© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 13 noiembrie 2025, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza Madan v. Republica Moldova (nr. 29195/15).
În fața Curții, reclamantul a susținut că, în urma casării de către Curtea Supremă de Justiție a unei hotărâri favorabile lui, fără a-i fi oferită posibilitatea de a depune o referință asupra recursului introdus de către partea adversă, a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil, garantat de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), fapt care a atras și o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor, garantat de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În fapt, cauza se referă la o acțiune civilă formulată de către reclamant împotriva lui A.M., prin care s-a solicitat îndepărtarea obstacolelor create de către pârât la folosirea verandei care era conectată structural la ambele imobile ale părților.
La 17 decembrie 2014, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul formulat de către partea adversă, A.M., și a casat hotărârile favorabile reclamantului emise de către instanțele inferioare, făcând referire la faptul că reclamantul fusese autorizat să construiască doar jumătate din verandă, restul nefiind legalizată și situată pe proprietatea lui A.M.
La 11 iunie 2015, reclamantul a introdus o cerere în fața Curții, care a fost comunicată Guvernului la 22 septembrie 2021.
La 16 decembrie 2021, în cadrul procedurii de soluționare amiabilă, reclamantul a formulat o cerere de revizuire a deciziei Curții Supreme de Justiție din 17 decembrie 2014. La 9 februarie 2022, instanța a admis cererea reclamantului, a casat hotărârea sa din 17 decembrie 2014, și a reținut cauza spre examinare.
La 11 mai 2022, Curtea Supremă de Justiție, după ce a oferit reclamantului posibilitatea de a depune o referință, a admis recursul, a casat decizia Curții de Apel, și a trimis cauza spre rejudecare unui nou complet de judecată. La 21 februarie 2023, Curtea de Apel a admis apelul lui A.M., a casat decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, și a respins cererile reclamantului ca fiind vădit nefondate. Instanța a adoptat același raționament ca și Curtea Supremă de Justiție în decizia sa din 17 decembrie 2014.
În fața Curții, reclamantul a susținut că, în cadrul examinării revizuirii, Curtea Supremă de Justiție nu a constatat în mod expres o încălcare a Articolului 6 din Convenție, și că reexaminarea cauzei nu a constituit o remediere suficientă, având în vedere că Curtea de Apel nu îi schimbase situația în mod favorabil; respectiv, calitatea sa de „victimă” în sensul Convenției nu încetase. În orice caz, reclamantul a susținut că Articolul 6 § 1 din Convenție a fost încălcat din cauza duratei excesive a procedurilor naționale, având în vedere că cererea sa inițială a fost depusă la 16 februarie 2011 și era pendinte până la acel moment.
Cu privire la aceste argumente, Curtea a observat că reclamantul nu a prezentat niciun document care ar sugera că el ar fi epuizat căile de atac interne disponibile în temeiul Legii nr. 87/2011, iar problema duratei excesive nu a fost ridicată în cadrul procedurilor naționale. Prin urmare, această plângere a fost respinsă în conformitate cu Articolul 35 §§ 1 și 4 din Convenție, din motivul neepuizării căilor de atac interne.
Referitor la existența calității de „victimă”, Curtea a reținut că, în urma procedurii de revizuire inițiate de către reclamant, Curtea Supremă de Justiție a dispus redeschiderea procedurilor, a acceptat în mod tacit și a recunoscut în esență încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție, a casat decizia sa anterioară din 17 decembrie 2014 și a reținut cauza pentru examinare. Astfel, reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a depune o referință și să prezinte probe care ar justifica poziția sa în fața instanței naționale. În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că redeschiderea procedurilor a constituit cel mai adecvat remediu pentru reclamant.
Având în vedere examinarea cauzei în urma redeschiderii procedurii, Curtea a considerat că statul și-a îndeplinit obligațiile pozitive care îi revin în temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, oferind reclamantului un for adecvat pentru a-și apăra drepturile în fața unei instanțe cu competență deplină, chiar dacă rezultatul a rămas nefavorabil pentru acesta. Prin urmare, Curtea a susținut argumentele Guvernului și a constatat că reclamantul nu mai este victima presupuselor încălcări, cererea fiind respinsă în conformitate cu Articolul 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Actualmente decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
