© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 22 martie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauzaCosovan v. Republica Moldova(nr.13472/18).
Cauza se referă la obligațiile pozitive ale autorităților, prevăzute de Articolul 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), privind tratamentul medical al reclamantului care suferea de o maladie gravă în fază terminală, precum și compatibilitatea unei astfel de afecțiuni cu prelungirea termenului de detenție. De asemenea, cererea se referă la motivele insuficiente invocate în sensul menținerii reclamantului în arest preventiv, contrar prevederilor Articolului 5 § 3 din Convenție.
Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamantul, care a decedat la 25 martie 2021, deținea două afaceri în Republica Moldova și era membru al Consiliului local al or. Codru din partea unui partid de opoziție. La 26 septembrie 2017, în urma citării sale, el s-a prezentat la procuratură, unde a fost reținut, fiind învinuit de comiterea infracțiunilor de abuz de serviciu și escrocherie, ca urmare a acceptării unor sume de bani de la mai multe persoane fizice, în schimbul promisiunii false că vor deveni proprietarii unor chioșcuri metalice destinate pentru vânzarea de mărfuri.
La 29 septembrie 2017 Judecătoria Chișinău, sediul Centru a dispus în privința reclamantului aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Instanța a constatat că urmărirea penală fusese pornită în mod legal și că exista o bănuială rezonabilă că reclamantul a comis o infracțiune deosebit de gravă, pentru care legea prevedea pedeapsa cu închisoare până la 15 ani. Totodată, instanța de judecată a argumentat în decizia sa riscurile eschivării reclamantului de la urmărirea penală și influențării bunei desfășurări a urmăririi penale. Încheierea a fost menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie 2017. Detenția reclamantului a fost prelungită de mai multe ori. De fiecare dată, instanțele s-au bazat, în esență, pe motivele invocate anterior.
În final, la 24 aprilie 2018 Judecătoria Chișinău, sediul Centru a înlocuit măsura preventivă aplicată în privința reclamantului cu arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile și a dispus eliberarea sa imediată din detenție, din cauza maladiei de care suferea.
În timp ce părăsea Penitenciarul nr. 16, reclamantul a fost arestat din nou de către ofițerii Direcției de Poliție Chișinău, în contextul unei alte cauze penale, începute la 1 martie 2018.
La 27 aprilie 2018 un alt judecător de instrucție a dispus reținerea reclamantului pentru 30 de zile. Instanța a omis să facă referire la măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu, care fusese aplicată în privința reclamantului la 24 aprilie 2018 în contextul primului dosar penal. Acest mandat de arest a fost ulterior prelungit cu o lună.
La 17 mai 2018 instanța de judecată care aplicase măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu în privința reclamantului a anulat această încheiere la cererea procurorului, în baza celuilalt mandat de urmărire și arest emis între timp.
La 11 iulie 2018 Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a constatat vinovăția reclamantului în comiterea infracțiunii de escrocherie în privința a două persoane cărora le-a provocat un prejudiciu total de 8.000 euro și a condamnat reclamantul la șapte ani de închisoare. Această hotărâre a fost menținută de către Curtea de Apel Chișinău la 28 noiembrie 2018.
La 9 iulie 2019 Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea instanței inferioare și a trimis cauza la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău. La 1 octombrie 2019 Curtea de Apel Chișinău a menținut parțial hotărârea primei instanțe din 11 iulie 2018 și a constatat vinovăția reclamantului în comiterea infracțiunii de escrocherie, condamnându-l la șapte ani de închisoare, precum și obligându-l să achite suma de 8000 de euro în beneficiul celor două părți vătămate. Instanța a reținut, inter alia, că în Penitenciarul nr. 16 reclamantului i s-a acordat asistența medicală necesară stării sale de sănătate și că exista o dinamică pozitivă, datorită tratamentului care îi fusese administrat.
La 24 martie 2020 Curtea Supremă de Justiție a casat din nou hotărârea instanței inferioare și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău. Între timp, la 18 noiembrie 2019 Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a admis cererile formulate de către avocatul reclamantului și de către administrația Spitalului penitenciar nr. 16 cu privire la eliberarea reclamantului din motive de sănătate.
Invocând prevederile Articolelor 2, 3, și 5 § 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns în fața Curții de eșecul autorităților de a-i acorda asistența medicală necesară în timpul detenției sale, că starea sănătății sale fusese incompatibilă cu detenția și că existaseră motive insuficiente pentru plasarea sa în arest preventiv.
Cu referire la plângerea reclamantului în baza Articolului 2 din Convenție, Curtea a constatat, având în vedere numărul de spitalizări și complexitatea tratamentului administrat reclamantului, că nu s-a stabilit că acțiunile autorităților naționale ar fi pus în pericol viața reclamantului în timpul detenției sale. Prin urmare, ea a respins această plângere, ca fiind în mod vădit nefondată.
În privința plângerii reclamantului în baza Articolului 3 din Convenție, Curtea a examinat factorii care determină compatibilitatea detenției unei persoane bolnave cu Articolul 3 din Convenție. Curtea a observat că reclamantul suferea de o boală gravă, însoțită de diverse complicații, pentru care primise tratament medical. Timp de mai puțin de doi ani, reclamantul a fost plasat în Penitenciarul nr. 13, în Penitenciarul nr. 16 și în spitale publice. Curtea a constatat că transferurile respective nu provocaseră un disconfort serios reclamantului sau că erau nepotrivite tratamentului său. Totuși, Curtea a notat că Spitalul penitenciar nr. 16, în care reclamantul primise o mare parte din tratamentul său, nu era acreditat în mod oficial în calitate de instituție medicală. Cu toate acestea, aspectul care trebuia examinat se referea la faptul dacă instituția respectivă era capabilă să ofere îngrijirea medicală de care avea nevoie reclamantul. În continuare, Curtea a notat că boala de care suferise reclamantul se număra printre cele care determinau liberarea de pedeapsă a unei persoane condamnate. În scopurile Articolului 3, Curtea nu a găsit nicio justificare pentru a distinge o persoană condamnată printr-o sentință definitivă de persoana aflată în arest preventiv, atunci când este vorba de suferința cauzată de detenția incompatibilă cu starea sănătății sale. Astfel, Curtea a constatat că a existat o încălcare a Articolului 3 din Convenție,
Cu privire la plângerea reclamantului în baza Articolului 5 § 3 din Convenție, Curtea a constatat că, deși argumentele invocate de către instanțele naționale la aplicarea arestului preventiv al reclamantului fuseseră relevante, ele nu se bazaseră suficient pe probe din dosar, iar justificarea prelungirii detenției reclamantului nu fusese demonstrată în mod convingător, contrar Articolului 5 § 3 din Convenție.
Curtea a oferit reclamantului 10.000 de euro pentru prejudiciul moral și 5.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmentehotărârea este disponibilă în limba engleză şi poate fi accesată pe pagina web a Curții.
