© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 19 iunie 2025 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Ciocoi v. Republica Moldova (nr. 31022/13).
Cauza se referă la pretinsa ingerință în dreptul de proprietate a reclamanților asupra bunurilor sale, prin instituirea unor măsuri asiguratorii de către o instanță în cadrul unor proceduri în care reclamanții nu aveau calitate procesuală.
Potrivit circumstanțelor cauzei, în perioada 2003–2004, reclamanții au dobândit în proprietate mai multe clădiri, construcții și un teren, care fuseseră confiscate de Inspectoratul Fiscal de Stat de la compania F. Reclamanților li s-au oferit garanții că bunurile achiziționate erau libere de orice pretenții ale unor terți.
Ulterior, compania F. a intrat în lichidare. La 19 decembrie 2011, Judecătoria Economică de Circumscripție a dispus măsuri asiguratorii prin care reclamanții erau obligați să permită lichidatorului desemnat de instanță, accesul la bunurile lor, în vederea inventarierii și sechestrării eventualelor active care aparțineau companiei F. La 2 mai 2012, executorul judecătoresc a contactat primul reclamant pentru a asigura executarea hotărârii din 19 decembrie 2011.
La 7 mai 2012, reclamanții au declarat recurs la Curtea de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii din 19 decembrie 2011. Prin încheierea sa din 20 iunie 2012, Curtea de Apel a restituit recursul reclamanților, menționând că aceștia nu aveau calitate procesuală în acele proceduri și, prin urmare, nu puteau formula un recurs în acest sens.
La 21 iunie 2012, reclamanții au adresat o cerere de chemare în judecată, solicitând anularea încheierii din 19 decembrie 2011, susținând că aceasta le-a încălcat grav dreptul de proprietate. Prin încheierea sa 20 august 2012, Judecătoria Economică de Circumscripție a respins cererea de chemare în judecată, deoarece ar fi fost depusă de persoane care nu erau parte la proces. Reclamanții au contestat cu recurs această încheiere. La 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamanților.
După comunicarea prezentei cereri Guvernului, Agentul guvernamental a depus o cerere de revizuire în adresa Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 1 noiembrie 2012.
Prin încheierea sa din 4 iulie 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de revizuire înaintată de Agentului guvernamental, și a constatat încălcarea drepturilor reclamanților prevăzute de Articolul 6 § 1 din Convenție și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea de Apel Chișinău a casat decizia sa din 1 noiembrie 2012 și a pronunțat o nouă hotărâre prin care a admis recursul inițial al reclamanților și a anulat măsurile asiguratorii dispuse prin încheierea din 19 decembrie 2011. În ceea ce privește satisfacția echitabilă, Curtea de apel a precizat că Agentului guvernamental îi revine sarcina de a negocia cu reclamanții o eventuală compensație cu titlu de satisfacție echitabilă, întrucât instanța nu putea să se pronunțe asupra acestei chestiuni în lipsa unor pretenții concrete din partea reclamanților sau a Agentului.
Nicio cale de atac nu a fost exercitată împotriva acestei încheieri, aceasta rămânând irevocabilă.
Reclamanții s-au plâns de o ingerință în dreptul lor de proprietate ca urmare a emiterii unei încheieri judecătorești adoptate în cadrul unor proceduri la care nu au fost parte.
Guvernul a susținut că reclamanții au pierdut calitatea de victimă în urma încheierii pronunțate în favoarea lor la 4 iulie 2023, care a recunoscut încălcarea drepturilor acestora și a anulat măsurile asiguratorii contestate, oferindu-le astfel o satisfacție echitabilă. Guvernul a susținut că, întrucât reclamanții nu au contestat această încheiere, aceștia s-au considerat satisfăcuți de rezultatul procedurilor de revizuire.
Curtea a reținut că instanțele naționale au recunoscut, într-adevăr, existența unei încălcări a drepturilor reclamanților în baza Articolului 6 din Convenție și al Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și au anulat încheierea judecătorească de la care izvorau încălcările. Totuși, instanțele nu le-au oferit reclamanților nicio reparație sub forma unei compensații pentru prejudiciul material sau moral, făcând trimitere expresă la rolul Agentului guvernamental de a ajunge la o înțelegere cu reclamanții. În aceste circumstanțe și în absența unei înțelegeri ulterioare între părți, Curtea a considerat că reclamanții își păstrează calitatea de victime ale încălcărilor invocate și, prin urmare, a respins excepția Guvernului privind pierderea calității de victimă.
În situația dată, Curtea nu a văzut niciun motiv să se disocieze de concluziile Curții de Apel Chișinău și nu a considerat necesară o reexaminare a fondului acestor plângeri. Având în vedere că reclamanților nu li s-a acordat nicio compensație la nivel național, fie de către Curtea de Apel Chișinău, fie printr-o soluționare amiabilă cu Agentul guvernamental, Curtea a notat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Prin urmare, Curtea a acordat reclamanților în comun suma de 4.700 de euro în calitate de prejudiciu moral.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
