© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 25 septembrie 2025 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea sa în cauza Ocul și alții v. Republica Moldova (nr. 10120/18).
Cauza se referă la neexecutarea în termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești irevocabile adoptate de către instanțele judecătorești naționale în favoarea reclamanților, precum și la încălcarea dreptului la protecția proprietății.
Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 2011, primii patru reclamanți și membrii familiei celui de-al cincilea și al șaselea reclamant au înaintat o acțiune în instanța de judecată împotriva unei companii de stat, C.M., cu privire la încasarea restanțelor salariale și a dobânzii de întârziere, precum și compensarea prejudiciului moral. După decesul membrilor familiei lor care aveau calitatea de reclamanți în cadrul procedurilor interne, succesorii acestora au continuat procedurile naționale în numele rudelor lor defuncte.
Prin hotărârea sa din 24 aprilie 2012, Judecătoria Buiucani a obligat compania debitoare C.M. să achite reclamanților restanțele salariale și a acordat pentru fiecare dintre ei câte 5000 de lei pentru prejudiciul moral. Această hotărâre a fost menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2013. Ulterior, această soluție a devenit irevocabilă ca urmare a încheierii Curții Supreme de Justiție din 18 decembrie 2013.
La 28 martie 2014, reclamanții au inițiat o procedură de executare silită împotriva companiei debitoare, C.M. Cu toate acestea, din cauza lipsei oricăror bunuri în patrimoniul acesteia, hotărârea judecătorească adoptată în favoarea reclamanților nu a putut fi executată.
În anul 2016 reclamanții au inițiat o acțiune în baza Legii nr. 87, prin care au solicitat compensarea prejudiciului material și moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea
în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. La 10 noiembrie 2016, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a admis parțial cererile reclamanților, constatând o încălcare a dreptului lor la executarea unei hotărâri definitive și a acordat reclamanților câte 10.000 de lei pentru prejudiciul moral suferit. Instanța a respins cererile lor referitoare la compensarea prejudiciului material ca fiind vădit nefondate, concluzionând că executorul judecătoresc întreprinsese toate măsurile necesare în vederea asigurării executării hotărârii definitive. Această hotărâre a fost menținută de către Curtea de Apel Chișinău la 16 februarie 2017 și de către Curtea Supremă de Justiție la 16 august 2017.
La 2 martie 2017, Curtea de Apel Chișinău a inițiat procedura de insolvabilitate împotriva companiei C.M. La 16 iunie 2022, Judecătoria Chișinău a aprobat raportul final de lichidare al companiei debitoare, C.M., și a dispus radierea acesteia din Registrul de stat al persoanelor juridice.
În hotărârea sa, Curtea a notat că nu există dovezi că reclamanții ar fi primit vreo plată în urma lichidării debitorului C.M., precum și faptul că până în prezent, chiar și după lichidarea companiei debitoare C.M., hotărârea pronunțată în favoarea reclamanților rămâne neexecutată.
Curtea a mai notat că, având în vedere constatarea răspunderii Statului pentru datoriile față de reclamanți în prezenta cauză, perioada de neexecutare nu trebuie limitată doar la etapa de executare, ci trebuie să includă și perioada de recuperare a datoriei în cadrul procedurii de insolvență, precum și perioada de după încheierea acestei proceduri. În continuare, Curtea a menționat că, deși procedura de lichidare poate justifica în mod obiectiv anumite întârzieri limitate în executare, neexecutarea continuă a hotărârii în favoarea reclamanților timp de peste unsprezece ani cu greu poate fi justificată în orice circumstanță.
În cele din urmă, având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea a reținut că, în prezenta cauză, autoritățile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa integral și în timp util hotărârea adoptată în favoarea reclamanților. Prin urmare, Curtea a recunoscut încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1, acordând celor șase reclamanți contravaloarea salariilor restante cu titlu de prejudiciu material (sume cuprinse între 2.440 de euro și 4.110 de euro, din care trebuie deduse orice sume recuperate în cadrul procedurii de insolvabilitate), câte 1.150 de euro pentru prejudiciul moral și câte 50 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.