Vasilașco v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

     La 15 septembrie 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Vasilasco v. Republica Moldova (cererea nr. 19607/08).
Reclamanții sunt soț și soție. La momentul desfășurării evenimentelor, reclamantul era angajat la Ministerul Afacerilor Interne. În 2006, el a inițiat o acțiune în instanța de judecată împotriva autorităților locale din Chișinău în vederea obligării acestora de a-i acorda un spațiu locativ în baza prevederilor Legii cu privire la poliție.
Printr-o hotărâre din 27 octombrie 2006, Judecătoria Centru, mun. Chișinău a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i acorde reclamantului și familiei acestuia un spațiu locativ. Hotărârea a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău la 31 ianuarie 2007. Executorul judecătoresc a intentat procedura de executare, însă până în prezent hotărârea rămâne executată.
Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții s-au plâns că neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor a încălcat drepturile lor la un proces echitabil și la respectarea bunurilor.
Guvernul a prezentat Curții declarații unilaterale, invitând-o să radieze cererea de pe rol în baza Articolului 37 § 1 c) din Convenție, însă reclamanții nu au fost satisfăcuți de termenii declarațiilor unilaterale respective din cauza neexecutării deciziei din 31 ianuarie 2007 și a sumei propuse în calitate de despăgubire.
Curtea a notat că decizia din 31 ianuarie 2007 rămâne până în prezent neexecutată, iar despăgubirea propusă nu compensează decât parțial prejudiciile suportate de către reclamanți. Prin urmare, Curtea a respins propunerea Guvernului de a radia cererea de pe rol și a continuat examinarea acesteia.
Cu referire la fondul cauzei, Curtea a notat că procedura de executare a hotărârii definitive prin care autoritățile fuseseră obligate să-i atribuie reclamantului și familiei sale un spațiu locativ durează deja de treisprezece ani. Ea a reiterat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa fondurilor sau a spațiului locativ alternativ drept scuză pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești. În același timp, Curtea a reiterat poziția exprimată în alte numeroase cauze, potrivit căreia imposibilitatea unui creditor de a obține executarea integrală, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție, precum și a dreptului său la respectarea proprietății sale, garantat de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea nu a constatat vreun temei pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză și a considerat că a avut loc o încălcare a Articolul 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza eșecului autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în favoarea reclamanților.
În consecință, Curtea a acordat reclamanților 5000 de euro pentru prejudiciul material, 3600 euro pentru prejudiciul moral și 1000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente, hotărârea este disponibilă în limba franceză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie