VALERIU ȘI NICOLAE ROȘCA
(Cererea nr. 41704/02)
HOTĂRÎRE din 20 octombrie 2009
DEFINITIVĂ la 20 ianuarie 2010
Reclamanţii au pretins, în special, precum că dînşii au fost supuşi relelor tratamente în timpul aflării sale în detenţia poliţiei cu scopul obţinerii declaraţii autodenunţătoare; precum că examinarea plîngerilor sale cu privire la rele tratamente a fost tergiversată; reclamanţii au suferit urmare a condiţiilor inumane şi degradante de detenţie; precum că dînşii nu au avut acces la avocatul ales în timpul reţinerii şi detenţiei iniţiale; şi ultimii nu au beneficiat de remedii efective vizavi de cererile sale cu privire la rele tratamente.