Turturica și Casian c. Republicii Moldova și Federației Ruse

         (cererile nr. 28648/06 și 18832/07)

           La  30 august 2016 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (”Curtea”) a pronunțat o hotărîre în cauza Turturica și Casian contra Repubicii Moldova și Federaţiei Ruse (cererile nr. 28648/06 și 18832/07).
Reclamanții, dl Iurie Turturică și dl Petru Casian, născuți în 1962 și, respectiv, 1961 sînt cetățeni ai Republicii Moldova și locuiesc în s.Lunga și s.Corjova, regiunea autoproclamatei “Republici Moldovenești Nistrene” (“RMN”).
Cauza se referă la confiscarea bunurilor și amendarea reclamanților pentru omisiunea de a respecta normele vamale impuse de autoritățile “RMN”.
Ambii reclamanți utilizau autovehicule înregistrate de autoritățile Republicii Moldova cu plăcuțe de înmatriculare din Republica Moldova. La fel ca mulți alți locuitori ai ”RMN”, reclamanții au refuzat să utilizeze plăcuțele de înmatriculare emise de către autoritățile ”RMN”. În noiembrie 2004, autoritățile ”RMN” au adoptat noi reguli, potrivit cărora orice mijloc de transport care nu are plăcuțe de înmatriculare ”RMN” ar putea intra pe teritoriul acesteia doar cu condiția achitării unor taxe vamale pentru intrarea temporară în “RMN”. Nerespectarea noilor reguli ar fi atras pedeapsa cu o amendă considerabilă, practic echivalentă cu valoarea totală a mijlocului de transport. Încercarea ambilor reclamanți de a trece vama cu mașini cu plăcuțe de înmatriculare moldovenești s-a soldat cu confiscarea autoturismelor și obligarea acestora la plata unor amenzi.
Drept urmare, reclamanții s-au plîns că confiscarea mașinilor lor a constituit o ingerință ilegală în dreptul lor la proprietate, garantat de articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție. De asemenea, primul reclamant s-a plîns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura în fața instanțelor “RMN” nu ar fi fost una echitabilă, deoarece aceste instanțe nu au constituit “tribunalele legale” în sensul acestui articol.
Cu privire la cauza dată, Guvernul Republicii Moldova (”Guvernul RM”) a susținut că reclamanții nu au epuizat căile de atac disponibile la nivel național. În special, a observat că reclamanții nu au invocat Legea nr. 1545  din 1998 privind repararea prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite ale organelor de urmărire penală, organele procuraturii sau instanțele de judecată, și nu au solicitat compensații din partea Republicii Moldova pentru încălcarea drepturilor lor. Guvernul a susținut, prin urmare, că capetele de plîngeri privind Republica Moldova trebuie să fie declarate inadmisibile pentru neepuizarea căilor de recurs naționale.
Curtea a notat că aceeași obiecție a fost ridicată de către Guvernul Republicii Moldova și respinsă de Curte în cauza Mozer c. Republicii Moldova (cererea nr. 11138/10, §§ 115-121). Prin urmare, Curtea a respins obiecția Guvernului Republicii Moldova cu privire la neepuizarea căilor de atac naționale pentru aceleași motive ca și în această cauză.
Guvernul Federației Rusiei a susținut că cererea primului reclamant trebuie să fie respinsă, fie pentru neepuizarea căilor de recurs naționale în fața instanțelor “RMN”, fie pentru omisiunea termenului de 6 luni prevăzut pentru depunerea cererii.
Cu privire la violarea articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție, Guvernul a susținut că imixtiunea autorităților RMN în drepturile reclamanților a fost ilegală, deoarece nu este prevăzută de cadrul legal național ale Republicii Moldova, iar Guvernul rus a menținut aceeași poziție, precum că nu a avut ”putere jurisdicțională” pe teritoriul ”RMN” și că, prin urmare, nu este în măsură să facă observații cu privire la fondul cauzei.
Curtea a notat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive în ceea ce privește reclamanții (ce ține de confiscarea automobilului primului reclamant, a fost inițiată o urmărire penală). Comisiei Unificate de Control i-a fost solicitată examinarea problemei confiscării celei de-a doua mașini a reclamantului, OSCE fiind informat cu privire la această chestiune).
Prin urmare, Curtea a constatat că nu a existat nici o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție de către Republica Moldova.
Cu privire la violarea articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea a considerat inoportună examinarea acestui capăt de plîngere.
În temeiul articolului 41 din Convenție Curtea a hotărît ca Federația Rusia să achite reclamanților 6030 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, 4500 euro cu titlu de prejudiciu moral și 3500 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărîrea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie