© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 21 mai 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza V.I. v. Republica Moldova și Rusia (cererea nr. 63750/17).
Cauza se referă la divulgarea de către „autoritățile” așa-numitei „republici moldovenești nistrene” a unor informații medicale confidențiale despre reclamant conținute în livretul său militar și la refuzul „instanțelor rmn” de a dispune ștergerea informațiilor respective din acel document.
În fapt, reclamantul a fost scutit de serviciul militar în cadrul „armatei rmn”, pe motiv că era inapt pentru serviciul militar din cauza unei boli psihice. Informațiile referitoare la boala psihică respectivă au fost consemnate în livretul său militar.
La 10 august 2012, reclamantul a introdus o acțiune civilă în fața „instanțelor rmn” și a solicitat eliminarea acestor mențiuni din document. Reclamantul a solicitat „instanței rmn” să dispună efectuarea unei expertize psihiatrice. Prin hotărârea definitivă din 16 februarie 2017, „instanța supremă” din „rmn” a respins acțiunea reclamantului. Nu s-a efectuat nicio expertiză psihiatrică.
În luna iulie 2014, reclamantul a introdus o acțiune în fața instanțelor din Republica Moldova, solicitând constatarea faptului că informațiile referitoare la boala psihică cuprinse în documentul „rmn” erau incorecte. La 12 iunie 2017, Judecătoria Anenii Noi a respins acțiunea civilă a reclamantului, considerând că documentul era a priori ilegal, deoarece fusese emis de către entitățile neconstituționale din „rmn”. La 25 septembrie 2019, Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea.
Curtea a observat că reclamantul a formulat plângeri numai cu privire la faptele și procedurile care au avut loc în cadrul „rmn” și nu a formulat nicio plângere cu privire la procedurile desfășurate în fața instanțelor din Moldova. În consecință, Curtea a fost chemată să examineze numai plângerile referitoare la procedurile care au avut loc în cadrul „rmn”.
Faptele din prezenta cauză se referă la aceeași perioadă de timp ca și faptele din cauzele Eriomenco v. Republica Moldova și Rusia (nr. 42224/11) și Lypovchenko și Halabudenco v. Republica Moldova și Rusia (409626/16 și 73942/17). Guvernul Republicii Moldova nu a contestat jurisdicția sa, dar a subliniat lipsa controlului de facto asupra „rmn”. În absența oricăror informații care să ateste o schimbare a situației constatate în hotărârile sale anterioare, Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a distinge prezenta cauză de cele citate mai sus. Prin urmare, Curtea a concluzionat că ambele Guverne pârâte aveau jurisdicție.
Referitor la pretinsa încălcare a Articolului 8 din Convenție, reclamantul s-a plâns de divulgarea unor informații medicale confidențiale în livretul său militar și de refuzul „instanțelor rmn” de a dispune eliminarea acestor informații. El s-a plâns de lipsa unor garanții procedurale adecvate în fața „instanțelor” din „rmn”, care ar fi putut remedia încălcarea dreptului său la respectarea vieții private.
Curtea a constatat că, în speță, informațiile medicale ale reclamantului au fost incluse într-un document public pe care el fusese obligat să-l prezinte în diverse scopuri, permițând astfel unor terți să afle despre boala care a stat la baza scutirii sale de la îndeplinirea serviciului militar. Includerea datelor medicale într-un certificat care urma să fie prezentat terților a constituit o ingerință în drepturile reclamantului protejate de Articolul 8 din Convenție.
În prezenta cauză, Curtea a constatat că ingerința în dreptul reclamantului la respectarea vieții private nu a fost efectuată în conformitate cu legislația moldovenească, ci în temeiul „legii” aplicate în „rmn”. Curtea a constatat deja în trecut că respectiva „legislație” nu poate constitui un temei juridic pentru ingerințe în drepturile și libertățile prevăzute de Convenție, în raport cu plângerea formulată în temeiul Articolului 8.
În consecință, Curtea a constatat că reclamantul nu a avut nicio posibilitate de a obține o hotărâre cu privire la legalitatea și proporționalitatea ingerinței de la o instanță instituită prin lege, ceea ce constituie o încălcare a Articolului 8 din Convenție.
Pentru a stabili dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligația pozitivă de a asigura respectarea drepturilor reclamantului în temeiul Articolului 8 din Convenție, Curtea a stabilit că faptele în cauză au avut loc între anii 2011 și 2017 și că niciuna dintre părți nu a prezentat dovezi care să indice că Republica Moldova și-a schimbat poziția față de „rmn”. Prin urmare, Curtea nu a identificat niciun motiv pentru a distinge prezenta cauză de cele citate mai sus și a concluzionat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive și că nu a existat nicio încălcare a Articolului 8 din Convenție din partea acesteia.
În ceea ce privește răspunderea Federației Ruse în temeiul Convenției, Curtea a constatat deja că Rusia a exercitat un control efectiv asupra „rmn” în perioada în care s-au petrecut faptele din prezenta cauză și a concluzionat că Rusia este responsabilă în temeiul Convenției pentru încălcarea dreptului reclamantului la respectarea vieții private, garantat de Articolul 8 din Convenție.
Din aceste motive, Curtea a acordat reclamantului, din contul Federației Ruse, sumele de 7.500 EUR pentru prejudiciul moral și 3.500 EUR pentru costurile și cheltuielile pe care le-a suferit în cadrul procedurilor în fața Curții.
Având în vedere lipsa unei încălcări din partea Republicii Moldova, Curtea nu a acordat din partea acesteia despăgubiri pentru prejudiciul moral sau costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
