© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 29 octombrie 2026 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Ionescu v. Republica Moldova (nr. 63024/16).
Potrivit circumstanțelor cauzei, în 2014, o bancă comercială a intentat o acțiune civilă împotriva reclamantului și a tatălui său, I.P.
Judecătoria Chișinău a programat o ședință de judecată pentru 22 decembrie 2014. La 30 octombrie 2014, instanța a trimis reclamantului și lui I.P. o citație recomandată cu aviz de recepție la adresa lor comună înregistrată.
La 22 decembrie 2014, instanța de fond a examinat cauza în absența reclamantului, dar în prezența lui I.P.. Instanța nu a găsit motive pentru amânarea ședinței, considerând că reclamantul fusese informat în mod corespunzător cu privire la ora și ziua ședinței, dar nu s-a prezentat, fără a oferi motive întemeiate pentru absența sa. Instanța a luat act de faptul că avizul de recepție a fost returnat, semnat de I.P., și cu acordul lui I.P. de a continua examinarea cauzei.
În aceeași zi, instanța de fond a admis cererea băncii, concluzionând că reclamantul și I.P. nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale și i-a obligat în mod solidar să ramburseze o datorie restantă.
În procedura de apel inițiată de I.P., citația trimisă de către instanță și adresată reclamantului a fost returnată ca nerevendicată, împreună cu o notă de la oficiul poștal în care se menționa că reclamantul „părăsise Republica Moldova”. Citația în ceea ce-l privește pe I.P. a fost trimisă la aceeași adresă, iar acesta a participat la toate ședințele de judecată.
La 20 octombrie 2015, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul lui I.P., a menținut hotărârea instanței de fond și a respins, de asemenea, argumentul lui I.P. privind lipsa unei citări corespunzătoare din partea instanței de fond în privința reclamantului, constatând că acesta a fost informat în mod corespunzător cu privire la ședință.
Reclamantul a susținut că a aflat despre procedurile civile inițiate împotriva sa în cadrul procedurii de executare silită, prin urmare, la 15 februarie 2016, a solicitat acces la dosarul cauzei. Reclamantul a formulat în acest sens o cerere de recurs, argumentând, printre altele, că dosarul a fost examinat în lipsa sa, întrucât citația nu a ajuns niciodată la el, deoarece nu locuia în Republica Moldova la acea vreme. De asemenea, a susținut că adresa la care au fost trimise toate citațiile era incorectă, deoarece nu mai locuia în apartamentul respectiv, care fusese vândut în 2013 pentru a achita datoria față de bancă. Reclamantul a prezentat instanței dovezi care demonstrau că în 2014 reclamantul era plecat din țară și se întorsese la 23 iunie 2015.
Printr-o încheiere definitivă din 27 aprilie 2016, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului ca inadmisibil.
În fața Curții, reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său de acces la o instanță, precum și a drepturilor sale la o procedură contradictorie și la egalitatea armelor, susținând totodată că nu a fost informat în mod corespunzător cu privire la procedurile desfășurate în fața instanței de fond și a instanței de apel contrar prevederilor Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”).
Guvernul a susținut că reclamantul a fost informat în mod corespunzător cu privire la ora și ziua ședințelor de judecată, atât în fața instanței de fond, cât și a instanței de apel, așa cum reiese din avizul de recepție semnat care a fost returnat instanțelor. Reclamantul și tatăl său, I.P., își aveau domiciliul înregistrat la adresa la care instanța trimisese citația. Având în vedere relația de familie dintre reclamant și I.P., reclamantul fusese citat în mod legal, în conformitate cu articolul 105 alin. (6) din Codul de procedură civilă, care permitea înmânarea citațiilor membrilor adulți ai familiei care locuiau împreună cu destinatarul și care au fost de acord să informeze persoana în cauză.
Guvernul a contestat presupusa schimbare de adresă în urma vânzării apartamentului, argumentând că nici reclamantul, nici I.P. nu au informat instanța cu privire la o astfel de schimbare. Acesta a mai susținut că reclamantul însuși a indicat aceeași adresă în cererea sa adresată instanței pentru acces la dosarul cauzei.
În cele din urmă, Guvernul a susținut că, în timpul procedurilor în fața instanței de fond, I.P. a fost de acord ca instanța să continue examinarea cauzei în absența reclamantului.
În urma examinării materialelor cauzei, Curtea a observat că reclamantul era principalul debitor al creditului bancar, în timp ce tatăl său, I.P., acționa ca fidejusor. Curtea nu a putut ignora faptul că acțiunea civilă a băncii i-a vizat atât pe reclamant, cât și pe tatăl său. Aceasta provenea dintr-un credit care nu a fost rambursat integral. Acțiunea în instanță fusese precedată de notificări extrajudiciare ale băncii prin care se solicita rambursarea sumei restante.
Curtea a notat că reclamantul a fost citat la adresa sa înregistrată pentru ședințe atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel. Conform materialelor din dosarul cauzei, în procedura din fața instanței de fond, citația adresată reclamantului a fost primită de I.P., care a semnat dovada de primire și și-a asumat obligația de a-l informa pe reclamant cu privire la ședințele de judecată următoare, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 105 alin. (6) din Codul de procedură civilă. Nu exista niciun motiv pentru ca instanța de fond să considere procedura de citare nevalabilă. În cadrul procedurii în apel, I.P. a fost citat în mod corespunzător la aceeași adresă, însă a invocat neregularități în ceea ce privește citarea reclamantului. Citația expediată reclamantului la aceeași adresă a fost restituită instanței ca nerevendicată, pe motivul presupusei absențe a reclamantului de pe teritoriul Republicii Moldova.
În același timp, Curtea a observat că deși se poate argumenta că reclamantul nu locuia la acea adresă, în 2016, adică la doi ani după începerea procedurii civile împotriva sa, el însuși a indicat aceeași adresă de contact în cererea sa adresată instanței de fond pentru acces la dosarul cauzei. În plus, reclamantul revenise în Republica Moldova înainte de desfășurarea ședinței de judecată în fața instanței de apel.
În aceste circumstanțe, Curtea a constatat că autoritățile Republicii Moldova au fost diligente în informarea reclamantului cu privire la proceduri la singura adresă de contact disponibilă și că reclamantul a fost informat în mod corespunzător cu privire la procedurile din fața instanței de fond și a renunțat la dreptul său de a se prezenta personal și de a se apăra. În plus, Curtea a notat că dosarul aflat în fața instanțelor naționale a fost intentat împotriva reclamantului și a tatălui său cu privire la aceeași datorie și la aceeași proprietate, că nu s-a putut observa niciun conflict între interesele lor și că tatălui reclamantului i s-a acordat o audiere contradictorie. Din aceste motive, consecințele atribuite comportamentului reclamantului de către instanțele interne – examinarea cauzei în absența sa, dar în prezența tatălui său – au fost proporționale cu gravitatea abaterilor lor și nu au adus atingere principiului fundamental al dreptului la un proces echitabil.
Prin urmare, Curtea a declarat cererea inadmisibilă în temeiul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Actualmente, decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
