© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatulhotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 18 ianuarie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauzaDenisenko v. Republica Moldova și Rusia(nr. 33842/10).
Cauza se referă la încălcarea dreptului reclamantei la respectarea bunurilor sale în urma emiterii unei „decizii judecătorești” în autoproclamata „republică moldovenească nistreană” (în continuare „rmn”), care i-ar fi permis unui terț să locuiască în apartamentul aflat în proprietatea reclamantei, contrar dorinței acesteia.
Potrivit circumstanțelor cauzei, în 2005 soțul reclamantei i-a dăruit acesteia un apartament. În 2009 „curtea supremă” a „rmn” a obligat reclamanta să nu creeze obstacole în utilizarea apartamentului respectiv de către acel terț, deoarece ultimul ar fi avut viză de reședință în acel apartament.
În fața Curții, reclamanta s-a plâns în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) că nu-și poate folosi apartamentul din cauza deciziilor judecătorești ale pretinselor instanțe de judecată din „rmn”. De asemenea, ea s-a plâns în baza Articolului 6 din Convenție de durata excesivă a procedurilor judiciare în fața acelor pretinse instanțe, care, de altfel, nu puteau fi calificate drept „tribunale independente instituite prin lege”.
Cu referire la jurisdicția statelor reclamate, Curtea a reiterat principiile generale menționate în jurisprudența sa cu referire la cauzele din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, concluzionând că atât Republica Moldova, cât și Federația Rusă își exercitau jurisdicția în prezenta cauză.
În continuare, Curtea și-a reiterat jurisprudența bine-stabilită și a reținut că niciun element din materialele prezentei cauze nu-i permitea să constate existența vreunui temei legal pentru necesitatea ingerinței în dreptul de proprietate al reclamantei. Prin urmare, ținând cont, de asemenea, de faptul că reclamanta nu se plânsese de pretinsele încălcări ale drepturilor sale în fața instanțelor de judecată constituționale ale Republicii Moldova, Curtea a hotărât că avusese loc încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de către Federația Rusă.
În cele din urmă, examinând materialele prezentei cauze și făcând referire la constatările sale în hotărârile anterioare cu privire la încălcările drepturilor omului în raioanele de est ale Republicii Moldova, Curtea a concluzionat că instanțele de judecată din acea regiune nu puteau fi calificate drept „tribunale independente instituite prin lege”, hotărând că avusese loc o încălcare a Articolului 6 din Convenție de către Federația Rusă.
Prin urmare, Curtea a acordat reclamantei 5000 de euro pentru prejudiciul moral și 3000 de euro pentru costuri și cheltuieli, sume care trebuie achitate de către Guvernul Federației Ruse.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
