© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 5 martie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia de inadmisibilitate în cauza C.N. v. Republica Moldova (nr. 54210/15).
Cauza se referă la pretinsul risc de rele tratamente în cazul expulzării reclamantului în Nigeria, în contextul în care acesta susținea că era perceput ca homosexual de către comunitatea sa și că, din acest motiv, ar fi expus persecuțiilor.
Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamantul a sosit în Republica Moldova la 24 februarie 2013 și a solicitat azil în aceeași zi. În fața autorităților de migrație, el a declarat că membrii comunității sale din Nigeria îl considerau homosexual deoarece colegul său de locuință fusese arestat pentru homosexualitate și ulterior ar fi fost ucis de către persoane private. De asemenea, reclamantul a afirmat că fusese reținut timp de patru zile de către membri ai comunității sale.
În anul 2013, Biroul Migrație și Azil a respins cererea sa de azil, constatând că reclamantul declarase că nu este homosexual, că împotriva sa nu fusese inițiată nicio procedură penală în Nigeria și că provenea din sudul țării, unde legea religioasă care prevede pedeapsa cu moartea pentru homosexualitate nu este aplicabilă. Autoritatea a considerat, de asemenea, că declarațiile reclamantului erau contradictorii și nu erau credibile.
Reclamantul a contestat această decizie în fața instanțelor naționale și a prezentat mai multe documente justificative în sprijinul afirmațiilor sale. Instanțele naționale au respins însă acțiunile acestuia, constatând că afirmațiile sale erau contradictorii și că probele prezentate nu confirmau existența unui risc real de persecuție. Aceste decizii au fost menținute de către instanțele superioare.
Ulterior, reclamantul a depus mai multe cereri suplimentare cu privire la solicitarea azilului, care au fost respinse de către Biroul Migrație și Azil și menținute de către instanțele naționale.
Invocând Articolele 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul s-a plâns că expulzarea sa în Nigeria l-ar expune riscului de a fi supus unor tratamente inumane sau degradante sau chiar riscului pedepsei cu moartea.
În hotărârea sa, Curtea a reiterat că, în cauzele privind expulzarea, reclamantul trebuie să prezinte elemente credibile care să demonstreze existența unui risc real de tratamente contrare Convenției. În prezenta cauză, Curtea a observat că afirmațiile reclamantului au fost examinate în cadrul mai multor proceduri administrative și judiciare la nivel național și că instanțele naționale au constatat existența unor neconcordanțe semnificative în declarațiile sale.
Curtea consideră totuși că reclamantul nu a prezentat suficiente probe care să demonstreze că ar fi expus unui risc real de tratamente contrare Articolului 3 din Convenție.
De asemenea, Curtea a reținut că documentele prezentate de către reclamant erau prea succinte și nu confirmau în mod convingător afirmațiile sale privind detenția sa sau existența unor proceduri penale împotriva sa în țara sa în Nigeria.
În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că reclamantul nu a demonstrat existența unor motive serioase și întemeiate pentru a demonstra că ar fi expus unui risc real de tratamente contrare Articolului 3 din Convenție sau riscului pedepsei cu moartea în sensul Articolului 2 din Convenție.
Prin urmare, Curtea a declarat cererea inadmisibilă, în baza Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Actualmente decizia este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
