© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 12 noiembrie 2024 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Rimschi și alții v. Republica Moldova (cererile nr. 6492/14 și 46577/14), definitivă din aceeași dată.
Cererile se referă la presupusul caracter inechitabil al procesului penal în privința reclamanților, vizând în special pretinsa instigare a acestora la comiterea unei infracțiuni pe care, în alte circumstanțe, nu ar fi comis-o, precum și la eșecul autorităților naționale de a-și motiva corespunzător deciziile referitoare la condamnarea reclamanților.
În anul 2005, dl Rimschi (în continuare „primul reclamant”) a fost condamnat pentru nedenunțarea unei infracțiuni comise de o terță persoană, constând în fabricarea de bancnote false. În toamna anului 2008, primul reclamant, dl Juravliov (în continuare „al treilea reclamant”) și dl Paniciuc (în continuare „al patrulea reclamant”) s-au mutat într-o casă închiriată, dotată cu un utilaj primit de la V.F., un fost ofițer de poliție și agent sub acoperire, pe care l-au folosit pentru a fabrica 20.000 de bancnote false de 100 de dolari americani. Ulterior, un raport de expertiză a stabilit că bancnotele erau de o calitate destul de slabă, unele dintre ele având imprimat textul „This tissue is tender to all dogs, public and private.”
La 1 iulie 2009, poliția a lansat operațiunea „Dollar” pentru a demasca o organizație criminală specializată în falsificarea de bancnote. La 13 iulie, V.F. a fost reținut de către poliție, el acceptând să coopereze cu autoritățile, facilitând ulterior mai multe tranzacții cu primul reclamant, căruia i-a oferit bancnote autentice în schimbul bancnotelor false. La 21 iulie 2009, al treilea și al patrulea reclamant au fost prinși de poliție în timp ce fabricau bancnote false, la cererea primului reclamant.
La 20 ianuarie 2012, Judecătoria Ialoveni a condamnat 14 persoane, inclusiv reclamanții, pentru fabricarea și punerea în circulație a valutei străine false. Instanța a exclus patru episoade privind unii coinculpați, inclusiv al doilea reclamant, constatând că în fiecare dintre acestea V.F. instigase la comiterea infracțiunii. Totuși, referitor la restul acuzațiilor, instanțele au considerat că autoritățile au acționat legal și că nu a existat instigare. Această hotărâre a fost menținută de instanțele ierarhic superioare. În decizia sa din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Chișinău a preluat raționamentul instanței inferioare cu privire la absența provocării, adăugând că agenții sub acoperire interveniseră doar după ce inculpatul asamblase deja echipamentul și consumabilele necesare și fabricase bancnote false în toamna anului 2008.
În cadrul aceluiași set de proceduri, un alt grup de persoane, inclusiv dl Balachin (în continuare „al doilea reclamant”), a fost condamnat pentru punerea în circulație a bancnotelor false.
Invocând instigarea la comiterea unei infracțiuni pe care în alte circumstanțe ei nu ar fi comis-o, reclamanții s-au plâns în fața Curții de faptul că le-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”).
Cu referire la primul, al treilea și al patrulea reclamanți, Curtea a reținut că nu există nicio dovadă în dosar care să arate că autoritățile ar fi avut informații despre o conduită ilicită anterioară sau despre tentativa acestora de a pune în circulație bancnote false. Primul reclamant fusese condamnat anterior doar pentru nedenunțarea unei infracțiuni de falsificare, dar nu pentru participare. Numai după ce V.F., ca agent sub acoperire, raportase poliției presupusa disponibilitate a primului reclamant de a tranzacționa bancnote false, el a devenit ținta anchetei.
Referitor la testul procedural, Curtea a reținut că instanțele naționale nu au luat măsurile necesare pentru a analiza corect circumstanțele plângerilor reclamanților cu privire la instigare. Autorizația pentru operațiunea sub acoperire a fost dată exclusiv de către procuror, fără nicio supraveghere judiciară, iar instanțele nu au verificat adecvat legalitatea acțiunilor autorităților. Deși legea permitea acest lucru la acel moment, instanțele ar fi trebuit să acorde o atenție suplimentară procedurii din cauza lipsei unui control judiciar inițial. Instanța de fond a realizat o analiză sumară a presupusei instigări, iar instanța de apel a argumentat că reclamanții achiziționaseră deja echipamentele și fabricaseră o parte din bancnotele false cu mult înainte de intervenția autorităților. Totuși, faptul că echipamentele și bancnotele fuseseră îngropate și neutilizate timp de câteva luni sugerează că reclamanții renunțaseră la intenția de a le pune în circulație. Cu privire la cel de-al doilea reclamant, Curtea a constatat că el fusese condamnat pe baza unor dovezi insuficiente și a unor contradicții evidente. Instanțele naționale nu au analizat corespunzător plângerea sa referitoare la provocare, condamnându-l în baza declarațiilor unui martor care nu fusese audiat în instanță. În concluzie, Curtea a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție și în cazul celui de-al doilea reclamant.
În continuare, Curtea a respins plângerea primului reclamant în baza Articolului 5 § 1 din Convenție referitoare la detenția sa ilegală, considerând-o tardivă.
Având în vedere circumstanțele cauzei, observațiile părților și constatările sale anterioare, Curtea a considerat că a abordat principalele probleme juridice ridicate în prezenta cauză și, prin urmare, nu a mai examinat plângerea primului și celui de-al doilea reclamant referitoare la refuzul de audiere a martorilor, formulată în baza Articolelor 6 §§ 1 și 3 din Convenție.
În consecință, Curtea a acordat primului și celui de-al treilea reclamant câte 5.000 de euro, celui de-al doilea reclamant 7.500 de euro, iar celui de-al patrulea reclamant 3.600 de euro pentru prejudiciul moral. De asemenea, Curtea a acordat în comun celui de-al treilea și celui de-al patrulea reclamant suma de 2.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
