Versilov v. Republica Moldova și Federației Ruse

     La 11 octombrie 2018 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat o decizie în cauza Versilov v. Republicii Moldova și Federației Ruse (cererea nr. 28750/11).
Reclamantul Andrei Versilov a pretins încălcarea prevederilor Articolului 5 §§ 1 și 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), plângându-se că detenția sa de către autoritățile Republicii Moldovenești Nistrene (în continuare ,,RMN”) a fost ilegală, precum și faptul că nu a beneficiat de un remediu eficient ca urmare a detenției sale ilegale.
La 9 martie 2010 autoritățile autoproclamatei “RMN”, au arestat reclamantul, învinuindu-l de aplicarea inscripțiilor pe pereți și plasarea posterelor de natură politică în perioada alegerilor locale. Ulterior, instanțele “RMN” au plasat reclamantul în arest preventiv până la 2 noiembrie 2010, dup care acesta a fost eliberat. La 26 noiembrie 2010, procuratura Bender a Republicii Moldova, a inițiat urmărirea penală cu privire la plângerea reclamantului privind privarea sa de libertate. La 10 decembrie 2012 reclamantul a fost recunoscut parte vătămată și parte civilă în cadrul acestei urmăriri penale. Procurorul a audiat reclamantul fiind contactat și un ONG specializat în apărarea drepturilor persoanelor care locuiesc în Regiunea Transnistreană și misiunea OSCE în Republica Moldova pentru a obține informații cu privire la cauza reclamantului. La 13 iunie 2011, Procuratura Bender a suspendat urmărirea penală pe motiv că autoritățile “RMN” au refuzat să coopereze.
Privind chestiunea jurisdicției Republicii Moldova, Curtea a reiterat principiile generale expuse în cauzele Ilașcu și alții, Catan și alții și Mozer și a indicat că reclamantul se afla sub jurisdicția Republicii Moldova în sensul Articolului 1 din Convenție, însă responsabilitatea statului urmează a fi stabilită în lumina obligațiilor sale pozitive.
Cu referire la Federația Rusă, Curtea a constatat că reclamantul a fost eliberat la 02 noiembrie 2010 și prin urmare pretinsa încălcare s-ar fi încheiat la acea dată. Totodată, observă că reclamantul a adresat cererea sa la Curte la 03 mai 2011, adică la o zi după expirarea perioadei de șase luni.
Prin urmare, Curtea a decis că cererea urmează a fi respinsă ca urmare a omiterii termenului de depunere a acesteia, în conformitate cu Articolul 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

 Actualmente decizia  este disponibilă în limba franceză şi poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie