Toțchi și alții v. Republica Moldova, Rusia și Ucraina

© Prezentul rezumat îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Orice preluare a textului sau a unei părți din acesta se va face cu următoarea mențiune: „Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova”.

La 15 iunie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Toțchi și alții v. Republica Moldova, Rusia și Ucraina (cererea nr. 8833/10).

Cauza se referă la decesul rudei apropiate a reclamanților în urma consumului de ciuperci cumpărate dintr-o piață din or. Tiraspol și presupusul eșec al autorităților de a proteja dreptul la viață al victimei și de a conduce o anchetă efectivă în privința circumstanțelor decesului.

La 9 iulie 2001 victima a cumpărat ciuperci de la K.S. și K.V., care prezentaseră un certificat de la laboratorul veterinar și sanitar al pieței în care își vindeau marfa, confirmând că ciupercile erau potrivite pentru consum. După ce luase cina cu familia ei, la 10 iulie 2001, în jurul orei 04:10, victima a simțit un disconfort în stomac. În aceeași zi, la ora 06:00, ea a fost internată la Spitalul Clinic Republican din Tiraspol (în continuare „SCR”). Deoarece starea de sănătate a victimei s-a deteriorat semnificativ, la 13 iulie 2001 ea a fost transportată de urgență la Spitalul nr. 3 din Chișinău. În pofida tuturor eforturilor depuse de către medici, la 15 iulie 2001 ea a decedat în acel spital.

La 19 iulie 2001 „procuratura” din Tiraspol a inițiat urmărirea penală împotriva celor doi vânzători și a expertului din laboratorul de expertiză sanitară al pieței locale. Cu toate acestea, la 31 mai 2002 urmărirea penală a fost suspendată. În anii următori, reclamanții au depus numeroase plângeri la diferite autorități din auto-proclamata „republică moldovenească nistreană” (în continuare „rmn”) și din Rusia. Procuratura „rmn” a reluat urmărirea penală împotriva lui K.S. și K.V. și a suspendat-o de trei ori. Ulterior, urmărirea penală a fost extinsă și în privința a trei oficiali de la Centrul Republican de Igienă și Epidemiologie (în continuare „Centrul”), fiind acuzați de neglijență. La 14 mai 2009 „judecătoria” din Tiraspol i-a condamnat pe doi din cei trei oficiali. Cu toate acestea, din cauza expirării termenului de prescripție, ei au fost liberați de răspundere penală. La 30 iulie 2009 „instanța supremă” din „rmn” a menținut hotărârea din 14 mai 2009. Reclamanții au solicitat casarea hotărârilor respective de către Curtea Supremă de Justiție, însă ultima a refuzat să examineze recursul, motivând că hotărârile atacate fuseseră emise de instanțe neconstituționale și invitând reclamanții să urmeze procedura obișnuită în fața instanțelor constituționale ale Republicii Moldova.

Reclamanții s-au plâns în fața Curții în baza Articolului 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând că autoritățile statului nu și-au îndeplinit obligația pozitivă de a proteja dreptul la viață al victimei și că nu fusese efectuată o anchetă efectivă în privința plângerilor lor.

Cu privire la jurisdicția statelor reclamate în baza Articolului 1, în legătură cu evenimentele produse în raioanele de est ale Republicii Moldova, Curtea a reiterat principiile generale menționate în hotărârile Ilașcu și alții v. Moldova și Rusia ([MC], nr. 48787/99, §§ 311-319, CEDO 2004-VII), Catan și alții v. Republica Moldova și Rusia ([MC], nr. 4337/04, 8252/05 și 18454/06, §§ 103-107, CEDO 2012) și, mai recent, Mozer v. Republica Moldova și Rusia ([MC], nr. 11138/10, §§ 97-98, 23 februarie 2016). Curtea a notat că, deși Republica Moldova nu deține un control efectiv în raioanele de est, jurisdicția sa se răsfrânge asupra persoanelor care se află pe teritoriul său recunoscut de către comunitatea internațională. Totuși, obligațiile pozitive ale Republicii Moldova în baza Articolului 1 din Convenție se limitează doar la luarea unor măsuri diplomatice, economice, judiciare și altele, în limitele competenței sale și ale dreptului internațional.

Cu referire la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a notat că ea contribuise militar și politic la crearea regimului separatist din „rmn” în anii 1991-1992 (a se vedea Ilașcu și alții, pre-citată, § 382). De asemenea, Curtea a notat că „rmn” continua să existe și să reziste eforturilor internaționale și ale Republicii Moldova de a soluționa conflictul și de a reinstaura democrația și statul de drept în regiune datorită suportului economic, politic și militar al Federației Ruse. Prin urmare, Curtea a stabilit că Guvernul rus a exercitat un control efectiv asupra structurilor „rmn” în perioada relevantă, constatând responsabilitatea acestuia pentru încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Convenție.

Curtea a constatat că urmărirea penală efectuată de către autoritățile locale stabilise că niciunul dintre laboratoarele piețelor din „rmn” nu erau dotate cu echipamentul necesar pentru testarea biochimică a ciupercilor și că vechile norme privind activitatea laboratoarelor veterinare și sanitare nu mai erau aplicabile, iar noi reglementări nu fuseseră adoptate. În plus, s-a constatat că oficialii Centrului nu reușiseră să acționeze prompt în vederea stopării vânzării ulterioare a ciupercilor otrăvitoare. Curtea a remarcat că aceste constatări nu fuseseră contestate de către guvernele reclamate și, prin urmare, a notat eșecul instituirii unui cadru legislativ și administrativ care să descurajeze în mod eficient amenințările pentru dreptul la viață al victimei. Cu referire la ancheta privind circumstanțele morții victimei, Curtea a notat că, deși a fost stabilită responsabilitatea vânzătorilor de ciuperci, a expertului de laborator și a oficialilor Centrului, niciunul dintre ei nu a fost tras la răspundere din cauza termenul de prescripție sau a amnistiei. Curtea a reamintit că, în situațiile privind cauzarea neintenționată a decesului, cerința de a institui un sistem judiciar eficient va fi îndeplinită atunci când sistemul juridic va oferi victimelor (sau rudelor lor apropiate) un remediu civil, fie prin acțiuni separate, fie coroborate cu proceduri penale care să permită stabilirea persoanelor responsabile și obținerea unor căi de atac civile adecvate. Totuși, în cazul de față, guvernele reclamate nu au argumentat că existau remedii civile eficiente disponibile reclamanților. Prin urmare, Curtea a stabilit o încălcare a Articolului 2 din Convenție.

În continuare, Curtea a notat că, în perioada relevantă, Republica Moldova a luat toate măsurile posibile pentru a restabili controlul în regiunea transnistreană. În privința celei de-a doua părți a obligațiilor pozitive, i.e. de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile victimei, Curtea a notat sugestia Curții Supreme de Justiție adresată reclamanților, de a depune o acțiune în fața Curții Constituționale. Cu toate acestea, reclamanții au eșuat să depună o astfel de acțiune sau să solicite asistență de la Guvernul Republicii Moldova.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile sale pozitive în baza Convenției, însă a stabilit responsabilitatea Federației Ruse pentru încălcarea drepturilor reclamanților garantate de Articolul 2 din Convenție, obligând Guvernul rus să achite 26000 de euro în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul moral și 4000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie