© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.
La 2 aprilie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Cub S.R.L. v. Republica Moldova (nr. 31625/14).
Cauza se referă la lipsa argumentării adecvate a hotărârilor instanțelor naționale pronunțate într-un litigiu civil, în contextul în care societatea reclamantă a invocat, pe parcursul procedurilor interne, tardivitatea unei acțiuni reconvenționale formulate de către partea adversă.
În fapt, litigiul a avut la bază un contract încheiat la 23 septembrie 2009 între societatea reclamantă și o altă societate comercială, prin care reclamanta se obliga să furnizeze documentație tehnică pentru construcția mai multor clădiri, în schimbul unor plăți. Ulterior, societatea reclamantă a introdus o acțiune în vederea omologării și executării silite a contractului, iar partea adversă a formulat o acțiune reconvențională privind anularea tranzacției, invocând existența unei erori. În fața instanțelor naționale, societatea reclamantă a susținut că această acțiune reconvențională fusese depusă tardiv, însă niciuna dintre cele trei instanțe care au examinat cauza nu s-a pronunțat asupra acestei excepții.
În fața Curții, reclamanta s-a plâns, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și al Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, de faptul că instanțele interne nu au răspuns argumentului său referitor la tardivitatea acțiunii reconvenționale introduse de către partea adversă.
Curtea a reiterat că respectarea condițiilor de admisibilitate pentru introducerea unei acțiuni constituie un aspect important al dreptului la un proces echitabil și că instanțele naționale au obligația de a indica în mod suficient motivele pe care își întemeiază hotărârile.
Examinând circumstanțele cauzei, Curtea a constatat că excepția de tardivitate ridicată de către societatea reclamantă era un argument relevant și decisiv pentru soluționarea litigiului și că acesta necesita un răspuns specific și explicit. Cu toate acestea, instanțele naționale nu s-au pronunțat asupra acestei chestiuni, iar tăcerea lor nu putea fi interpretată în mod rezonabil nici ca un răspuns implicit, nici ca o respingere motivată a excepției. În aceste condiții, Curtea a concluzionat că procedura desfășurată la nivel intern nu a fost echitabilă.
În consecință, Curtea a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție. Având în vedere concluziile sale sub acest aspect, Curtea a considerat că nu este necesar să examineze separat capătul de cerere formulat în temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În temeiul Articolului 41 din Convenție, Curtea a respins pretenția reclamantei cu privire la prejudiciul material, apreciind că nu îi revine sarcina de a specula asupra rezultatului pe care l-ar fi avut procedura internă în lipsa încălcării constatate. În același timp, Curtea a acordat societății reclamante 3.600 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1.500 EUR pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba franceză pe pagina web a Curții.
