© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 2 iulie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Căldărari v. Republica Moldova (nr. 55294/17).
Cererea a fost depusă de către doi reclamanți: V.C., mama, și L.C., fiul. Cauza se referă la pretinsa neglijență medicală, care a rezultat în deteriorarea severă a stării de sănătate a celui de-al doilea reclamant, L.C., și la pretinsa lipsă a unui remediu eficient care să asigure tragerea la răspundere a persoanelor responsabile și compensarea prejudiciului suferit.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 23 noiembrie 2011, L.C. a solicitat să beneficieze de asistență medicală pentru problemele dentare pe care le avea. Procedura de tratament urma să aibă loc sub anestezie, astfel că L.C. a efectuat mai multe investigații medicale pentru a exclude orice risc pentru sănătatea sa.
La 29 noiembrie 2011, L.C. a fost examinat suplimentar de către un anesteziolog, însă nu s-a constatat nicio contraindicație pentru efectuarea anesteziei generale. Totuși, după ce lui L.C. i-au fost administrate medicamentele preoperatorii și a fost dus în sala de operații, el a suferit un stop cardiac care a durat câteva minute. Ulterior, el a fost transportat la Spitalul Municipal de Copii. Deși a fost resuscitat, el a rămas în comă cerebrală timp de mai multe luni, fapt care i-a provocat leziuni neurologice severe și paralizie completă.
Din cauza stării grave în care se afla, L.C. a fost internat în spital până la 24 aprilie 2012, după care a fost externat, pentru a-și continua recuperarea la domiciliu. Pe parcursul perioadei ulterioare, L.C. a beneficiat de tratament pentru leziuni cerebrale severe cauzate de lipsa de oxigen, precum și pentru infecții grave provenite din multiple focare. L.C. a decedat la 3 iulie 2022, ca urmare a afecțiunilor de lungă durată de care suferea.
La 29 noiembrie 2011, Ministerul Sănătății a dispus crearea unei comisii de experți pentru elucidarea circumstanțelor cazului. Rezultatele comisiei nu au evidențiat încălcări.
La 18 septembrie 2012, în urma plângerii depuse de V.C., a fost pornită urmărirea penală pentru încălcarea din neglijență a regulilor și a metodelor de acordare a asistenței medicale.
După efectuarea unor acțiuni de urmărire penală, inclusiv realizarea a trei expertize judiciare, la 23 aprilie 2015, urmărirea penală a fost încetată, reținându-se că nu s-a constatat încălcarea de către anesteziolog a regulilor de acordare a asistenței medicale.
V.C. a contestat ordonanța de încetare a urmăririi penale. La 1 octombrie 2015, Judecătoria Chișinău a obligat procurorul să reia urmărirea penală. Instanța a subliniat că declarațiile martorilor erau practic identice, fapt care denota că ei au fost audiați în mod formal, că nu s-a investigat legalitatea și oportunitatea utilizării halotanului și că nu au fost investigate alte persoane implicate. Soluția de reluare a urmăririi penale a fost menținută de către Curtea de Apel Chișinău.
Cu toate acestea, la 29 iunie 2016, procurorul, după reaudierea lui V.C., a dispus din nou încetarea urmăririi penale, din aceleași motive.
V.C. a contestat din nou ordonanța de încetare a urmăririi penale. Prin încheierea din 17 februarie 2017, Judecătoria Chișinău a obligat procurorul să reia urmărirea penală.
După reaudierea unei asistente medicale, care și-a confirmat declarațiile date anterior, procurorul a dispus, la 31 iulie 2017, încetarea urmăririi penale în baza acelorași motive. Această ordonanță de încetare nu a fost contestată.
În fața Curții, s-a invocat încălcarea Articolelor 3, 8 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”). Cu toate acestea, Curtea a decis să examineze prezenta cauză exclusiv din perspectiva Articolului 2 din Convenție. Curtea s-a bazat pe faptul că tratamentul administrat lui L.C. a creat un risc real și iminent pentru viața sa și că aceasta a determinat, ulterior, decesul.
Guvernul a invocat excepția neepuizării căilor interne de atac, susținând că reclamanții nu au făcut uz de remediul civil pentru compensarea prejudiciului și nici nu au contestat ordonanța de încetare a urmăririi penale din 31 iulie 2017. Curtea a considerat că această excepție urmează să fie examinată odată cu fondul cauzei.
Preliminar, Curtea a reiterat principiile generale privind necesitatea îndeplinirii obligațiilor pozitive materiale și procedurale prevăzute de Articolul 2 din Convenție. În contextul cazurilor de neglijență medicală, Curtea a subliniat că obligațiile pozitive materiale constau în crearea unui cadru normativ care să protejeze sănătatea pacienților. Din perspectiva obligațiilor pozitive procedurale, Curtea a reamintit că acestea constau în instituirea, în practică, a unor remedii legale eficiente care să permită, printre altele, tragerea la răspundere a celor responsabili și repararea prejudiciului suferit de victimă. În acest context, Curtea a subliniat că investigarea unei pretinse fapte de neglijență medicală trebuie să fie comprehensivă, promptă, să aibă o durată rezonabilă și să fie efectuată de persoane care se bucură de independență. În fine, Curtea a notat că obligațiile procedurale sunt obligații de mijloace, nu de rezultat, și că fiecare caz trebuie analizat în funcție de specificul său.
Din perspectiva aspectului material, Curtea s-a concentrat asupra faptului că reclamanții s-au plâns că asistența medicală acordată lui L.C. a fost inadecvată, în special din cauza utilizării unor medicamente nesigure (halotan) și a unei evaluări deficitare a posibilelor riscuri. Așadar, ținând cont de faptul că această cauză nu se referă la refuzul acordării asistenței medicale și nici nu evidențiază probleme sistemice sau structurale privind calitatea serviciilor medicale, Curtea nu a putut considera că prezenta cauză demonstrează neîndeplinirea obligațiilor pozitive materiale prevăzute de Articolul 2 din Convenție. În consecință, Curtea a constatat că nu a existat o încălcare, sub aspect material, a Articolului 2 din Convenție.
În contextul obligațiilor pozitive procedurale, Curtea s-a concentrat asupra investigațiilor penale desfășurate. În primul rând, Curtea a reținut că durata totală a urmăririi penale a fost nerezonabilă. În acest sens, Curtea a subliniat că, din durata totală de patru ani, zece luni și treisprezece zile, doar în primii doi ani și jumătate au fost efectuate principalele acțiuni de urmărire penală. După încetarea urmăririi penale la 23 aprilie 2015, procurorul s-a limitat la acțiuni formale, neglijând constatările instanței de judecată, care insista asupra unei anchete temeinice și multilaterale.
Cu privire la caracterul comprehensiv al investigației, Curtea a notat, în principal, următoarele deficiențe: (i) procurorul a omis să investigheze dacă utilizarea halotanului era sigură, dacă respectiva clinică stomatologică era autorizată să utilizeze acest medicament și dacă dispunea de echipamentul necesar; (ii) echipamentul utilizat de clinica stomatologică nu a fost examinat nemijlocit, deși acest fapt ar fi fost relevant pentru anchetă; (iii) nu s-a investigat dacă și când V.C. a fost informată cu privire la utilizarea halotanului. Astfel, Curtea a considerat că investigația nu a fost una comprehensivă.
În ceea ce privește procedurile inițiate de către Ministerul Sănătății prin crearea unei comisii de experți, Curtea a considerat că acestea nu pot fi considerate eficiente în sensul Articolului 2 din Convenție, deoarece nu au fost administrate probe, nu au fost dispuse expertize, iar V.C. nu a fost implicată în aceste proceduri.
Referitor la remediul civil, Curtea a notat că, ținând cont de faptul că investigațiile penale nu au fost eficiente și nu au permis elucidarea circumstanțelor cauzei, remediul civil nu avea șanse reale de succes.
Ținând cont de aceste raționamente, Curtea a respins excepția Guvernului privind neepuizarea remediilor interne.
În consecință, Curtea a constatat încălcarea, sub aspect procedural, a Articolului 2 din Convenție, acordând reclamantei 20.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 2.520 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
