Tiramavia S.R.L și alții v. Republica Moldova

     La 4 septembrie 2018 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauzele Compania de Transporturi Aeriene Tiramavia S.R.L. v. Republica Moldova (nr. 54115/09), Compania Aeriana Valan International Cargo Charter S.R.L v. Republica Moldova (nr. 55707/09) și Compania Aeriana Grixona S.R.L. v. Republica Moldova (nr. 55770/09).
Companiile reclamante sunt persoane juridice din Republica Moldova. Companiile reclamante s-au plâns în fața Curții în temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând o ingerință în dreptul acestora la respectarea bunurilor lor, prin retragerea certificatelor de operator aerian. De asemenea, companiile reclamante au invocat violarea dreptului la judecare în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzelor date, în conformitate cu Articolul 6 § 1 din Convenție.
La 21 iunie 2007 Administrația de stat a aviației civile (în continuare „ASAC”) a emis Ordinul nr. 102/GEN cu privire la unele măsuri referitoare la ridicarea siguranței zborurilor și, luând în considerare zonele operaționale de risc ridicat, dificultatea exercitării și a menținerii controlului operatorului privind siguranța operării și a întreținerii tehnice a aeronavelor, precum și resursele disponibile limitate ale ASAC pentru exercitarea controlului în numele statului al acestor operațiuni, a revocat Certificatele de operator aerian ale companiilor reclamante.
Referitor la prima companie reclamantă, ASAC a invocat motivul că autoritățile aeroportuare din mai multe țări europene au descoperit nereguli la avioanele sale și că acestea au avut un impact negativ asupra siguranței zborului. În ceea ce privește a doua și a treia companie reclamantă, ASAC s-a bazat pe faptul că acestea operau zboruri în destinații cum ar fi Irak, Afganistan, Republica Democrată Congo, Sudan, Sierra Leone, Kosovo, Noua Zeelandă și Emiratele Arabe Unite. ASAC a susținut că la 1 iunie 2007 informase companiile că acele destinații implicau riscuri de securitate a zborului și că ele nu dispuneau de resurse pentru a asigura securitatea zborului pe acele teritorii.
La 22 iunie 2007, reclamanții au expediat în adresa ASAC o cerere prealabilă prin care au contestat ordinul nr. 102/GEN emis la 21 iunie 2007. Având în vedere că ASAC a refuzat să anuleze ordinul său, la 28 iunie 2007 companiile reclamante au contestat ordinul la Curtea de Apel Chișinău. Companiile reclamante au indicat, inter alia, că în conformitate cu articolul 23 din Legea aviației civile nr. 1237 din 9 iulie 1997, ASAC poate revoca documentele de certificare doar în cazul când nu au fost lichidate iregularitățile, considerând căacțiunile acesteia erau ilegale, din moment ce ASAC nu precizase care erau iregularitățile și care era termenul limită pentru înlăturarea lor.
La 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea companiilor reclamante constatând, printre altele, că ASAC era în drept să retragă certificatul primei companii pentru comiterea unor abateri grave care ar fi subminat siguranța zborurilor și pentru că aceasta nu ar fi reușit să remedieze neajunsurile. De asemenea, instanța a constatat că celelalte companii reclamante de asemenea nu s-au conformat deciziei ASAC din 1 iunie 2007 de a interzice efectuarea zborurilor spre statele Irak și Afganistan.
La 29 aprilie 2009, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunile companiilor reclamante și a menținut hotărârea Curții de Apel Chișinău.
Guvernul a notat că, prin emiterea Ordinului nr. 102/GEN din 21 iunie 2007, a avut loc o ingerință în drepturile companiilor reclamante la respectarea bunurilor sale, însă, cu toate acestea, ingerința a fost prevăzută de lege și a servit unui interes public major.
Curtea a constatat că ingerința în dreptul de proprietate a companiilor reclamante fusese arbitrară și, prin urmare, ilegală în sensul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În consecință, Curtea a constata că avut loc încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Curtea a acordat fiecărei companii reclamantecâte 3000 euro în calitate de despăgubire pentru prejudiciul moral și câte 2500 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
Actualmente, hotărârea  este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

Articole relaționate

Etichete

Distribuie