© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 19 noiembrie 2024 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a publicat hotărârea în cauza Malai v. Republica Moldova (nr. 24179/18).
Cauza se referă la privarea libertății reclamantei timp de aproape 6 luni, în lipsa unor motive relevante și suficiente din partea instanțelor naționale, precum și la supravegherea video a acesteia în custodia poliției.
Potrivit circumstanțelor cauzei, în luna martie 2017, în privința reclamantei, fost primar al unei localități, a fost pornită urmărirea penală cu privire la presupuse acte de corupție și abuz în serviciu în cadrul unei proceduri de achiziții publice ce viza construcția unui apeduct în localitatea sa. În special, s-a presupus că unul dintre participanți, care în cele din urmă nu a câștigat licitația, i-a promis 10% din suma contractului atribuit cu condiția ca reclamanta să selecteze drept câștigătoare compania a cărei ofertă avea cel mai mare preț, contrar cerințelor legale. Participantul în cauză a mărturisit că reclamanta și el au convenit asupra comisionului de 10%. Reclamanta a confirmat că primise o astfel de ofertă de comision, dar a negat că a acceptat-o.
La 20 noiembrie 2017 reclamanta a fost reținută în custodia poliției, iar la 22 noiembrie 2017 ea a fost plasată în arest la domiciliu. Măsura a fost prelungită de șase ori, inclusiv arestul preventiv în penitenciar timp de 11 zile în luna martie 2018. Reclamanta a fost eliberată la 14 mai 2018. De fiecare dată când instanțele au prelungit arestul în penitenciar sau la domiciliu, acestea s-au bazat pe motive similare, și anume pe riscul ca reclamanta să interfereze cu ancheta sau să influențeze martorii. Reclamanta a contestat fiecare decizie de prelungire a privațiunii sale de libertate, argumentând că nu exista nicio bănuială rezonabilă că ar fi comis presupusa infracțiune și că nu existau motive relevante și suficiente pentru privarea ei de libertate, dar fără succes. Ea a susținut că procesul penal în privința sa era o formă de represalii politice, deoarece ea refuzase să se alăture partidului care se afla la acel moment la guvernare.
În timpul detenției sale în custodia poliției în perioada 20-22 noiembrie 2017, reclamanta a fost supusă unei supravegheri video permanente, deoarece o cameră video de tip CCTV înregistra permanent imagini din celula ei. Plângerile sale ulterioare privind relele tratamente (condiții de detenție, asistență medicală inadecvată și supraveghere video) au fost respinse ca nefondate. Potrivit informațiilor disponibile, cauza penală împotriva reclamantei nu a fost transmisă în instanță, iar urmărirea penală este pendinte până în prezent.
Invocând Articolul 5 § 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamanta s-a plâns în fața Curții că privarea sa de libertate nu s-a bazat pe motive relevante și suficiente. De asemenea, reclamanta s-a plâns în baza Articolului 5 § 1 din Convenție, că privarea de libertate între 20 noiembrie 2017 și 14 mai 2018 nu s-a bazat pe bănuiala rezonabilă că ar fi comis o infracțiune, și că prelungirea detenției sale în luna februarie 2018 nu fusese legală, deoarece procurorul omisese termenul legal pentru a depune demersul său. Totodată, ea s-a plâns în temeiul Articolelor 3 și 8 din Convenție, susținând că, în timp ce se afla în custodie, nu i s-a acordat o îngrijire medicală adecvată și s-a aflat sub supraveghere video ilegală.
Deși Guvernul a susținut că cererea este prematură, având în vedere disponibilitatea unei căi de atac pe viitor în baza Legii nr. 1545, în cazul în care reclamanta ar fi achitată în cadrul cauzei penale pendinte împotriva sa, Curtea a susținut că Legea nr. 1545 se răsfrânge doar asupra persoanelor achitate sau în privința cărora a fost încetată urmărirea penală, însă aceste cazuri nu sunt aplicabile situației reclamantei.
Cu referire la motivele invocate de către instanțele naționale pentru a priva reclamanta de libertate timp de aproape 6 luni, Curtea a constatat că în deciziile interne nu există niciun indiciu că instanțele au luat în considerare un factor atât de important precum comportamentul reclamantei la începutul anchetei în martie 2017 și până în momentul arestării sale în noiembrie 2017. Totodată, instanțele naționale nu au oferit un răspuns argumentelor reclamantei, conform cărora nu mai existau martori neinterogați după arestarea sa în noiembrie 2017 care ar fi putut fi influențați de către ea. Suplimentar, în urma examinării deciziilor instanțelor naționale, Curtea a ajuns la concluzia că motivele invocate de către ele erau stereotipice și abstracte, manifestate prin citarea lor, fără a fi specificat modul în care acestea erau aplicabile circumstanțelor cauzei reclamantei. Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 5 § 3 din Convenție.
Cu referire la plângerile reclamantei în baza Articolului 8 din Convenție privind supravegherea video ilegală, Curtea a notat că, în contextul dreptului deținuților la respectarea vieții private, plasarea unei persoane sub supraveghere video permanentă în timpul detenției – care implică deja o limitare considerabilă a vieții private a unei persoane – trebuie considerată o ingerință gravă în dreptul individual de a respecta intimitatea sa, ca element al noțiunii de „viață privată”. Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia că a avut loc o încălcare a dreptului reclamantei prevăzut la Articolul 8 din Convenție, având în vedere lipsa unor dovezi din partea Guvernului care să demonstreze că măsura impusă era prevăzută de dreptul intern și asigura o protecție juridică adecvată împotriva arbitrariului, precum și că această măsură a fost stabilită în situația reclamantei în baza unei decizii individualizate și motivate.
Suplimentar, plângerile reclamantei în baza Articolelor 3 și 5 § 1 din Convenție, referitoare la lipsa asistenței medicale adecvate în timpul aflării sale în custodie poliției și, respectiv, absența unei bănuieli rezonabile că ea ar fi comis o infracțiune, au fost respinse de către Curte ca inadmisibile.
În consecință, Curtea a acordat reclamantei 5.000 de euro pentru prejudiciul moral și 1.500 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
