Vardanean c. Republicii Moldova și Rusiei | Portalul Agentului Guvernamental din RM

Vardanean c. Republicii Moldova și Rusiei

     La 30 mai 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat o hotărâre în cauza Vardanean c. Republicii Moldova și Rusiei (cererea nr 22200/10).
Reclamanții în această cauză, soții Ernest și Irina Vardanean, sunt cetățeni moldoveni, născuți în 1980 și locuiesc în Chișinău, ambii fiind jurnaliști de profesie.
În aprilie 2010, dl Vardanean, care în acea perioadă locuia împreună cu soția sa pe teritoriul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene („RMN”) și fiind angajat la o agenție de știri rusească, precum și la un ziar moldovenesc, a fost arestat de serviciile secrete ale „RMN”, fiind acuzat de trădare și / sau spionaj.
În decembrie 2010, acesta a fost condamnat de către o instanță judecătorească din „RMN” și condamnat la 15 ani de închisoare.
Autoritățile Republicii Moldova au făcut numeroase încercări de a obține eliberarea dlui Vardanean, în special prin informarea diferitelor organisme europene și a Statelor Unite despre situația acestuia. De asemenea, autoritățile moldovenești au inițiat o urmărire penală în privința arestării reclamantului, care a fost ulterior suspendată, și au acordat sprijin financiar familiei domnului Vardanean în timpul detenției sale, iar la eliberarea acestuia, i-au oferit un apartament gratuit.
Primul reclamant, dl Vardanean, s-a plâns, în special, că arestul său nu poate fi considerat „legal” în sensul articolului 5§1 (dreptul la libertate și securitate) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), fiind ordonat de către autoritățile „RMN”, o formațiune separatistă nerecunoscută.
Din același motiv, primul reclamant a susținut că instanța din „RMN” care l-a condamnat nu putea fi considerată „un tribunal independent stabilit prin lege”, în sensul articolului 6§1 (dreptul la un proces echitabil). Ambii reclamanți s-au plâns de perchezițiile și sechestrările de bunuri care s-au făcut la domiciliul lor din „RMN”.
Curtea a notat că principiile generale privind problema competenței în temeiul articolului 1 al Convenției cu privire la actele și faptele care au loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova au fost expuse în hotărârile Ilașcu și alții (§§ 311-319), Catan și alții (§§ 103-107) și, mai recent, în Mozer (§§ 97-98), și a constatat că Moldova nu avea niciun control efectiv asupra regiunii transnistrene și că obligația sa, în temeiul articolului 1 din Convenție, a constat în a asigura tuturor persoanelor din jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Convenție, limitându-se la luarea măsurilor diplomatice, economice, judiciare și de altă natură.
De asemenea, Curtea a stabilit că Rusia a exercitat un control efectiv asupra „RMN” în perioada în cauză și că, în virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu pe teritoriul respectiv, responsabilitatea acesteia este implicită în ceea ce privește încălcarea drepturilor reclamanților.
Astfel, în cauza dată, Curtea a recunoscut violarea articolelor 5§1, 6§1, 8 din Convenție de către Federația Rusă, obligând statul rus să achite reclamanților despăgubiri în sumă de 37 000 euro cu titlu de prejudiciu moral și 4 000 euro cu titlu de costuri și chletuieli.
În cauza dată, judecătorul Dedov a prezentat o opinie desidentă similară cu cea din cauza Mozer c. Republicii Moldova și a Rusiei ([MC], nr. 11138/10, CEDO 2016) cu privire la controlul efectiv al Federației Ruse asupra teritoriului din stânga Nistrului.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie