombrie 2015, Judecătoria Chișinău (sediul Central) a achitat reclamantul, deoarece fapta nu întrunea elementele infracțiunii. La baza sentinței de achitare au stat declarațiile mai multor martori.
Prin decizia sa din 26 ianuarie 2018, Curtea de Apel Chișinău a casat sentința, pronunțând o nouă hotărâre prin care a recunoscut reclamantul vinovat de comiterea infracțiunilor incriminate. Cu toate acestea, instanța de apel nu a reaudiat nici victima, nici martorii ale căror declarații au stat la baza adoptării deciziei sale, limitând-se la citirea declarațiilor date de către aceștia în fața instanței de fond. Recursul formulat de către reclamant a fost respins de către Curtea Supremă de Justiție, care a menținut decizia atacată.
În fața Curții, reclamantul a invocat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția,) id est a dreptului său la un proces echitabil, ca urmare a eșecului instanței de apel de a reaudia martorii înainte de casarea sentinței de achitare emise de către instanța de fond.
Deși Guvernul a susținut că procedura fusese echitabilă și conformă Articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea, în urma examinării materialelor dosarului, a considerat că instanța de apel nu ar fi putut stabili vinovăția reclamantului fără o apreciere directă a probelor. În special, întrebarea dacă reclamantul comisese infracțiunea prevăzută de art. 190 din Codul penal în circumstanțele cauzei depindea în mod esențial de credibilitatea martorilor, inclusiv a victimei, care nu putea fi evaluată în totalitate prin simpla citire a declarațiilor lor prezentate în fața instanței de fond, astfel cum era înregistrat în dosar.
Curtea a notat și faptul că modul în care Curtea de Apel Chișinău examinase cauza părea să fie contrar prevederilor art. 419 din Codul de procedură penală și recomandărilor Curții Supreme de Justiție din hotărârea sa nr. 22 din 12 decembrie 2005, care stabileau că instanța de apel nu poate condamna o persoană pentru prima dată fără a o audia și fără a aprecia în mod direct probele din dosar.
În consecință, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.
Curtea i-a acordat reclamantului 3.500 EUR pentru prejudiciul moral și 900 EUR pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
