© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 17 martie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Toma v. Republica Moldova (nr. 64399/11).
Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamantul a fost sancționat contravențional pentru depășirea vitezei de circulație. Deoarece amenda nu a fost achitată în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, agentul constatator a înaintat un demers către Judecătoria Botanica, mun. Chișinău privind înlocuirea amenzii cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de șase luni. Ținând cont de faptul că reclamantul nu se prezentase la ședință, la 24 februarie 2011 instanța de judecată a hotărât să admită demersul Poliției Rutiere, pentru că reclamantul nu achitase amenda aplicată în decursul a 30 de zile.
Prin decizia sa din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Chișinău a respins ca nefondat recursul reclamantului și a menținut hotărârea instanței de fond. Instanța a reținut că reclamantul fusese citat legal pentru a se prezenta la examinarea cauzei respective. De asemenea, ea a reținut că reclamantul fusese informat despre amenda aplicată, deoarece procesul-verbal cu privire la contravenție i-a fost înmânat acestuia sub semnătură. În cele din urmă, instanța de recurs a considerat că argumentul reclamantului referitor la plata amenzii după pronunțarea hotărârii primei instanțe nu era relevant, deoarece termenul de treizeci de zile în acest sens nu fusese respectat.
În fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând că el nu fusese citat în mod corespunzător pentru ședința primei instanțe. De asemenea, el s-a plâns de motivarea insuficientă a deciziei Curții de Apel Chișinău, deoarece aceasta din urmă nu ar fi oferit un răspuns la argumentul reclamantului cu privire la necitarea sa în fața primei instanțe.
Curtea a notat că, ținând cont de circumstanțele prezentei cauze, reclamantul a avut posibilitatea să conteste hotărârea primei instanțe pronunțată în lipsa sa și a avut posibilitatea de a ridica obiecții și de a prezenta probele pe care le-a considerat necesare. Curtea de Apel l-a audiat pe reprezentantul reclamantului în ședință publică, s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor de fapt și de drept și a examinat în particular noile probe prezentate de către reclamant, id est plata amenzii după pronunțarea hotărârii primei instanțe. Astfel, Curtea a reținut că o ședință publică nici nu a fost necesară pentru a soluționa cauza, dar a observat că reprezentantul reclamantului a putut, totuși, să participe la o astfel de ședință în fața Curții de Apel, în care interesele reclamantului au putut fi apărate în mod eficient. În consecință, ea a considerat că echitatea generală a procedurii a fost respectată (a se compara cu Marčan v. Croația, nr. 40820/12, § 47, 10 iulie 2014). Având în vedere aspectul cu privire la neconvocarea reclamantului în fața instanței de fond, Curtea a decis că această parte a plângerii trebuie respinsă ca vădit nefondată, în baza Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Cu privire la capătul de cerere invocat de către reclamant referitor la motivarea insuficientă a deciziei Curții de Apel Chișinău, Curtea a reamintit că, deși Articolul 6 § 1 din Convenție nu obligă instanțele naționale să prezinte un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de către un justițiabil, obligația respectivă presupune, totuși, prezentarea unor replici specifice și exprese la argumentele decisive pentru examinarea cauzei respective. Cu toate acestea, ea a considerat că argumentul reclamantului cu privire la absența sa de la ședința instanței de fond nu fusese decisiv. De asemenea, ea a notat că toate elementele importante pentru soluționarea cauzei au fost examinate de către instanțele judecătorești naționale și, prin urmare, a decis că această parte a cererii este nefondată, respingând-o, în cele din urmă, în baza Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Actualmente, deciziaeste disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
