© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 2 iulie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Baștovoi v. Republica Moldova (nr. 22126/15).
Cauza se referă la publicarea de către Ministerul Afacerilor Interne a unui comunicat de presă, însoțit de o înregistrare video a reținerii reclamantului și a percheziției efectuate la domiciliul său, într-un mod care, potrivit reclamantului, ar fi creat impresia vinovăției sale înainte ca o instanță de judecată să se pronunțe asupra fondului cauzei.
Reclamantul, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a fost reținut la 2 august 2011, fiind bănuit de tentativă de omor. În aceeași zi, la domiciliul său a fost efectuată o percheziție. Atât reținerea, cât și percheziția au fost înregistrate video.
La 13 octombrie 2011, Ministerul Afacerilor Interne a publicat pe pagina sa web un comunicat de presă, însoțit de înregistrarea video a reținerii și percheziției. Comunicatul menționa numele reclamantului și conținea formulări privind existența unor probe suficiente pentru demonstrarea vinovăției persoanelor reținute.
La 27 februarie 2014, reclamantul a inițiat o acțiune civilă împotriva Ministerului Afacerilor Interne, solicitând compensarea prejudiciului moral pretins cauzat prin încălcarea prezumției de nevinovăție și prin ingerința în viața sa privată. Instanțele naționale au respins acțiunea, reținând că respectivul comunicat fusese emis în scopul informării publicului în legătură cu activitatea infracțională investigată și persoanele reținute.
În fața Curții, reclamantul s-a plâns, în temeiul Articolului 6 § 2 și al Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), că autoritățile de investigație i-au afectat reputația și dreptul la respectarea vieții private prin publicarea comunicatului de presă și a înregistrării video, într-o manieră care ar fi sugerat că el era vinovat de comiterea unei infracțiuni înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Curtea a considerat că plângerile reclamantului formulate în baza Articolelor 6 § 2 și 8 din Convenție priveau, în esență, aceeași chestiune, și anume efectul comunicatului de presă asupra prezumției de nevinovăție și reputației reclamantului. Prin urmare, Curtea a decis să examineze cauza exclusiv din perspectiva Articolului 6 § 2 din Convenție.
Cu privire la admisibilitate, Guvernul a susținut că reclamantul și-ar fi pierdut calitatea de victimă, deoarece instanța de apel ar fi constatat anterior o încălcare a drepturilor sale și ar fi redus pedeapsa aplicată. De asemenea, Guvernul a invocat caracterul prematur al plângerii, având în vedere că procesul penal împotriva reclamantului era încă pendinte.
Curtea a respins aceste obiecții privind admisibilitatea plângerilor. Ea a reținut că procedurile penale interne erau încă pendinte, iar rezultatul acestora nu era determinant pentru plângerea reclamantului privind comunicatul de presă. Totodată, Curtea a constatat că reclamantul utilizase o cale civilă de atac, în cadrul căreia ridicase, în mod expres sau în substanță, plângerile întemeiate pe prezumția de nevinovăție și dreptul la respectarea vieții private, iar instanțele naționale le-au examinat în fond.
Referitor la fondul cauzei, Curtea a reiterat că declarațiile oficialilor publici trebuie analizate în contextul circumstanțelor concrete în care au fost făcute și că acestea nu trebuie să încurajeze publicul să creadă că o persoană este vinovată înainte ca vinovăția sa să fie stabilită de către o instanță competentă.
În prezenta cauză, Curtea a observat că respectivul comunicat fusese publicat la o etapă incipientă a urmăririi penale și îl menționa pe reclamant, cu indicarea numelui său. Deși comunicatul făcea referire la reclamant în calitate de persoană bănuită, Curtea a constatat că limbajul utilizat depășea limitele unei informări neutre a publicului, deoarece sugera existența unor probe suficiente pentru dovedirea vinovăției. În plus, publicarea înregistrării video a reținerii reclamantului și a percheziției efectuate la domiciliul său a consolidat percepția publică potrivit căreia reclamantul era vinovat de infracțiunea investigată, înainte ca el să fi fost judecat și condamnat de către o instanță de judecată.
În aceste circumstanțe, Curtea a concluzionat că a avut loc încălcarea Articolului 6 § 2 din Convenție, care garantează prezumția de nevinovăție, și, în conformitate cu Articolul 41 din Convenție, a acordat reclamantului 3.600 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 2.500 EUR pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
