© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatulhotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 1 februarie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauzaCrețu v. Republica Moldova (nr. 24737/15).
Cauza se referă la maltratarea reclamantului în timpul detenției sale și eșecul efectuării unei investigații eficiente cu privire la acest aspect, având legătură cu evenimentele din 7 aprilie 2009.
Potrivit reclamantului, la 8 aprilie 2009 el se afla împreună cu sora sa la o stație de autobuz din centrul or. Chișinău, atunci când un automobil a oprit în apropierea lor. Trei polițiști în civil au coborât din automobilul respectiv, s-au apropiat de ei, i-au răsucit mâna reclamantului la spate și l-au forțat să urce în automobil.Reclamantul a fost dus la secția de poliție Buiucani, iar un colaborator de poliție, identificat ulterior ca fiind R.S., l-ar fi dus în biroul său și l-ar fi bătut crunt, fracturându-i brațul.
În dimineața zilei de 9 aprilie 2009 a fost chemată o ambulanță, deoarece mâna stângă a reclamantului se inflamase. Medicii au insistat să transporte reclamantul la spital, însă poliția a refuzat. Totuși, la insistența medicilor, reclamantul a fost transportat la spital, unde a suferit o intervenție chirurgicală la braț. Reclamantul a fost internat în spital timp de două săptămâni. Urmare a plângerii reclamantului în legătură cu faptul maltratării sale de către poliție, medicii au sesizat procuratura.
La 21 aprilie 2009 un raport de expertiză medico-legală a constatat o fractură a osului de la brațul stâng al reclamantului, cauzată de un obiect contondent, care a provocat urmări pe termen lung asupra sănătății acestuia. Expertiza a constatat că același diagnostic fusese stabilit în actele întocmite de către Spitalul de urgență.
La 22 iulie 2009 Procuratura Centru, mun. Chișinău a refuzat să inițieze o cauză penală la sesizarea spitalului de urgență privind pretinsele rele tratamente aplicate în privința reclamantului.
La 3 septembrie 2009 reclamantul a depus o plângere la Procuratură, oferind detalii despre modul în care a fost maltratat. La 24 septembrie 2009 ordonanța procurorului din 22 iulie 2009 a fost anulată și a fost pornită urmărirea penală pe acest fapt.
La 20 iunie 2011 Judecătoria Centru, mun. Chișinău a dispus achitarea lui R.S., constatând că nu s-a dovedit faptul maltratării reclamantului. Prin decizia sa din 9 decembrie 2014, Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea instanței de fond, constatând, inter alia, că organul de urmărire penală admisese anumite erori de procedură, fapt care a condus la declararea inadmisibilității mai multor probe. În special, abia la 19 octombrie 2009 reclamantului i s-a cerut să recunoască persoana care l-ar fi maltratat. În opinia instanței, dacă reclamantului i s-ar fi oferit posibilitatea să recunoască făptuitorul încă la faza pornirii cauzei penale, prin examinarea fotografiilor tuturor colaboratorilor de poliție prezenți la sectorul de poliție în acea noapte, acțiunile respective s-ar fi soldat cu o probă validă. În final, instanța a concluzionat că organul de urmărire penală nu asigurase o investigație eficientă în prezenta cauză.
În rezultatul achitării lui R.S., urmărirea penală pe faptul aplicării relelor tratamente în privința reclamantului a fost pornită din nou, fiind ulterior suspendată din cauza imposibilității identificării făptuitorilor.
În fața Curții reclamantul s-a plâns, în baza Articolului 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), în legătură cu pretinsele rele tratamente la care a fost supus și ineficiența investigației în acest sens.
Guvernul a susținut că nu a existat nicio încălcare a Articolului 3 din Convenție, din moment ce reclamantul oferise declarații imprecise și contradictorii, fapt ce a condus la achitarea lui R.S., și că investigația efectuată de către autorități fusese eficientă, rezultând în identificarea persoanelor responsabile de maltratarea reclamantului. Guvernul a mai declarat că, în urma evenimentelor din aprilie 2009, legislația Republicii Moldova a fost modificată în privința mai multor aspecte, în scopul prevenirii relelor tratamente.
Curtea a constatat că la nicio fază a urmăririi penale autoritățile nu au pus la îndoială veridicitatea declarației reclamantului cu privire la maltratarea sa de către un colaborator al poliției. În timp ce instanțele au constatat neconcordanțe între declarațiile sale făcute la diferite etape ale urmăririi penale în privința lui R.S., niciuna dintre ele nu a modificat punctul crucial conform căruia vătămarea îi fusese cauzată în timpul aflării sale în custodia poliției. În plus, deoarece nu fuseseră constatate anumite leziuni atunci când reclamantul a fost adus la sectorul de poliție, se prezumă că reclamantul era sănătos la acel moment. Câteva ore mai târziu, însă, îi fusese fracturat brațul. Astfel, Curtea a concluzionat că această vătămare a fost cauzată în timpul aflării reclamantului în custodia poliției.
Cu referire la investigația asupra plângerii reclamantului privind relele tratamente aplicate în privința sa, Curtea a luat act de constatările Curții Supreme de Justiție, în special de solicitarea tardivă de prezentare spre recunoaștere a făptuitorului, precum și de concluzia generală, potrivit căreia organul de urmărire penală nu asigurase o investigare eficientă a plângerilor reclamantului în prezenta cauză.
Având în vedere deficiențele constatate de către Curtea Supremă de Justiție, acordarea în beneficiul reclamantului a unei despăgubiri insuficiente în raport cu gravitatea încălcării drepturilor sale, precum și absența unei recunoașteri exprese a încălcării drepturilor reclamantului prevăzute de Articolul 3 din Convenție, Curtea a constatat încălcarea acestei prevederi atât sub aspect material, cât și procedural.
Deoarece reclamantul nu a înaintat anumite pretenții în privința satisfacției echitabile, Curtea a decis să nu acorde compensații în acest sens.
Actualmentehotărâreaeste disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
