© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 16 iulie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Arehta v. Republica Moldova (cererea nr. 11695/17).
În fața Curții, reclamanta a susținut, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), că a fost privată de dreptul de acces la o instanță de apel, ca urmare a unei abordări excesiv de formaliste a instanței naționale la respingerea apelului său. Reclamanta a formulat, de asemenea, o plângere în temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu privire la respingerea cererilor sale privind indemnizația de maternitate.
În fapt, Consiliul Local Colicăuți a refuzat să stabilească și să acorde reclamantei o indemnizație de maternitate, motiv pentru care, la 8 iulie 2015, ea a introdus o acțiune în contencios administrativ. La 21 martie 2016, Judecătoria Edineț i-a respins cererea, reținând că nu îndeplinise perioada minimă de cotizare necesară.
Reclamanta a formulat un apel nemotivat, iar la 29 aprilie 2016 Curtea de Apel Bălți a lăsat apelul fără examinare, acordându-i termen până la 17 mai 2016 pentru depunerea motivelor, sub sancțiunea restituirii acestuia. La 17 mai 2016, constatând nerespectarea termenului, instanța de apel a dispus returnarea apelului.
Ulterior, la 21 februarie 2017, Curtea de Apel Bălți a admis cererea reclamantei privind repunerea în termen, iar la 13 martie 2017 a examinat apelul în fond, menținând hotărârea din 21 martie 2016. Recursul formulat de către reclamantă a fost respins ca inadmisibil de către Curtea Supremă de Justiție, la 12 iulie 2017.
Guvernul a susținut în fața Curții că, având în vedere aceste evoluții ulterioare sesizării Curții, reclamanta fie își pierduse calitatea de victimă, fie cauza fusese soluționată. Curtea a reținut că, deși reclamanta nu a obținut o hotărâre favorabilă în fond, dreptul său de a formula apel și de a obține reexaminarea hotărârii din 21 martie 2016 a fost în cele din urmă asigurat.
Prin urmare, circumstanțele invocate de către reclamantă și efectele unei posibile încălcări au fost remediate, fiind întrunite condițiile prevăzute la Articolul 37 § 1 lit. (b) din Convenție. Chestiunea aflată la baza plângerii a fost, astfel, „soluționată” în sensul Convenției, fără a fi necesar ca autoritățile naționale să recunoască o încălcare a Convenției sau ca reclamantei să i se acorde despăgubiri suplimentare.
Cu privire la plângerea formulată în temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a constatat că aceasta nu îndeplinește criteriile de admisibilitate sau nu relevă nicio aparență de încălcare, motiv pentru care a respins-o.
Din aceste motive, Curtea a decis, în unanimitate, să radieze cererea de pe rolul său în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe Articolul 6 § 1 din Convenție, declarând inadmisibil restul cererii.
Actualmente, decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
