V.P. v. Republica Moldova

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 6 septembrie 2022 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza V.P. v. Republica Moldova (nr. 27402/16).

Potrivit circumstanțelor cauzei, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de șaisprezece ani pentru trafic de copii, fiind învinuit de exploatare sexuală (contra plată) a doi minori, N.C. și D.G., în vârstă de 15 și, respectiv, 16 ani, care, în opinia acuzării, fuseseră recrutați de către un proxenet (A.G.) și transmiși reclamantului. În timpul procedurii judiciare, reclamantul a solicitat audierea victimelor N.C. și D.G., și a proxenetului A.G. Cu toate acestea, instanțele de judecată au respins cererea reclamantului, iar condamnarea acestuia s-a bazat doar pe declarațiile victimelor formulate la faza urmăririi penale.

Invocând încălcarea Articolului 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), reclamantul s-a plâns în fața Curții de refuzul instanțelor de judecată de a audia doi martori importanți pentru apărarea sa.

Curtea a notat că cererea reclamantului de a audia cei doi martori a fost suficient de motivată și relevantă pentru obiectul acuzației, iar orice declarații pe care D.G. și A.G. le-ar fi putut face ar fi fost decisive la stabilirea faptelor și ar fi putut avea impact asupra calificării juridice a cauzei.

Deși Guvernul a susținut contrariul, Curtea nu a fost convinsă că fuseseră depuse toate eforturile rezonabile pentru a asigura prezența lui D.G. în fața instanțelor de judecată, fie și numai în fața Curții de Apel. În mod similar, explicația oferită de către instanțele naționale cu privire la refuzul de a-l audia pe A.G. nu era convingătoare, mai ales că acesta din urmă solicitase să fie audiat în cadrul procedurii. Astfel, Curtea a conchis că instanțele naționale nu au luat în considerare relevanța mărturiilor lui D.G. și A.G., și nu au oferit motive suficiente pentru decizia lor de a renunța la ele în cadrul procesului.

În cele din urmă, Curtea a conchis că audierea celor doi martori era crucială nu numai din cauza relevanței și a caracterului decisiv al declarațiilor pe care aceștia le-ar fi putut face, ci și pentru că principala probă pe care s-au bazat instanțele pentru a-l găsi vinovat pe reclamant, și anume declarațiile lui N.C., aparent fusese viciată de contradicții.

În consecință, Curtea a considerat că, eșuând să-i audieze pe D.G. și A.G. și acceptând toate argumentele și probele acuzării, instanțele de judecată au creat un avantaj în favoarea acuzării și, prin urmare, l-au privat pe reclamant de orice posibilitate reală de a contesta în mod efectiv acuzațiile care i-au fost aduse.

Prin urmare, Curtea a conchis că a avut loc o încălcare a Articolului 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție, acordând reclamantului 3000 de euro în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul moral și 900 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.