© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”

La 1 martie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauzaAxentii v. Republica Moldova (nr. 42582/13), definitivă din aceeași dată.

Cauza se referă la casarea a două hotărâri judecătorești definitive în favoarea reclamantei, prin admiterea cererilor de revizuire depuse în afara termenului legal de către o persoană terță.

Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 2009 reclamanta a obținut o hotărâre judecătorească definitivă care obliga o persoană terță, D., să-i plătească 88.000 de euro. Pentru a executa această hotărâre, reclamanta a solicitat vânzarea imobilului ipotecat al lui D. La 13 mai 2011, Judecătoria Călărași a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunurilor ipotecate. Prin hotărârea sa din 5 iulie 2011 Judecătoria Călărași a confirmat vânzarea bunurilor ipotecate către V. contra sumei de 80.000 de euro. Hotărârea a devenit definitivă și a fost pusă în executare prin înregistrarea în registrul bunurilor imobile la 3 august 2011.

Cu toate acestea, la 4 aprilie 2013 și, respectiv, la 22 mai 2013 Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârile din 2011 în favoarea reclamantei, a admis cererile de revizuire depuse de A. în afara termenului legal și a dispus rejudecarea cauzei. La 4 februarie 2015, Curtea Supremă de Justiție a respins cerințele reclamantei și a obligat-o să-i ramburseze lui V. suma de 80.000 de euro, primită pentru vânzarea bunurilor ipotecate.

În fața Curții, reclamanta s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1. la Convenție.

Ulterior comunicării cauzei Guvernului, prin decizia sa din 22 februarie 2017, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire a Agentului guvernamental și a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantei garantate de Articolul 6 § 1 din Convenție și Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Instanța de recurs a rejudecat cauza, a respins cererile de revizuire în afara termenului legal și a menținut, în cele din urmă, hotărârile din 13 mai și 5 iulie 2011 în favoarea reclamantei. De asemenea, instanța a dispus Agentului guvernamental să soluționeze cererile de satisfacție echitabilă.

Reclamanta a solicitat executarea hotărârii Curții Supreme de Justiție din 22 februarie 2017 și, în special, înregistrarea lui V. în calitate de proprietar al imobilului ipotecat vândut. Cu toate acestea, ea a fost informată că între timp A. înregistrase proprietatea asupra imobilului și-l vânduse lui C. Reclamanta a încercat să anuleze proprietatea lui C. în baza hotărârii Curții Supreme de Justiție din 22 februarie 2017, dar fără rezultat; instanțele interne au informat-o că C. nu fusese parte la aceste proceduri și că orice litigiu privind drepturile lor de proprietate ar trebui să facă obiectul unui nou set de proceduri.

La 9 ianuarie 2018 Guvernul a depus o declarație unilaterală prin care a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantei garantate de Articolului 6 din Convenție și Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, și a oferit reclamantei 1.350 de euro pentru prejudiciul material și moral, precum și pentru costuri și cheltuieli, susținând că această sumă ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă, invitând Curtea să radieze cererea de pe rol în conformitate cu Articolul 37 din Convenție.

Curtea a considerat că suma oferită de către Guvern nu era suficientă pentru a pune capăt încălcării și a repara consecințele acesteia, astfel încât să se restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de încălcare și, respectiv, a respins solicitarea Guvernului cu privire la radierea cererii de pe rol.

Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1. la Convenție, acordându-i reclamantei 97.100 de euro pentru prejudiciul material și 2.000 de euro pentru prejudiciul moral.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.