© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatulhotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 17 mai 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauzaDunas v. Republica Moldova(nr.65102/14).
Cauza se referă la limitarea dreptului reclamantului de acces la o instanță, prevăzut de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”).
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 3 februarie 2012 reclamantul a depus o acțiune în instanță împotriva lui B.D., care nu i-ar fi returnat o datorie în sumă de 20.000 de euro. Reclamantul a achitat o parte din taxa de stat în valoare de 4.800 de lei și a solicitat să fie scutit de restul taxei de stat, lucru acceptat de către instanța de fond.
Prin hotărârea sa din 4 mai 2012, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a satisfăcut pretențiile reclamantului. Această hotărâre a fost menținută de către Curtea de Apel Chișinău prin decizia sa din 30 mai 2013. Printr-o decizie din 23 octombrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a casat deciziile instanțelor inferioare și a expediat cauza la rejudecare.
La 16 ianuarie 2014 Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea instanței inferioare și a adoptat o hotărâre nouă, prin care a respins solicitările reclamantului, ca fiind vădit nefondate. De asemenea, ea a constatat, ex officio, nulitatea contractului de împrumut. Reclamantul a depus apel și a solicitat să fie scutit de plata taxei de stat, având în vedere situația sa financiară dificilă.
La 15 aprilie 2014 Curtea Supremă de Justiție a respins solicitarea reclamantului cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și i-a oferit termen până la 30 aprilie 2014 pentru a o achita. În acest sens, la 18 aprilie 2014 Curtea Supremă de Justiție a transmis o scrisoare reclamantului cu aviz simplu. Având în vedere eșecul reclamantului de a achita taxa de stat, la 13 mai 2014 Curtea Supremă de Justiție i-a restituit cererea reclamantului, notificându-l de posibilitatea de a corecta neajunsurile în cadrul termenului de recurs.
Pe plicul ce conținea scrisoarea din 18 aprilie 2014 era scris: „clientul a refuzat recepționarea” (fără vreo dată sau identitate a autorului). Având în vedere că expirase termenul de păstrare a scrisorii în oficiul poștal, la 19 mai 2014 ea a fost returnată Curții Supreme de Justiție, ca fiind nereclamată.
La 18 iunie 2014 reclamantul a solicitat Curții Supreme de Justiție eliberarea copiei de pe decizia din 15 aprilie 2014. Instanța a expediat în mod repetat copia deciziei, care a fost recepționată de către reclamant la 20 iunie 2014.
În fața Curții, reclamantul se plânge că instanțele naționale au folosit procedura de restituire a cererii sale într-o manieră care i-a încălcat dreptul său de acces la instanță, în special prin expedierea unei copii a deciziei inițiale după data la care fusese adoptată decizia definitivă.
Curtea a reținut că, la respingerea cererii reclamantului privind scutirea de la achitarea taxei de stat, lui i s-a oferit timp pentru a o achita. În acel moment, el ar fi putut fie să plătească taxa de stat, fie să ofere dovezi în sprijinul cererii sale de scutire de la plata taxei respective. Cu toate acestea, el a recepționat scrisoarea prin care era informat despre decizia din 15 aprilie 2014 abia la 18 iunie 2014, după ce Curtea Supremă de Justiție i-a respins cererea printr-o decizie definitivă din 13 mai 2014.
Guvernul a susținut că reclamantului i s-a prezentat scrisoarea din 18 aprilie 2014, dar a refuzat să o primească. Mai mult, reclamantul nu ar fi căutat-o la oficiul poștal. Prin urmare, el însuși a fost responsabil pentru situația creată. Reclamantul a susținut că nu primise niciodată prima scrisoare și că nu fusese respectată procedura de comunicare a actelor procedurale. Curtea a notat că singura dovadă a refuzului reclamantului de a primi scrisoarea era nota scrisă de mână, fără a preciza data sau autorul acesteia, astfel încât era imposibil să se confirme caracterul autentic al notei respective.
Ținând cont de jurisprudența sa, dar și referindu-se la interpretarea legislației naționale, oferită de către Plenul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, Curtea a constatat că, în practică, instanțele naționale nu acceptă dreptprobă suficientă expedierea unei scrisori de către o instanță, dar solicită dovada livrării.
De asemenea, Curtea a reținut că, de fapt, Curtea Supremă de Justiție expediase scrisoarea cu aviz simplu și, prin urmare, nu avusese dovezi de livrare. În consecință, în lipsa unor dovezi clare că reclamantul a recepționat scrisoarea sau a refuzat primirea acesteia, ori că i-a fost comunicată o scrisoare pe care o putea ridica de la oficiul poștal, trebuie să se considere că reclamantul nu a primit-o.
În plus, materialele dosarului nu arătau că Curtea Supremă de Justiție ar fi încercat să verifice dacă reclamantul primise sau refuzase să primească scrisoarea. În special, în cazul în care o scrisoare care necesită confirmarea recepționării nu poate fi livrată indiferent de motiv, oficiul poștal va păstra scrisoarea timp de o lună și apoi va returna expeditorului scrisoarea, ca fiind nereclamată. În prezenta cauză termenul respectiv expira la 18 mai 2014, însă la 13 mai 2014 Curtea Supremă de Justiție și-a adoptat deja decizia. Rezultă că instanța supremă nu a așteptat să aibă vreo confirmare de recepționare, netransmitere sau nereclamare a scrisorii înainte de a restitui recursul reclamantului.
În concluzie, Curtea a considerat că modul de tratare a recursului reclamantului și a cererii sale de scutire de la plata taxelor judiciare a constituit o restricție disproporționată a dreptului său de acces la o instanță. Prin urmare, ea a constatat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.
Curtea a oferit reclamantului 3.600 de euro pentru prejudiciul moral.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
