© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 12 martie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Panuș v. Republica Moldova (nr. 33029/17).
Cauza se referă la pretinsa încălcare a dreptului reclamantului de acces la o instanță, în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, ca urmare a refuzului instanțelor naționale de a examina acțiunea sa pe fond, pe motiv că aceasta ar fi fost înaintată împotriva unei autorități indicate în mod eronat în calitate de pârât.
Potrivit circumstanțelor cauzei, la 8 august 2013 reclamantului i-a fost retras permisul de conducere. Acesta a contestat măsura în instanță, iar la 4 septembrie 2013, Judecătoria Chișinău i-a admis contestația reclamantului și i-a restituit permisul de conducere.
Între timp, la 14 august și 8 septembrie 2013, reclamantul a fost sancționat cu amendă de către poliția de patrulare pentru conducerea unui vehicul fără un permis de conducere valabil. Reclamantul a contestat deciziile respective în instanța de judecată, invocând faptul că retragerea inițială a permisului său de conducere fusese anulată de către Judecătoria Chișinău.
Reclamantul a inițiat o acțiune în instanța de judecată în baza Legii nr. 1545/1998 privind repararea prejudiciului cauzat de acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, împotriva Ministerului Justiției în calitate de pârât și a Ministerului Afacerilor Interne ca intervenient accesoriu, solicitând despăgubiri pentru prejudiciul material și moral.
La 27 ianuarie 2016, Judecătoria Buiucani a constatat că Legea nr. 1545/1998 era aplicabilă cauzei reclamantului și a admis parțial cererea cu privire la prejudiciul moral, respingând pretențiile referitoare la prejudiciul material.
La 2 iunie 2016, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea Judecătoriei Buiucani din 27 ianuarie 2016 și a pronunțat o hotărâre nouă, prin care a respins pretențiile reclamantului, motivând că acțiunea fusese introdusă împotriva unei autorități indicate în mod eronat în calitate de pârât. Instanța de apel a confirmat aplicabilitatea Legii nr. 1545/1998, însă a stabilit că responsabilitatea pentru despăgubirea prejudiciului material și moral revenea autorității naționale care a emis deciziile ilegale, conform prevederilor articolului 13 din lege.
La 12 octombrie 2016, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului ca neîntemeiat și a menținut decizia Curții de Apel Chișinău, confirmând raționamentul instanței de apel.
În fața Curții, reclamantul a invocat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție, susținând că instanțele naționale i-au încălcat dreptul de acces la o instanță, deoarece au respins acțiunea sa fără a examina fondul pretențiilor.
În hotărârea sa, Curtea a constatat că articolul 5 din Legea nr. 1545/1998 desemna în mod expres Ministerul Justiției drept autoritate pârâtă în litigii privind repararea prejudiciilor cauzate de către organele de urmărire penală, procuratură și instanțele de judecată. De asemenea, Curtea a constatat că practica judiciară existentă la momentul relevant prevedea ca astfel de cauze să fie examinate cu Ministerul Justiției în calitate de pârât. În aceste circumstanțe, Curtea a concluzionat că refuzul instanțelor naționale de a examina fondul cauzei ce viza reclamantul a fost imprevizibil și excesiv de formalist, restricționând nejustificat dreptul acestuia de acces la o instanță.
În consecință, Curtea a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție, acordând reclamantului 1.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 1.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
