Veronica Ciobanu v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 9 februarie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Veronica Ciobanu v. Republica Moldova (cererea nr. 69829/11).

Potrivit circumstanțelor cauzei, în rezultatul unui acord dintre Guvernul României și Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova (în continuare „ministerul”), o sută optzeci de tineri moldoveni, printre care fiul reclamantei, care la momentul desfășurării evenimentelor avea cincisprezece ani, au fost cazați într-o tabără de odihnă din România, situată pe litoralul Mării Negre. Grupul de tineri a fost supravegheat de către trei angajate ale ministerului, delegate în acest sens.

La 9 iulie 2010, ora 15:00, fiul reclamantei, împreună cu alți patru tineri, trei dintre ei fiind deja majori, s-au îndepărtat de plaja special amenajată pentru scăldat și au intrat în apă în locul revărsării brațelor Dunării în mare. Fiul reclamantei a fost dus de curenții apei și s-a înecat. Corpul acestuia nu a fost găsit.

La 15 septembrie 2010 a fost pornită o urmărire penală pentru neglijență în serviciu care a provocat decesul unei persoane, conform prevederilor articolului 329 alin. (2) din Codul penal. Cele trei angajate ale ministerului au fost recunoscute în calitate de bănuite.

Printr-o ordonanță din 4 martie 2011, procurorul de caz a decis scoaterea persoanelor de sub urmărire penală, notând că potrivit Regulamentului de tabără adoptat de către autoritățile române, scăldatul era permis doar în locurile special amenajate în acest scop, doar în prezența și sub atenta supraveghere a însoțitorilor de grup și doar dacă semnalele specifice de pe plajele amenajate și salvamarii permiteau acest lucru. Procurorul a relevat că potrivit declarațiilor celor trei angajate ale ministerului, ele nu primiseră instrucțiuni cu privire la obligațiile sau sarcinile care urmau a fi îndeplinite în tabără. În continuare, el a indicat că subiectul infracțiunii prevăzut la art. 329 din Codul penal era „persoana cu funcție de răspundere”, iar angajatele nu ocupau asemenea funcții.

Reclamanta a contestat această ordonanță la procurorul ierarhic-superior și ulterior, la judecătorul de instrucție, însă fără succes.

Între timp, la 15 iunie 2011, procurorul de caz a decis clasarea cauzei penale. El s-a bazat pe declarațiile concordante a patru tineri care intraseră în apă împreună cu fiul reclamantei, care au menționat că tuscinci fuseseră duși rapid de curenți, doi dintre ei încercând să-l ajute pe fiul reclamantei. În plus, pe durata vacanței, regulile de conduită pe plajă erau reamintite în mod constant, inclusiv cu referire la interdicția scăldatului în locuri neautorizate. Procurorul a reiterat motivele prezentate în ordonanța din 4 martie 2011 și a considerat, inter alia, că decesul fiului reclamantei a survenit în urma imprudenței acestuia și a nerespectării prevederilor regulamentului taberei cu privire la scăldat, care îi fusese adus la cunoștință. Ordonanța a fost menținută de către procurorul ierarhic-superior și judecătorul de instrucție.

Invocând Articolul 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamanta s-a plâns în fața Curții de încălcarea dreptului la viață a fiului său și de lipsa unei investigații efective în acest sens.

Curtea a observat că în prezenta cauză urmărirea penală a fost pornită prompt, iar mai mulți martori, inclusiv martori oculari, au fost audiați. Investigația a permis stabilirea circumstanțelor anterioare decesului fiului reclamantei, id est momentul în care grupul de tineri a decis să se scalde într-un loc neautorizat și tragicul eveniment. Cu toate acestea, investigația nu a elucidat în mod clar întrebarea, dacă a avut loc o supraveghere adecvată a copiilor pe plajă din partea responsabililor de grup în vederea reducerii la minimum a riscului de înec. Investigația efectuată de către autoritățile Republicii Moldova nu a stabilit cine trebuia să asigure supravegherea copiilor în ziua tragediei și nici dacă cele trei angajate ale ministerului erau prezente pe plajă în acel moment. Nu a fost elucidată nici eventualitatea nerespectării de către fiul reclamantei a unui ordin direct din partea responsabililor care îl supravegheau.

Prin urmare, Curtea a considerat că investigația efectuată de către autoritățile naționale nu a fost minuțioasă și a constatat că a avut loc încălcarea Articolului 2 din Convenție sub aspect procedural.

În consecință, Curtea a acordat reclamantei 12000 euro pentru prejudiciul moral și 2000 euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.