© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 15 ianuarie 2025, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Verlan v. Republica Moldova (nr. 45396/13).
Cauza se referă la un litigiu privind dreptul de proprietate asupra unui teren, apărut ca urmare a unor erori comise de către autoritățile cadastrale în procesul de înregistrare a terenurilor.
Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamantul a dobândit în anul 2003, printr-un contract de vânzare-cumpărare, un teren și o casă, drepturile sale fiind confirmate prin acte oficiale și înregistrate provizoriu la oficiul cadastral.
Ulterior, în cadrul procesului de înregistrare cadastrală la scară largă desfășurat în perioada 2006-2007, terenul reclamantului a fost inclus din greșeală în terenul unei alte persoane, căreia i s-a atribuit un număr cadastral definitiv. Autoritățile locale au recunoscut existența acestei erori, însă terenul reclamantului nu a fost introdus în baza geografică cadastrală, întrucât limitele acestuia nu fuseseră stabilite definitiv.
Reclamantul a inițiat la nivel național proceduri judiciare, solicitând protejarea dreptului său de proprietate și înregistrarea corectă a terenului. Instanțele naționale au respins acțiunile sale, constatând că reclamantul nu a finalizat procedura legală de delimitare și înregistrare definitivă a terenului și că nu a demonstrat existența unei suprapuneri între terenuri. Hotărârile respective au fost menținute de către instanțele superioare.
Invocând încălcarea drepturilor sale în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul s-a plâns că instanțele naționale au refuzat să-i acorde protecție juridică, plasând asupra sa consecințele unor deficiențe administrative care nu îi erau imputabile.
Curtea a constatat că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. Deși dreptul său de proprietate asupra unui teren nu a fost contestat, el nu a înaintat demersurile necesare pentru delimitarea și măsurarea terenului, indispensabile pentru a demonstra o eventuală suprapunere cu terenul înregistrat pe numele altei persoane. În lipsa acestor probe, instanțele naționale nu au avut o bază legală pentru a examina fondul plângerii. Prin urmare, Curtea a declarat cererea inadmisibilă în temeiul Articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
Actualmente decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
