X v. Republica Moldova

 © Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 30 noiembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza X v. Republica Moldova (nr. 43529/13).

Potrivit circumstanțelor cauzei, în anul 1996 reclamantul a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru furt, cu suspendarea executării pedepsei timp de un an. Conform legislației în vigoare, antecedente penale ale reclamantului s-au stins la sfârșitul perioadei de probațiune de un an.

La 11 august 2010 Ministerul Afacerilor Interne (în continuare „MAI”) a eliberat un certificat de cazier judiciar în adresa reclamantului, care se referea la faptul că el fusese tras la răspundere penală, însă nu avea antecedente penale și nu se afla în căutare pe teritoriul Republicii Moldova. Acest certificat a expirat după trei luni de la data emiterii.

La 25 ianuarie 2011 reclamantul a solicitat să-i fie eliberat un nou certificat de cazier judiciar. Cu toate acestea, ca urmare a modificărilor aprobate prin Ordinul nr. 372 al MAI, în vigoare din 19 noiembrie 2010, noul certificat indica faptul că reclamantul „a fost tras la răspundere penală și nu are antecedente penale, precum și faptul că nu se află în căutare pe teritoriul Republicii Moldova.”

La 2 februarie 2011 reclamantul a solicitat de la MAI eliberarea unui alt certificat, care să nu conțină mențiunea că el fusese tras la răspundere penală. El a susținut că nu avea nicio posibilitate de a obține anumite răspunsuri pozitive, în cazul prezentării unui certificat care să conțină informația referitoare la tragerea sa anterioară la răspundere penală, de la astfel de instituții precum consulate (pentru a se muta în altă țară sau pentru a obține un loc de muncă acolo), instituții financiare (pentru a obține un credit) sau potențiali angajatori. La 8 februarie 2011 MAI a respins cererea reclamantului.

La 15 martie 2011 reclamantul a depus o acțiune în contencios administrativ împotriva MAI, care a fost lăsată fără examinare, din cauza unor deficiențe procedurale.

La 9 noiembrie 2011 el a solicitat repetat de la MAI eliberarea unui certificat modificat, reiterând argumentele formulate în cererea sa din 2 februarie 2011. El a mai solicitat anularea Ordinul MAI nr. 372 și declararea nelegitimă a sintagmei „a fost supus răspunderii penale”. Această solicitare a fost respinsă la 25 noiembrie 2011, fiind prezentată o explicație similară celei eliberate anterior.

La 12 decembrie 2011 reclamantul a adresat o cerere de chemare în judecată în instanța de contencios administrativ împotriva MAI, solicitând obligarea celei din urmă de a-i elibera un certificat rectificat, care să excludă sintagma „a fost supus răspunderii penale”, precum și anularea mențiunii respective din Ordinul MAI nr. 372.

La 15 martie 2012 Curtea de Apel Chișinău a respins pretențiile reclamantului ca nefondate, constatând că Ordinul nr. 372 fusese adoptat în conformitate cu prevederile legale. La 23 mai 2012 această hotărâre a fost casată de către Curtea Supremă de Justiție din motive procedurale, iar cauza a fost trimisă spre reexaminare în instanța inferioară. La 25 septembrie 2012 Curtea de Apel Chișinău a respins pretențiile reclamantului, reiterând, în esență, raționamentul expus în hotărârea din 15 martie 2012. Reclamantul a contestat cu recurs. La 16 ianuarie 2013 Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea instanței inferioare, reiterând raționamentul acesteia.

În fața Curții, reclamantul a invocat încălcarea Articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), ca urmare a includerii de către autoritățile naționale în certificatul de cazier judiciar a informațiilor referitoare la condamnările sale anterioare.

Curtea a considerat că punerea la dispoziția unor persoane terțe a informațiilor cu privire la condamnarea anterioară a reclamantului a constituit o ingerință în drepturile acestuia garantate de Articolul 8 din Convenție. În particular, ea a reținut că dezvăluirea unei astfel de informații către terți a interferat cu dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private.

Deși părțile nu au contestat faptul că ingerința respectivă fusese bazată pe Ordinul MAI nr. 372, în vigoare la acel moment, Curtea a notat că nu fusese prezentată nicio probă care să demonstreze faptul că formularele emise de către MAI, care stăteau la baza eliberării certificatului de cazier judiciar al reclamantului, fuseseră confirmate de către Procurorul General. Astfel, Curtea a concluzionat că eliberarea cazierului judiciar în privința reclamantului nu fusese prevăzută de lege, constatând încălcarea Articolului 8 din Convenție.

Curtea a acordat reclamantului 4500 de euro pentru prejudiciul moral și 1300 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie