© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 2 aprilie 2026 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Avicola Vulcănești S.A. v. Republica Moldova (nr. 1441/15).
Cererea se referă la imposibilitatea societății reclamante de a lua cunoștință și de a-și susține poziția pe marginea cererii de recurs motivat depusă de către partea adversă, înainte de casarea hotărârii unei instanțe inferioare.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 19 decembrie 2013 societatea reclamantă a depus o cerere împotriva societății G., solicitând despăgubiri pentru executarea tardivă a unei hotărâri judecătorești anterioare în favoarea sa, prin care G. fusese obligată să achite o datorie către societatea reclamantă.
Prin încheierea sa din 5 mai 2014, Judecătoria Comercială de Circumscripție a admis parțial cererea societății reclamante și a dispus încasarea din contul societății G. în beneficiul societății reclamante a sumei de 174.431 de lei.
La 7 mai 2014 societatea G. a depus un recurs nemotivat împotriva încheierii din 5 mai 2014 și a reținut că va motiva recursul atunci când hotărârea motivată va deveni disponibilă. Instanța a expediat societății reclamante o copie a respectivului act și a informat-o că data examinării recursului pe chestiuni de drept fusese stabilită pentru data de 16 iunie 2014. Potrivit societății reclamante, ea nu a recepționat niciun alt act din partea lui G. până la data respectivă. Potrivit Guvernului, la 22 mai 2014 instanța a expediat societății reclamante o copie a recursului motivat.
Prin decizia sa finală din 16 iunie 2014, adoptată fără participarea părților, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de recurs depusă de către societatea G. și a respins pretențiile societății reclamante ca neîntemeiate. Instanța a luat act de poziția societății reclamante, precum și de cea a societății G. și de principalele sale argumente, care nu fuseseră incluse în recursul nemotivat al societății G. din 7 mai 2014. Unul dintre aceste argumente (că partea adversă nu depășise termenul relevant) a coincis în mare măsură cu motivul principal pentru care instanța a respins pretențiile societății reclamante.
La o dată necunoscută, după publicarea deciziei definitive, reprezentantul societății reclamante a obținut acces la dosarul instanței. El a pretins că a găsit o copie a recursului motivat al societății G. La 4 decembrie 2014, el a solicitat informații cu privire la acel act de la Curtea de Apel Chișinău. La 8 ianuarie 2016, președintele Completului civil al Curții de Apel Chișinău a informat societatea reclamantă că recursul motivat al societății G. nu fusese înregistrat și nu avea un număr de intrare de la acea instanță, deoarece nu fusese recepționat de către secretariatul acesteia, fiind înmânat judecătorului raportor prin intermediul grefierului său la 16 iunie 2014.
În fața Curții, societatea reclamantă s-a plâns de încălcarea principiului egalității armelor, garantat de Articolului 6 § 1 din Convenție, și a susținut că instanța națională nu i-a expediat o copie a recursului motivat al societății G. și nu i-a acordat suficient timp pentru a-și pregăti contraargumentele.
Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, Curtea a notat că societatea G. a depus un recurs motivat, al cărui conținut a fost reflectat în hotărârea instanței. Indiferent dacă motivele instanței au coincis (chiar și parțial) cu argumentele care i-au fost prezentate, cealaltă parte ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul oricărui act expediat instanței și de a-și prezenta propriile argumente. Cu toate acestea, nu există nimic în dosar care să confirme că societății reclamante i s-a expediat o copie a recursului motivat al lui G.
De asemenea, Curtea a notat că acel act nu ar fi putut fi expediat la 24 mai 2014, așa cum a susținut Guvernul, având în vedere faptul, confirmat și de către instanță, că recursul motivat al societății G. nu a fost niciodată înregistrat oficial de către instanța respectivă și că judecătorul raportor l-a primit prin intermediul unui grefier în ziua în care instanța a adoptat hotărârea, i.e. la 16 iunie 2014. Chiar dacă o copie a recursului respectiv ar fi fost expediat la 16 iunie 2014 societății reclamante, este evident că aceasta nu ar fi avut timp să o primească înainte ca instanța să adopte decizia în aceeași zi. Prin urmare, neavând cunoștință de existența unui recurs motivat, societatea reclamantă nu a putut solicita un termen pentru a-și pregăti argumentele în replică. Prin urmare, societatea reclamantă a fost pusă într-un dezavantaj substanțial față de cealaltă parte, care ar fi putut să influențeze instanța cu argumentele sale. Prin urmare, a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.
Cu referire la pretinsa încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a notat că nu poate specula cu privire la rezultatul procedurilor în cazul în care instanța națională ar fi expediat societății reclamante o copie a recursului lui G. și ar fi primit argumentele acesteia. De asemenea, Curtea a notat că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins. Cu toate acestea, Curtea a notat că, în baza dreptului intern, constatarea încălcării unui drept prevăzut de Convenție permite societății reclamante să solicite redeschiderea procedurii naționale.
Totodată, Curtea a acordat societății reclamante 3.600 de euro pentru prejudiciul moral.
Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
