© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 2 aprilie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Crivoi v. Republica Moldova (nr. 66649/13).
Cauza se referă la adoptarea unei hotărâri judecătorești care a afectat drepturile reclamantei fără ca aceasta să fie implicată în procedurile judiciare.
Potrivit circumstanțelor cauzei, N.J. a obținut câștig de cauză într-un proces judiciar împotriva Consiliului raional Dondușeni și a fost repusă în funcția ocupată anterior printr-o hotărâre judecătorească din 17 decembrie 2012. Pe de altă parte, această decizie a condus la eliberarea din funcție a reclamantei, care între timp ocupa acea funcție.
Reclamanta a încercat să conteste această hotărâre, însă atât Curtea de Apel Bălți, cât și Curtea Supremă de Justiție au restituit cererile sale, deoarece ea nu fusese parte în proces.
Ulterior, reclamanta a solicitat revizuirea cauzei în fața Curții Supreme de Justiție, invocând faptul că hotărârea vizată îi afectase drepturile sale, fără ca ea să fie implicată în proces.
La 26 iunie 2013, Curtea Supremă de Justiție a respins această cerere, argumentând că legislația națională prevedea în mod expres că competența de a examina astfel de cereri îi revenea instanței de judecată care s-a expus asupra fondului.
Invocând încălcarea drepturilor sale în baza Articolului 6 § 1 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamanta s-a plâns că neimplicarea sa în procesul judiciar care îi afectase drepturile a constituit o încălcare a drepturilor sale.
În hotărârea sa, Curtea a constatat că legislația națională prevedea posibilitatea redeschiderii unei hotărâri care afectează drepturile unei persoane fără ca aceasta să fie implicată în proces (art. 449 lit. c) din Codul de procedură civilă). Totuși, competența de a examina cererile de revizuire a fost rezervată în mod expres instanței de judecată care nemijlocit pronunțase hotărârea supusă revizuirii, astfel cum a argumentat Curtea Supremă de Justiție. În același timp, Curtea a stabilit că reclamanta nu a adresat niciodată în fața instanței de fond o cerere cu privire la revizuirea hotărârii judecătorești din 17 decembrie 2012, care de fapt a adoptat acea hotărâre, așa cum prevede legislația națională. De asemenea, ea a notat că atât Curtea de Apel Chișinău, cât și Curtea Supremă de Justiție, care s-au pronunțat cu privire la cererile reclamantei, nu au analizat fondul cauzei, ci au respins cererile ei ca inadmisibile, din motive procedurale.
Prin urmare, Curtea a declarat cererea inadmisibilă în temeiul Articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție, din motivul neepuizării căilor interne de atac.
Actualmente decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
