© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 19 februarie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Zubco și alții v. Republica Moldova și Rusia (nr. 49508/15 și alte 2 cereri).
Cauza vizează, în principal, restrângeri ale dreptului la libertatea de exprimare și la libertatea de întrunire ale reclamanților în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, ca urmare a măsurilor și deciziilor adoptate de către autoritățile de facto ale auto-proclamatei „rmn”. Unii reclamanți au invocat, suplimentar, lipsirea de libertate și condiții materiale inadecvate de detenție.
În fața Curții reclamanții s-au plâns, în baza Articolelor 10 și 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), de: (i) interdicții de intrare în regiunea transnistreană aplicate pe motiv de activități legate de drepturile omului (cererile nr. 49508/15 și 79438/17); și (ii) amenzi și arestări pentru participarea la o întrunire politică pașnică pretins „neautorizată” (cererea nr. 59220/18). Anumiți reclamanți au invocat și încălcări ale Articolelor 3 și 5 § 1 din Convenție (condiții inumane de detenție și lipsire de libertate nelegală), precum și ale Articolelor 6 și 13 din Convenție, și ale Articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție.
Cu privire la jurisdicția Federației Ruse, Curtea a notat că pretinsele încălcări au avut loc până la 16 septembrie 2022, data la care Federația Rusă a încetat să fie parte la Convenție, motiv pentru care Curtea și-a confirmat competența de a examina cauza. Totodată, Curtea a notat că Guvernul rus nu a participat efectiv la procedură în privința majorității cererilor (cu excepția unor observații depuse în cererea nr. 59220/18), ceea ce nu a împiedicat examinarea cauzei.
Referitor la pretinsele ingerințe în drepturile garantate de Articolele 10 și 11 din Convenție, Curtea a constatat că măsurile contestate au constituit ingerințe care nu puteau fi considerate „prevăzute de lege”, întrucât sistemul juridic și judiciar al „rmn” nu este compatibil cu Convenția, iar Curtea nu a identificat o bază legală relevantă în dreptul Republicii Moldova pentru respectivele măsuri. Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea Articolelor 10 și 11 din Convenție.
În ceea ce privește plângerile unor reclamanți privind detenția (între 6 și 14 zile) în izolatorul „miliției” din Tiraspol, descris ca suprapopulat, insalubru, umed, cu acces insuficient la lumină, aer, apă potabilă, hrană și asistență medicală, Curtea și-a reiterat jurisprudența potrivit căreia condițiile materiale de detenție în regiune erau inadecvate și a constatat încălcarea Articolului 3 din Convenție. De asemenea, Curtea a reținut că privarea de libertate dispusă de „instanțele rmn” nu poate fi considerată „legală” în sensul Convenției, constatând încălcarea Articolului 5 § 1 din Convenție.
În continuare, analizând dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile sale pozitive de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a asigura respectarea drepturilor reclamanților, Curtea a notat că evenimentele în acest caz au avut loc în perioada 2013–2018, fără a exista elemente care să indice o schimbare a situației față de cauzele anterioare similare. În consecință, Curtea a concluzionat că Republica Moldova și-a îndeplinit toate obligațiile pozitive și că nu a avut loc nicio încălcare a Convenției de către respectivul Stat.
Pe de altă parte, Curtea a reiterat că Federația Rusă a continuat să exercite un control efectiv asupra regiunii din stânga Nistrului în perioada relevantă și, în consecință, Federația Rusă a fost găsită responsabilă de încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Articolele 3, 5 § 1, 10 și 11 din Convenție. În plus, în baza jurisprudenței sale constante, Curtea a constatat încălcări suplimentare imputabile Federației Ruse, și anume ale Articolului 6 § 1 (lipsa unui tribunal instituit prin lege), ale Articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție (interdicții de intrare) și ale Articolului 13 din Convenție (lipsa unor remedii efective).
Curtea a concluzionat că, în raport cu respectivele încălcări, Republica Moldova și-a îndeplinit toate obligațiile sale pozitive prevăzute de Convenție și de Protocoalele sale. Pe de altă parte, datorită controlului său efectiv exercitat în regiune, Federația Rusă a fost găsită responsabilă de încălcarea drepturilor reclamanților, ea fiind obligată să plătească despăgubiri care variază între 9.000 și 15.000 de euro pentru prejudiciul moral, precum și să recupereze costurile și cheltuielile suportate de către reclamanți în fața Curții, în cuantumuri care variază între 1.920 și 4.800 de euro.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
