© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 19 octombrie 2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Ialtexgal Aurica S.A. v. Republica Moldova (nr. 30734/13).
Cererea se referă la executarea tardivă a unei hotărâri judecătorești definitive și la lipsa unui remediu eficient în acest sens.
Potrivit circumstanțelor cauzei, societatea reclamantă a inițiat o acțiune împotriva statului în baza Legii nr. 87/2011, solicitând despăgubiri pentru neexecutarea hotărârii judecătorești favorabile ei. Instanțele naționale au constatat că durata totală a neexecutării hotărârii constituia 12 ani, 2 luni și 23 de zile, ceea ce constituia o perioadă nerezonabilă, și au acordat companiei reclamante despăgubiri pentru prejudiciul moral în valoare de 3.000 de euro.
Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, compania reclamantă s-a plâns în fața Curții de cuantumul insuficient al despăgubirii acordate, susținând că ea continua să fie o victimă a încălcării drepturilor sale prevăzute de Convenție. Totodată, ea s-a plâns în baza Articolului 13 din Convenție, invocând că remediul intern cu privire la neexecutarea hotărârii nu fusese efectiv.
Guvernul a ridicat o excepție de inadmisibilitate bazată pe pierderea de către societatea reclamantă a statutului său de victimă în sensul Articolului 34 din Convenție, făcând referire la rezultatele acțiunii în despăgubire care a condus la constatarea încălcării drepturilor societății reclamante și plata unei despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral.
Curtea a reținut că instanțele naționale au tras la răspundere autoritățile relevante pentru neexecutarea hotărârii judecătorești favorabile societății reclamante și au acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral, pe care Curtea le-a considerat conforme sumelor pe care ea însăși le-ar fi acordat. Totodată, Curtea a reținut că societatea reclamantă a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul material, echivalente cu prețul estimativ al imobilelor în privința cărora ea nu a putut obține posesia de la compania debitoare, pretenție care a fost respinsă de către instanțele competente să examineze acțiunea în baza Legii nr. 87. Cu toate acestea, Curtea a constatat că, într-un alt proces examinat de către instanțele interne în 2014, compania reclamantă obținuse rambursarea sumei echivalente cu prețul estimat al clădirilor care făceau obiectul titlului executoriu. Deoarece compania reclamantă nu a invocat neexecutarea respectivei hotărâri care îi permitea să obțină compensații pentru prejudiciul material din cauza imposibilității restituirii imobilelor, Curtea a considerat că reclamanta nu mai putea fi considerată victimă în privința pretinsei neexecutări a hotărârii emise în favoarea sa în anul 2002.
Având în vedere constatările de mai sus, Curtea a menținut excepția de inadmisibilitate invocată de către Guvern și a considerat că plângerile bazate pe Articolul 6 § 1 din Convenție și pe Articolul 1 din Protocolul nr. 1 sunt incompatibile ratione personae cu dispozițiile Convenției.
Actualmente decizia este disponibilă în limba franceză şi poate fi accesată pe pagina web a Curții.
